Nr. 540 din 03.09.2010

Biblioteca observator cultural
Istorie recentă
Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Eseu
Arte
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Cristian CERCEL
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2009   |   Februarie   |   Numarul 461   |   FANTASY &SCIENCE FICTION. Al doilea romanţ cu Waldemar

FANTASY &SCIENCE FICTION. Al doilea romanţ cu Waldemar

Autor: Michael HAULICĂ | Categoria: Rubrici | 2 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text

În literatura F&SF se poartă seriile – de la trilogii pînă la (uneori) interminabile cavalcade de aventuri (cel mai adesea), care se pot lungi pe 10, 15, cîteodată şi pe mai multe volume. Ce-i mînă pe ei, autorii, în luptă? Succesul de public, cererea cititorilor sau doar interesata solicitare a editorilor... Sau poate, pur şi simplu, nevoia autorilor de a nu-şi părăsi personajele care au potenţial mai mare sau le-au devenit dragi în timpul elaborării primei cărţi; nevoia de a mai adăsta prin acele lumi inventate, de a mai adăuga întîmplări, personaje, meditaţii despre subiecte abia atinse la început.

Cînd, la sfîrşitul lui 2007, Liviu Radu publica romanul fantasy Waldemar, cititorii, dar şi editorul s-au întrebat: „Şi? Asta-i tot? Nu-l vom mai vedea niciodată pe Waldemar, Salvatorul, cel care a fost în ţinutul ielelor şi s-a războit cu fiinţele acelea de basm, după care a revenit pe Pămînt?“. Editorul a insistat, cititorii au insistat, şi iată că, la un an distanţă, la sfîrşitul lui 2008, Liviu Radu a scos pe piaţă cel de-al doilea romanţ (aşa le numeşte el) cu Waldemar. Este vorba despre Blocul cîş, apărut la aceeaşi editură, Tritonic, ca şi primul.

În Blocul cîş avem un Waldemar care a trecut peste divorţul de Claudia şi a luat viaţa în piept. Şi nu numai viaţa... O oarecare boemă de vîrsta a doua, de „viaţa începe la patruzeci de ani“, amante peste amante, toate lucrurile luate à la légère, ba chiar un ménage à trois cu Dorina şi Corina, toate au intrat în viaţa lui Waldemar cu uşurinţă (oare?), transformîndu-l într-un personaj simpatic al zilelor noastre (oricum mai simpatic decît încruntatul, sfîşiatul personaj al primului roman, marcat de divorţ), dintr-un Bucureşti contemporan asaltat de problemele lui şi ale guvernărilor postdecembriste.
 

Chiar şi tonul naraţiunii este menit să atragă simpatia cititorilor, umorul noilor personaje apare la tot pasul în replici, în gesturi, în observaţii despre lume şi viaţă, ca să nu mai vorbim de umorul de situaţii. Lucruri prezente – sau doar bănuite – şi în cărţile anterioare ale lui Liviu Radu, dar care îşi găsesc acum un teren propice unde acea sămînţă să rodească. Iar rezultatul este un roman plăcut, uşor de citit, plin de acţiune şi aventură, balansul între lumea contemporană şi lumea fantastică a personajelor de basm putînd cuceri orice cititor, fie el sau nu adept înfocat al literaturii F&SF.

Şi dacă tot am ajuns aici, se cuvine amintit încă un aspect pe care istoricii genului în literatura autohtonă îl vor cuprinde cu siguranţă în cercetările viitoare: Liviu Radu scrie fantasy, dar fără a face apel la recuzita anglo-saxonă a genului, limitîndu-se – şi găsind! – în basmele noastre suficiente personaje care să susţină ceea ce remarca cineva, de curînd, că fantasy-ul românesc nu prea există, că fantasy românesc n-ar trebui să însemne neapărat fantasy scris de autori români, dar cu teme şi motive împrumutate din cel anglo-saxon, ci ar trebui să se susţină singur, prin elemente autohtone.

Ei, iată că Liviu Radu reuşeşte să scrie fantasy fără regi ai inelelor şi vrăjitori de nu-ştiu-unde, fără elfi, redescoperind zmeii, strigoii, spiriduşii şi alte babe cloanţe. Şi zău că sună bine!
 

Povestea blocului cîş e simplă; spunerea ei e mai amplă. Waldemar Ciorbă (da, pare forţat un astfel de nume, dar e unul dintre elementele care aduc ceva umor în poveste, fără a fi însă un umor grosier) primeşte un bilet prin care i se cere să ajungă la o adresă: Calea Plăieşilor, blocul LL6, un bloc nealiniat cu celelalte de pe stradă, un bloc aşezat cîş.

