n Edituri/cărţi. Fără îndoială, editurile care au ţinut afişul pentru literatura F&SF au fost, şi în acest an, Nemira şi Tritonic.
Printre autorii cei mai aşteptaţi de fani pe care i-a publicat Nemira în 2008 sînt George R.R. Martin (continuările din seria „Gheaţă şi foc“), Orson Scott Card, Dan Simmons, Philip K. Dick, Philip Jose Farmer (încheierea seriei „Lumea fluviului“), Robert Charles Wilson (Turbion, Premiul Hugo 2006), Vernor Vinge. De remarcat şi volumele apărute pînă acum din antologiile The Year’s Best Science Fiction îngrijite de Gardner Dozois, precum şi prima antologie a lui Ellen Datlow publicată la noi, The Year’s Best Fantasy and Horror (editată împreună cu Kelly Link şi Gavin Grant). „Nautilus“ (coordonator Mihai-Dan Pavelescu) îmi pare a fi cea mai bună colecţie de F&SF de la noi, atît în ceea ce priveşte impactul autorilor pe piaţa de carte, cît şi prin valoarea cărţilor publicate.
Millennium Press a publicat volume de Elizabeth Moon (Viteza întunericului, Premiul Nebula 2004) şi de John Scalzi. O reuşită este apariţia, la numai o jumătate de an de la lansarea americană, a antologiei New Weird, editată de Ann şi Jeff VanderMeer. Doi autori români au apărut şi aici: Liviu Radu (o antologie best of din proza scurtă publicată pînă acum) şi Dan Doboş (o nouă ediţie, revizuită şi adăugită, a primului volum din trilogia Abaţia – celelalte urmînd să apară în acest an). Încă se lasă aşteptată cea de-a patra carte din noua serie „Dune“.
Editura Bastion a apărut pe piaţă în 2008, cu planuri mari, parţial îndeplinite. De remarcat colecţia „Helion“, destinată în exclusivitate autorilor români. Printre cei publicaţi pînă acum se numără Lucian Merişca, Dănuţ Ungureanu, Lucian-Vasile Szabo, Cristian-Mihail Teodorescu, Marian Truţă. Preferatul meu este Marian Truţă.
Editura Alexandria a scos puţin, dar important: Gene Wolfe şi Ursula K. Le Guin.
Alte edituri care au publicat F&SF în 2008: RAO, cu J.R.R. Tolkien, Terry Pratchett, Robert Jordan (seria „Roata timpului“) şi Stephenie Meyer (foarte în vogă pe alte meleaguri), şi Corint Junior, cu cîteva serii de succes: „Cronicile Wardstone“ (Joseph Delaney), „Septimus Heap“ (Angie Sage), trilogia Johnny Maxwell (Terry Pratchett), Tunele (Roderick Gordon, Brian Williams).
Printre editurile cărora „nu le stă în caracter“ să publice F&SF, amintim Humanitas Fiction – David Mitchell (Atlasul norilor), Cinghiz Aitmatov (Stigmatul Casandrei), Didier van Cauwelaert (Evanghelia după Jimmy), Kurt Vonnegut (Bun venit printre maimuţe), Polirom – Alasdair Gray (Lanark), Salman Rushdie (Grimus), Curtea Veche – Bogdan Suceavă (Vincent nemuritorul), Cartea Românească – Sebastian A. Corn (Vindecătorul), Leda – Margaret Atwood (Oryx şi Crake).
Mediul virtual ne-a oferit şi el două reviste: Pro-Scris (http://proscris.110mb. com) şi Nautilus (http://www. nautilus. nemira.ro). Pro-Scris a avut trei apariţii în acest an şi şi-a făcut şi un lifting: noua versiune a site-ului aduce a blog, permite comentarii, lucru foarte important atît pentru editori, cît şi pentru cititori. Revista se menţine la standardul pe care şi l-au impus editorii ei de la început, oferind articole interesante, recenzii la obiect, adică o lectură plăcută şi cu folos de fiecare dată. Să aibă viaţă lungă! Nautilus tocmai a lansat numărul 12, e gata de tăierea moţului după un an de apariţie lunară. Cred că cel mai important lucru care s-a întîmplat pe parcursul celor 12 apariţii a fost lansarea pe piaţă a nu mai puţin de zece debutanţi. Printre ei: Balin Feri şi Dario Pecarov.
n Blogurile. Pot spune din prima, fără să mă gîndesc prea mult, că blogul anului este Cititor SF (http://cititorsf.wordpress. com). Din ce în ce mai mulţi fani găsesc aici informaţii la zi, recenzii şi, mai nou, interviuri. Numele realizatorilor (numele „de scenă“): Aspoiu, Kyodnb şi recent cooptatul Balin Feri. Alte bloguri foarte frecventate au fost, în 2008, Cultural SF and movie learning (scris de fani) şi cele ale editurilor Nemira, Tritonic, Millennium Press. La secţiunea „autori/traducători“ menţionez doar blogurile lui Sebastian A. Corn şi Oana Stoica-Mujea, unde avem parte şi de fragmente din viitoarele cărţi. Un blog interesant, pe care îl recomand (aveţi ce citi în el!), este Ţesătorul lui Florin Pîtea (http://tesatorul.blogspot.com).
Cu această zestre intrăm în 2009 şi, cu toată criza mondială şi olimpică, să sperăm că la sfîrşitul anului vom avea mai multe cărţi tipărite, mai mulţi autori publicaţi. Eu aşa sper. Şi, de obicei, îmi iese.

