Anticipatia. Despre ea este vorba. Colectia de Povestiri stiintifico-fantastice a aparut in 1955. De ea a ramas legat pentru totdeauna numele lui Adrian Rogoz. Ultimul numar, 466, a aparut in 1974. Si-a reluat aparitia in 1990, continuind seria veche cu numarul 467, dar sub denumirea CPSF Anticipatia. Cel mai important redactor al noii serii a fost Mihai Dan Pavelescu. Multi dintre noi au crescut cu aceasta revista.
Pentru cei care s-au lansat pe „piata“ SF romaneasca dupa 1990, Anticipatia era etalonul. Una dintre tinte (alaturi de publicarea unui volum propriu). imi amintesc ca prin 1987, cind am scris primele texte SF, visam sa public in Anticipatia. Obiceiul revistei era sa puna pe prima coperta titlul si autorul unei povesti din interior. Asta mi-am dorit la vremea a-ceea: sa-mi apara numele pe coperta revistei Anticipatia. N-a fost sa fie. N-am publicat decit doua texte in revista, unul in 1993, dupa ce cistigasem Premiul „Dan Merisca“ la prima sa editie, celalalt in 1995, cind Voicu Bugariu planuise o antologie numita Alte Romanii; proiectul a esuat, ajungind doar o sectiune dintr-un numar al revistei. in rest... eu n-am tri-mis texte, Dan Pavelescu nu mi-a cerut.
Am spus aceasta poveste pentru a scoate in evidenta faptul ca Anticipatia era revista (Revista!) pe care o urmaream toti, spre care aspiram toti, era cel mai bun lucru care i se putea intimpla la inceputul anilor ’90 unui tinar scriitor. Ce inseamna acum revista Anticipatia? De citiva ani nu se mai stie mare lucru despre ea. Cindva se zvonea ca marca fusese adjudecata de Alexandru Mironov. Traian Badulescu si Adrian Banuta (fostul redactor-sef al Jurnalului SF) au fost printre ultimii redactori-sefi cunoscuti. Revista aparea de doua-trei ori pe an, se raspindea zvonul ca ar mai fi aparut un numar, iar cine era interesat ajungea pina la urma sa puna mina pe un exemplar. La un moment dat se spunea ca are 3.000 de abonati, ca ajunge in scoli, in mediul rural. Ce se stie exact este ca Anticipatia nu mai exista pe piata de multa vreme. Ultima veste despre ea era ca redactor-sef este Aurel Carasel si ca revista s-a mutat la Craiova.
Avind in vedere aceasta „istorie secreta“, am fost cu atit mai mirat sa gasesc la un chiosc de presa doua numere ale revistei, 575 si 576. Si acum vorbim despre lucruri sigure (care confirma multe dintre zvonurile pe care le aminteam): CPSF Anticipatia este editata de Fundatia SocRaTeE (presedinte – Alexandru Mironov) si de Asociatia Tinerilor Jurnalisti si Protectia mediului Dolj, presedinte – Viorel Lazar. Redactor-sef este Aurel Carasel.
Mi-e greu sa va spun cum arata. Cel mai sugestiv ar fi sa va redau reactia unui vechi prieten: „A, asta-i Anticipatia? Am crezut ca e un caiet de scoala!“. intr-adevar, dupa coperte parca ar fi vocabulare sau caiete dictando. Ba chiar mai rau. Niste desene stingace, parca facute cu creioane colorate, cinci texte aruncate in sapte directii. Rar am vazut ceva mai hidos.
Si-acum, cu mult curaj, sa deschidem revistele.
Pe coperta numarului 575 mai sta scris: 50 de ani de la aparitia primului numar 1955-2005. Deci este din 2005. Dar nu apar nicaieri luna si anul aparitiei. „Caseta redactiei“, cuprins... si mori in chinuri. Cele 7 legi ale scrisului de Jean Bryant. Niste truisme, de-ale lui Giga... si pretioase. „Scrie cu pasiune“. „Scrie cu placere“. Of, of! Dictionar de termeni SF – si ne invata ce e ala un infzin. Acum, pentru o revista de SF aflata la numarul 575... mi se pare ciudat. E ca si cum ai incepe filologia cu „Ana are mere“ – scris – citit. Mai departe, alte noutati: „File din istoria fandomului – Fanzinele anului 1994“. Buuun! Dupa care citim (ei, da, l-am citit!) un interviu cu scriitorul francez Pierre Cast. Trec peste „asa cum as vorbi despre un taxiu“ si ma blochez la final: „interviu preluat din Magazine Littéraire nr. 31/1982)“. Halleluiah, brother! Articolul despre cenaclul String („File din istoria fandomului“) este preluat din revista Quasar nr. 2/1992. Macar am trecut de revolutie.
Dupa care incepe balul. Mascat. Participantii se mascheaza in prozatori. Ion Mandra (de la Cenaclul „Jules Verne“ din Rimnicu Vilcea – o mai fi existind? Sau si textele sint tot filé de istorie...?). Flori de mac si-un mar domnesc, Irina in fata unei stinci-altar, un zeu-lup care se intrupeaza din stinca dupa o rugaciune. Fisura in real. Plus o mica poanta la final, cum le statea bine textelor citite prin cenacluri in anii ’80.
Acelasi cenaclu din Rimnicu Vilcea ni-l propune si pe Claudiu Petria. „Puterea cuvintului“ aduce in prim-plan un scriitor care prevede viitorul in manuscrisul lasat a fi facut public dupa moartea sa. „Cei care vin dupa noi sint viitorul“ (corect!). Dar viitorul nu va fi al oamenilor, ci al masinilor care, la rindul lor... Si astfel ni se face rezumatul povestirii pe care ar fi putut s-o scrie autorul vilcean. Textul se incadreaza foarte bine in categoria botezata sefeuri, din cauza careia textele cu adevarat valoroase ale genului ajung sa nu mai fie citite pentru ca... „las’ c-am mai vazut eu d-astea“.
Peste Tert exclus de Arthur Codrescu si Eu, Keops si masina de Mircea Stoian mai bine trecem. Asa cum am fi putut trece si peste primele doua, pentru ca sint din aceeasi oala. Texte SF, idei SF, idei de texte. Literatura SF insa e o alta tara, pentru care autorii de mai sus n-au primit viza.
Povestirea principala a numarului 575 este Continentul sudic de Harry T. Francis. Carasel did it again. Se stie ca Harry T. Francis este pseudonimul pe care Aurel Carasel l-a folosit intens intr-o vreme in care era redactor la un supliment al Romaniei libere. A dus aceasta arta a pseudonimului pina la desavirsire (sau perversiune) si si-a publicat un text cu ambele nume.
in fine. Continentul sudic macar e o poveste. Are desfasurare, are scop. E un fel de X-Men cu scene din Sven Hassel, Len Deighton si Eric Knight. Este un text despre granita dintre Fictiune si Realitate. Chiar daca pe alocuri e bine scris, din text lipseste sufletul scriitorului. Si nu pentru ca acesta si l-ar fi vindut diavolului responsabil cu scriitorii (SF), nu. L-o fi pierdut pe undeva.
OK. Nu, nu e OK. N-are cum. Vreau Anticipatia inapoi.