Evident că povestea aşezării este ea însăşi o poveste, în care sînt implicaţi un neamţ – Bruno Hexembach –, Hitler, Horia Sima, Gheorghiu Dej şi Ceauşescu, o poveste care se împleteşte cu legendele ştiute din „iepoca de aur“. După teoria lui Hexembach, există locuri în lume în care diferite tărîmuri se întretaie, sînt porţi prin care, în anumite momente, se poate trece dintr-un tărîm într-altul. Un astfel de loc pare a fi tocmai acel bloc cîş de pe Calea Plăieşilor, unde a fost chemat Waldemar şi unde, de fapt, nu s-a întîmplat mai nimic, doar că personajul nostru a fost atacat de o haită de cîini pe cînd era în drum spre casă, iar întîmplarea avea să-i fie desluşită de doi indivizi prinşi în tărîmul pămîntesc după ce căile de acces între tărîmuri au fost blocate. Şi ce treabă avea el, Waldemar, cu toate astea? Păi el era cel care fusese în lumea ielelor, cel care era prins printr-un legămînt de un alt tărîm, cel care, cu siguranţă, era Salvatorul, Deschizătorul de Porţi etc.

Şi începe o adevărată sarabandă, au loc aventuri peste aventuri, lupte de stradă, în plin Bucureşti, între fiinţe venite din alte tărîmuri, unele să-l apere pe Waldemar în tentativa lui de a redeschide porţile, altele, dimpotrivă, pentru a-l împiedica, acestea fiind cele care s-au adaptat atît de bine în lumea oamenilor încît nu mai vor să plece...

Evident că Waldemar reuşeşte, nu înainte de a poposi şi pe tărîmul zmeilor, chiar la regele zmeilor, al cărui fiu fusese blocat pe Pămînt, dar căruia nici n-ar fi trebuit să-i plîngă nimeni de milă, găsind aici o ocupaţie pe placul lui: vedetă de filme porno.

Acest al doilea romanţ cu Waldemar îmi pare mult mai reuşit decît primul. Poate datorită detaşării cu care e spusă/privită povestea. Poate datorită stilului (empatic) abordat de autor. Poate datorită prezenţei mai accentuate a Bucureştilor zilelor noastre, care îi apropie mai mult pe cititori de lumea inventată de autor.
 

Dacă ar fi să-i caut nod în papură lui Liviu Radu, i-aş reproşa secvenţa mult prea lungă în care cei doi însoţitori ai lui Waldemar îl pun la curent cu ceea ce se petrece. Aici ar fi trebuit să intervină măiestria autorului, care să mă lase să pătrund pe nesimţite în lumea lui, să ajung s-o simt ca fiind un mediu familiar.

Dar să ne bucurăm de acest roman fantasy românesc, iar la sfîrşit să închidem cartea, gîndindu-ne la alte aventuri (viitoare) ale lui Waldemar. Pentru că – nu? – se poartă seriile...

 


Comentarii utilizatori

Am foame de lectura:)kyodnb - Joi, 12 Februarie 2009, 15:18

Sincer m-am facut si eu curios, si mai ales ca al doilea volum cuprinde situatii din epoca de aur - de care nu am avut partea prea mult, nu ca m-as plinge-, cred ca ar fi interesant de parcurs...

M-as simti onoratvoicunike - Joi, 12 Februarie 2009, 16:58

De abia astept cel de al treilea volum din serie! promisiunea este pentru tirgul din vara.
M-as simti onorat sa citesc inca o carte scrisa de unul din autorii mei preferati

 
 
 
 
Cele mai citite articole
BIFURCAŢII. O prostie
Iluziile revizionismului est-etic (II)
O istorie a iraţionalităţii umane
Umbrele trecutului. Colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea (II)
Artistule, lasă figurile!
Cele mai comentate articole
Irakul, Afganistanul şi Românistanul
O istorie a iraţionalităţii umane
BIFURCAŢII. O prostie
Cele mai recente comentarii
In sfarsit...
irelevant
Adrian marino
 
Parteneri observator cultural
International Experimental Engraving Biennial festivalul artelor bucuresti vreaubilet ro Infocarte bookiseala.ro Radio România Actualităţi Dana Art Gallery
 
Modernism Liternet Libertas Publishing Editura Compania Corporate Image Institutul Cultural Roman Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Regizor Caut Piesa Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio Romania Cultural Radio Romania Muzical Astra Film
   Pariuri Sportive..    Bonus Bet365..    Casa Pariurilor..