OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Colocviul „Ion Hobana“, organizat de Asociaţia Scriitorilor Bucureşti şi Societatea Română de SF şi Fantasy (7 mai 2011), nu înseamnă numai o sesiune de comunicări, ci înseamnă, din acest an, şi premiile „Ion Hobana“, care vor fi importante de-acum pentru întreaga suflare sefistă românească. Iar implicarea ASB vine să oficializeze cumva premiile, să le dea greutate. Bineînţeles că vor fi discuţii, ca la orice premii. Au fost încă de cînd s-a anunţat intenţia de a fi conferite. Au fost apoi cînd s-au anunţat cîştigătorii, cînd nu s-a anunţat juriul şi apoi cînd acesta a fost, în sfîrşit, făcut public. Şi vor mai fi în perioada următoare, cu trimiteri la alte premii, la polemici şi controverse mai vechi etc.

 

Dar să nu ne grăbim. Colocviul mai întîi.

A fost ediţia a doua, dar prima care poartă numele maestrului, oficializîndu-l astfel, dîndu-i o dimensiune care cere mult mai multă muncă, mult mai multă grijă pentru a nu greşi, pentru a nu lăsa manifestarea să cadă în rutină, în desuetudine, pentru a o înscrie într-o manieră modernă de a vedea lucrurile şi faptele din domeniul literaturii (şi nu numai) SF şi fantasy.

 

Am mai zis că nu sînt un fan al acestui gen de manifestări, pe care le consider urme ale unui trecut glorios, la care nu văd de ce ne-am mai întoarce. La ce să ne întoarcem? La tinerii ingineri electro, care ţineau comunicări despre fizica cuantică şi astronomie? Şi la acest colocviu am văzut oameni care, după formulări de genul „nu sînt specialist în domeniu“, se lansau în teorii şi avansau păreri proprii, viziuni personale despre diferite fenomene, spre disperarea (sau amuzamentul) celor din sală care, unii dintre ei, chiar erau specialişti în acele domenii.

 

Cui folosesc, la ce folosesc nişte imitaţii de conferinţe? Maniera asta de a organiza întruniri F&SF de „înalt nivel“ mă duce cu gîndul la recentul (şi disputatul) proiect de înlocuire a subtitrării cu dublarea. Pînă la urmă, dacă putem să-l auzim pe Jack Nicholson, de ce să-l auzim pe Florin Piersic? Cînd o să vrem să-l auzim pe Piersic, ne uităm la un film cu Piersic, zic eu. Şi, astfel, îi putem iubi pe amîndoi. De ce să-l auzim pe X, vorbind despre fizică, şi nu pe Cristian Mihail Teodorescu, de pildă, dacă tot vrem să auzim pe cineva vorbind despre fizică?

 

Patru comunicări mi-au atras atenţia totuşi, poate şi pentru că nu s-au vrut altceva. A lui Horia Gârbea, care a vorbit despre romane româneşti cu teme şi subiecte fantasy, dar cunoscute în mediile mainstream (sper că audienţa a reţinut măcar cîteva nume sau titluri şi le va căuta la Bookfest), a lui Lucian Boia, care a vorbit despre ciclurile istoriei (un istoric vorbind despre istorie, corect!), a lui Eugen Stancu, despre istoria unei povestiri a lui Ion Hobana (vorbitorul avînd o lucrare de doctorat despre science-fiction în România comunistă) şi a lui Cătălin Badea-Gheracostea, despre abordarea unei monografii Ion Hobana, la care chiar lucrează.

Poate în anii viitori, la manifestările de acest gen, se vor aborda teme mai lumeşti, mai apropiate de personalităţile invitaţilor, dar şi de participanţi, mai din viaţa de zi cu zi a vorbitorilor, din experienţa lor nemijlocită. Mă gîndesc că, de pildă, Costi Gurgu a participat, în cadrul Convenţiei Ad Astra (convenţia canadiană de F&SF),  la mai multe evenimente, care au fost: o lectură publică susţinută de membrii unui cenaclu din care face parte şi el, o şedinţă publică de cenaclu şi o discuţie pe tema SF european vs. SF american. Paleta tematică a evenimentelor a fost foarte largă la convenţia canadiană (desfăşurată luna trecută), mergînd de la atelierele de lectură la dezbateri despre cum să-ţi publici primul roman, dar şi teme despre ecologie sau anacronism în SF. Eu cred că scriitorii şi editorii români ar trebui folosiţi la maximum în acţiunile de gen, e păcat să-i avem printre noi şi să nu scoatem de la ei tot ce se poate scoate, spre folosul generaţiei tinere de autori în primul rînd, dar şi spre o mai bună cunoaştere a domeniului de către fani. O întreagă zi dedicată numai temelor extrem de serioase, uneori scorţoase de-a dreptul, nu-mi pare un mare cîştig pentru nimeni. N-ar fi rău dacă organizatorii convenţiilor/întrunirilor româneşti ar da dovadă de ceva mai multă creativitate, de o capacitate mai mare de a vedea temele actualităţii şi de a găsi subiecte care să fie şi educative (dacă vreţi), dar şi momente plăcute.

 

Dar poate greşesc eu, poate lucrurile astea, care mergeau şi în anii ’70, şi în anii ’80, ar trebui să meargă şi în deceniul doi al secolului al XXI-lea. Poate că fanii şi scriitorii contemporani asta îşi doresc, să asculte un critic literar vorbind despre teleportare sau un medic vorbind despre găurile negre.

 

Să trecem la premii. Juriul comun ASB-SRSFF a fost format din Horia Gârbea, Dănuţ Ungureanu şi Cristian Tamaş. Trei membri ai SRSFF, doi dintre ei fiind şi membri ai ASB - unul preşedinte al ASB (Gârbea), celălalt preşedinte al SRSFF (Ungureanu). Tamaş este fan, membru al SRSFF, ca să fie şi fanii reprezentaţi. Mă aşteptam ca juriul să fie mai numeros (poate cinci în loc de trei?) şi cu mai mulţi membri ai ASB, de preferinţă
 ne-membri ai SRSFF. Pînă la urmă, ASB dă greutatea acestor premii.

În fine. Premiile „Ion Hobana“ 2011 le-au revenit lui Mircea Opriţă (pentru întreaga activitate literară), Cristian Mihail Teodorescu (Cartea anului în genul SF - SF Doi), Liviu Radu (cartea anului în genul fantasy – Lumea lui Waldemar) şi lui Bogdan Cătălin Mereuţă (Premiul „Speranţa anului“, acordat unui autor debutant sau la început de carieră, avînd sub 35 de ani – romanul Luptătorii virtuali).

Comentăm? Comentăm! Mircea Opriţă merită oricînd acest premiu. Cartea lui C.M. Teodorescu este mai bună decît precedenta carte a autorului, dar nu cred este mai bună decît Povestiri de duminică a lui Mircea Opriţă. Decît dacă n-ai citit-o pe aceasta din urmă sau dacă vrei musai să-i dai premiul lui Teodorescu. Volumul lui Liviu Radu este unul dintre cele mai bune volume F&SF apărute în 2010, cu el aş fi votat şi eu la secţiunea fantasy. Cît despre premiul junelui Mereuţă... Prin autor sub 35 de ani, parcă n-aş înţelege chiar unul de clasa a opta. Dar putem fi originali pînă şi în acordarea unor premii... Oricum, îi doresc succes tînărului laureat, sper să mai scrie şi în continuare.
Şi au fost primele premii din 2011..