OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

A apărut numărul 14, pe iulie – august, al revistei timișorene Helion, un număr dublu așadar. Numai că, parcurgînd sumarul, primim cam jumătate din cît aveam altădată într-un număr simplu, pe o lună. Nu-i bai, își zice cititorul, „puțin, dar bun“, ăsta e un slogan care prinde întotdeauna. Secțiunea în care „puțin, dar bun“ are impactul cel mai puternic este, evident, „Laborator SF“, adică proza. Noua apariție Helion oferă cititorilor o singură povestire și aceea... hm, hm... Comme ci, comme ça... Comment ça va? Pourquoi? Așa!

 

Mircea Băduț este autorul unui număr impresionant de cărți de informatică, publicate din 1994 pînă în prezent. Povestirea publicată în Helion se numește „Ziua lor“ și începe incitant, cu o moarte, cu o presupusă sinucidere... Apoi, căutînd motivele acestei sinucideri, autorul își înfundă cititorii (sau, poate, doar pe mine) în povești matematice, în termeni OK pentru cei obișnuiți, ceea ce, de fapt, n-ar fi o tragedie, pentru că folosirea lor e coerentă, dar unde duc toate astea, unde duc? La o poantă optzecistă și cam atît, că nu te înalță, nu te face să rămîi pe gînduri, nu nimic. Doar să regreți, încă o dată, că o revistă ca Helion nu are și ea un redactor, măcar unul, să mai aranjeze textele tinerelor talente. Mai mult sau mai puțin tinere, mai mult sau mai puțin talente. Redactor, corector, cineva, acolo, ca să ne scutească de lucruri de genul „consilier președințial“, „o răspundere de magnitudinea asta“, „să reaplice mai atent procesarea“, „cu tegumetul facial albăstrit“ etc. Din cînd în cînd, se vede meseria autorului și asta îl ajută, îi face credibilă povestea (cu toată păsăreasca exprimării), iar „psiho-algebra“ chiar sună bine!

 

Mai puțin fraze ca asta: „Ştim cu toţii că, deşi implicit şi neexprimat, factorul determinant al situaţiei din analiza psiho-socială este conştiinţa individuală; unde recunoaştem că sînt... imperfecţiuni“. Asta nu e proză totuși. Unde e fiorul, unde e minunea cuvintelor, unde sensurile, jucăriile, bucuriile? Ubi sunt?!
Aici e deosebirea între a spune o poveste și a o spune cu talent. Mă gîndeam că, pe măsură ce omul e mai bun într-o profesie care ține de știință, talentul pare a fi tot mai departe de el... dar mi-am amintit de Bogdan Suceavă. Și eu nu cred în povestea cu excepția care confirmă regula – și cred că nici Mircea Băduț – că matematica învățată la școală îi interzice să creadă una ca asta. Doar o singură observație mai am: la final, apare și ziua D, ca la englezi, că-i tare greu să gîndești de ce îi zic ăia tocmai D Day și nu F Day sau... mai știi? Z Day, cu Z de la „Ziua“...

 

Aniversarea celor 70 de ani împliniți de George Anania la 14 iulie e marcată de o știre. O știre? O revistă cu tradiție, ca Helion, care îi are printre colaboratori pe doi maeștri ai nonficțiunii, cum sînt Mircea Opriță și Cornel Robu, ar fi putut veni cu un studiu dedicat celui care a scris Test de fiabilitate, cu un articol, cu ceva acolo, un interviu care să marcheze momentul. Mă așteptam la mai mult de la Helion în privința asta.

 

Tot printre știri se strecoară iminenta apariție a numărului 3-4 al revistei, ediția pe hîrtie, aniversarea a 20 de ani a Editurii Nemira, concursul de proză scurtă și concursul de traduceri... Dar mai puneți, fraților, și cratimă cînd vreți să scrieți „într-un“! Sau poate la Timișoara s-a pus de-un club „Scriitori fără cratimă“... că nici editorialul redactorului-șef nu prea... (adică e cu „dintrun“ și „printrun“). Mă scuzați că am folosit, în acest context, cuvîntul „scriitori“. Că, în rest, editorialul lui Cornel Secu e despre Romconul de la Capidava și înțelegem că nu e bine cum se face, că nu e tocmai OK ce fac bucureștenii ăștia (Societatea Română de Science Fiction și Fantasy, inițiatorul reuniunii), că ei, bucureștenii în general, de la început nu s-au priceput la organizări, vezi celebrul Romcon din 1983, cînd Securitatea a închis manifestarea și ei, organizatorii, n-au fost în stare să rezolve problema... În rest, obișnuitul lătrat și mușcat de nădragi în toate părțile, cu care ne-a cam obișnuit autorele de cînd și l-a luat ca model de editorialist pe C.V. Tudor.

Probabil molipsit de la colegul doritor de polemici, dar cu care nimeni nu polemizează, Cornel Robu își încearcă ascuțișul penei în contra unui comentariu lăsat de Aron Biro la un text al domniei sale, republicat cu ceva timp în urmă, tot în dorul unei polemici, care poate-poate, măcar de data asta, la cinci ani de la prima publicare... Dom’ profesor, păi cu un comentariu polemizați dumneavoastră? E ca și cînd ai merge cu tirul la călcat broaște pe autostradă... Eu credeam că soarta comentariilor e să rămînă acolo, în pagina a 12-a, nu să ajungă pe prima pagină! Articolul profesorului de la Cluj, îndreptat contra unui tînăr scriitor din Cluj, într-o revistă timișoreană, are măcar un titlu interesant: „Tinereii de azi, bătrîneii de mîine“.

 

Lucian-Vasile Szabo îl intervievează de această dată pe Costel Baboș, alt scriitor român de SF din Canada... Spune multe lucruri interesante Costel Baboș, eu vă împărtășesc două:
„11. Care este cea mai mare tîmpenie întîlnită în lecturile tale SF?
Faptul că specia umană e buricul universului. Faptul că toate tipurile de inteligență au forme (fizice) umanoide şi comportament asociat omului. Nu dau exemple pentru că sînt nenumărate pe  piața cărții şi a filmelor de science fiction“.
Și „În ceea ce mă priveşte, nu ştiu cîtă răbdare mai am să parcurg texte cu potențial al unor autori cu potențial, prefer să-i aştept la cotitură cînd scot ceva valoros. Nu mai am timp să investesc în lecturi fără să am certitudinea că plec de la o ştachetă valorică şi nu-mi pierd timpul, pentru că nu sînt nici editor, nici critic şi nu sînt obligat să citesc tot ce mi se propune sau mi se trimite“.
Și iar mi-am amintit de articolul ăla al meu, din urmă cu vreo 15 ani, „Despre invidie considerat ca unul dintre sentimentele frumoase“.
Numai pe cei care au făcut acest număr 14 al Helionului nu-i invidiez. Da’ deloc!