Autor: Sfîrîie blogosfera, s-a cam încins, arde, frige, pişcă... În ultimele săptămîni au apărut, pe diverse bloguri şi site-uri, cîteva articole care au încins spiritele în partea de blogosferă care se ocupă cu SF-ul.
Şi, evident, fandacsia-i gata, cum ar spune cineva. Autorului i se reproşează contradicţia enunţată şi de mine mai sus, dar şi sentinţele date de pe poziţia unuia care n-a citit nici măcar suficient... (Ştefan Ghidoeveanu). „După cît se pare, domnia sa face parte dintre cei care confundă SF-ul cu roboţii, rachetele şi extratereştrii. Pentru cineva atît de preocupat de nou, ar trebui să ştie că literatura science fiction a depăşit de multă vreme aceste limite“ (Cristina Ghidoveanu). Se atinge apoi şi o altă problemă: piaţa de carte reală, în absenţa căreia scriitorii „vor continua să scrie cum le vine mai uşor, adică pentru ei înşişi“ şi nu pentru public (Eddie). Alţii îi dau dreptate autorului, readucînd discuţia la subiect: articolul „spune mult mai multe decît orice analiză profesională – scriitorii şi editorii ar trebui să tragă nişte concluzii în urma acestui feedback care, cred eu, este onest şi sincer“ (Aspoiu).
Venit ca o replică sau o concluzie la articolul lui Dragoş C. Butuzea, Liviu Radu, în „Cîteva învăţăminte“ (SRSFF, 2 iulie, 28 comentarii), iese din sfera ploemicii şi încearcă să ia partea bună: cu ce trebuie să rămînă autorii de SF din cele scrise de DCB? Dacă cititorul aşteaptă de la o carte SF acele elemente care definesc SF-ul (ceva asemănător viermilor de nisip din Dune, nave spaţiale, roboţi...) de ce nu i se dau? E drept că adaugă şi că acestea nu sînt decît gadget-urile, partea serioasă a unei scrieri SF trebuind căutată în altă parte. „Considerînd textele SF ca literatură de divertisment, aceşti cititori nu sînt dispuşi să-i acorde mai multă atenţie decît consideră ei că merită şi nu încearcă să străbată pojghiţa de suprafaţă a poveştii aparente.“
Comentariile reiau problema pieţei româneşti de SF şi a adaptablităţii autorilor noştri la ea. Dario Pecarov (un tînăr scriitor, ale cărui texte publicate în Nautilus au fost bine primite de fani) se întreabă: „Nu cumva piaţa românească de sefe nu există pentru că nu o creăm noi, scriitorii? Pentru că scriem pentru noi în loc să plecăm urechea la ceea ce vrea cititorul să găsească în textele noastre? Eu cred că asta a vrut să spună domnul Butuzea în textul său“. Dar vina nu este numai a autorilor. Kyodnb spune: „eu aş arăta cu degetul un pic şi spre edituri“. Spre editurile care nu publică SF pentru că îl consideră de nişă. Cel mai grav este însă cînd tinerii autori ajung la concluzia lui Dario Pecarov: „dacă scriu în continuare, să scriu doar cu gîndul că oricum nu voi avea niciodată mai mult decît cîteva sute de cititori, indiferent de calitatea şi mărimea textelor. Că dacă gîndesc un roman bun şi-l mai şi scriu pot să-mi iau gîndul că voi fi luat în seamă de vreo editură, cu atît mai mult cu cît sînt un tinerel de douăzeci şi ceva de ani, absolut necunoscut publicului, chiar şi celui iniţiat. De ce să mă chinui atunci cu o muncă deloc uşoară, care cere timp şi sacrificii? Din dragoste pentru SF? Dar dragostea nu ţine de foame, nu-i aşa?“.
Data viitoare ne vom întîlni cu alte articole şi comentatorii lor.
RSS Feed
Newsletters