OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Scriitorii scriu cind au ceva de spus. Cind au inspiratie. Cind li se comanda un text – fie el articol, povestire, chiar roman. Serie? Se poate si asa. Editurile cumpara manuscrise, dar mai cumpara si mine in care, undeva, se vede urma unui filon. Ca, pina la final, va fi doar urma sau va fi o adevarata comoara... asta ramine de vazut. Fiecare editor are voie sa intuiasca intr-o gaina oarecare Gaina cu Oua de Aur.

Nu te opreste nimeni, ca editor, sa propui contracte care sa prevada, pe linga manuscrisul despre care se face vorbire, inca doua carti, sa zicem, care urmeaza a fi scrise in urmatorii n ani (nu prea multi, de multe ori cite un volum pe an). Iar cind manuscrisul (despre care... stiti, vorbirea) apartine unui debutant, jocul este cu atit mai tare. Provocarea. Cunosc debutanti care au semnat primul lor contract pe trei carti. S-au vazut debutati, dar s-au vazut si cu programul facut pe urmatorii ani. Au scapat de grija publicarii celui de-al doilea volum, dar s-au trezit cu obligatii. Or fi linistiti ca s-au vazut scutiti de grija plimbatului cu manuscrisul sub brat pe la edituri? Or fi linistiti ca singura lor grija, in urmatoarea perioada, e doar aceea de a scrie? A scrie bine, desigur, pentru ca a doua carte ar trebui sa fie cel putin la acelasi nivel cu prima.

Primul hop a fost depasit, hip-hip-ura! Urmeaza al doilea hop. Si din nou hip-hip-ura! E un fel de hip-hop care n-are nimic de-a face cu muzica. Dar are de-a face cu atitudinea, cu asumarea unui destin...
Citi dintre scriitorii nostri de fantasy&science fiction si-ar asuma un astfel de contract? Proiecte are oricine. Cred ca sint rare cazurile in care scriitorul se prezinta la editura doar cu un manuscris si-atit. Nici un plan, nici un proiect, nimic care sa-i ocupe deja mintea. Si nu e vorba doar de un proiect, de viitorul proiect, punctual, ci, cum ziceam, de asumarea unui destin. Nu se gindeste nimeni sa devina „scriitorul unei carti“. Toti vor sa fie scriitori pur si simplu. Chiar si atunci cind le apare numele prin diverse articole insotit de sintagma „scriitor SF“. Chestie de receptare. Criticii, comentatorii sint mereu pusi pe categorisiri, pe etichetat.

De parca scriitorii ar fi niste borcane cu muraturi (sau dulceata) care trebuie sa stea pe rafturi aliniati frumos, cu eticheta la vedere, ca sa-i fie mincaului alegerea usoara. Si cum, in ultima vreme cel putin, scriitorii de SF nu se considera doar-scriitori-de-SF, de multe ori cartile viitoare ies din tiparul genului (mai mult sau mai putin). Asa se face ca Dan Dobos lucreaza acum la un roman mai mainstream, ca Ona Frantz scrie al doilea roman in care nu vom mai gasi tehnologia spatiala, bataliile interplanetare si toate celelalte lucruri de amploare din Sfisierea, Marian Coman pregateste pentru aceasta toamna Testamentul de ciocolata, din care dispar elementele de science fiction, dar fara a se desprinde cu totul, ca autor, de domeniul fictiunii speculative etc. Uite, Costi Gurgu a avut un drum mai drept, de la Ciuma de sticla la Retetarium, indreptindu-se spre fantasy, un fantasy mai curat decit cel care isi itea scafirlia in povestirile primului volum. Un fantasy pe care Alex. Stefanescu il numea SF. „Din acronimul SF, S ar trebui insa sters, pentru ca acest roman stiintifico-fantastic nu are nimic stiintific.“ Bine, romanul nu are nimic „stiintifico-fantastic“ pentru ca nu are cum, el fiind fantasy. Dar despre parerile celor care n-au pareri... cu alta ocazie.

Si-acum, revenind: cum se scrie la comanda? A scrie o carte pentru care ai semnat un contract ca o vei scrie in perioada X schimba cu ceva lucrurile? Modul de viata? Modul de a scrie? Abordarea actului scrierii? Te face sa te simti mai scriitor decit pina atunci? Evident, evident. Toate acestea si multe altele. Inclusiv lipsa grijii „am scris o carte si ce fac cu ea?“ inlocuita de alta (ca nimic nu se pierde, nu se cistiga, doar se transforma), „o sa fiu in stare sa termin cartea la termen?“. Ei, daca ar fi de ales, pe care dintre cele doua ati alege-o? Eu as alege-o pe a doua. M-ar face mai increzator in mine, in ceea ce sint – sau daca nu asta, macar in privinta modului in care ma vad ceilalti, m-ar face sa ma simt scriitor adevarat (chestia cu valoarea oricum se va stabili dupa), profesionist si, sper, ma va face sa ma si comport ca unul.
in lumea editoriala anglo-saxona se practica oferta de contract pe cartea X plus inca una. Metoda n-am inventat-o noi. Evident. N-a ramas nici o roata pe care s-o inventam noi. Eventual, noi putem face inovatii. Din pacate, inovatiie noastre tin prea des de specificul local si apar atunci cind, din nestiinta sau dintr-un orgoliu exagerat, avem impresia ca inventam roata. Sau din interes marunt (dar uneori bine platit).

Dar avem noi scriitori de fantasy&science fiction carora editurile sa le propuna contracte pentru carti inca nescrise? Avem. Iata citeva nume: Dan Dobos, Ona Frantz, Liviu Radu, Costi Gurgu, Roxana Brinceanu (Sharia se preteaza linistit la o continuare), Marian Coman. Iar dintre tinerii care inca nu si-au vazut numele pe o carte, le-as propune astfel de contracte lui Aron Biro si Robert Coller, doi dintre autorii care s-au evidentiat in activitatea de pe AtelierKult.com, doi dintre laureatii ultimei editii a Premiilor KULT. Problema e: ei ar accepta un astfel de contract? Caci nu numai editurile trebuie sa aiba curajul unui astfel de demers, ci si scriitorii. Pe de o parte e riscul, pe de alta responsabilitatea. Si invers.
Lumea literara se schimba in permanenta si noi (ar trebui) odata cu ea. A fi editor, a fi scriitor inseamna acum mult mai mult decit insemna cu douazeci de ani in urma. Iar a fi un astfel de actor in domeniul F&F la inceputul secolului 21... ei da. Multi ne invidiaza pentru asta. Pentru ca avem mai multe posibilitati de afirmare. Pentru publicul dedicat, fandomul national – european – mondial, public pe faza tot timpul. Public aflat continuu „la primire“. Iar noi, norocosii, sintem „la serviciu“. Cine va da primul As?