Facem ce facem (după puterile şi
norocul fiecăruia) şi, din cînd în cînd, ne oprim
o clipă şi ne întrebăm: cum stăm?
Să fie aici şi acum momentul în
care ne întrebăm cum stăm cu publicarea literaturii F&SF?
Să fie! Se deosebeşte cu ceva jumătatea acestui deceniu de
jumătatea deceniului precedent? Dacă răspunsul e NU, am sfeclit-o!
Înseamnă că muncim degeaba noi ăştia care...
Comparaţia ar trebui făcută nu cu
1998, cînd întreaga industrie editorială începea
să cadă şi i-au trebuit cîţiva ani să se redreseze,
înflorind apoi după anul 2000. Ar trebui să ne raportăm la
anii ’92-’95, cînd editurile înfloreau, cînd,
în domeniul F&SF, au irupt Editura Nemira şi Jurnalul SF,
cele două componente de bază ale dezvoltării literaturii de gen în
România ultimilor 18 ani.
În 1992 a apărut primul volum
din colecţia „Nautilus“: Vînătorul de recompense de
Philip K. Dick (republicat în 2005 cu titlul Visează androizii
oi electrice?, titlul original adică). Ştefan Ghidoveanu pornea cea
mai celebră colecţie românească de cărţi F&SF cu un
roman despre care se ştia în fandom, pe la întrunirile
SF era în mare vogă ecranizarea acestuia, Blade Runner, şi
fanii genului erau în culmea fericirii: venise şi vremea lor.
Cineva – Nemira – le propunea nu un volum, două, ci o întreagă
colecţie. Volumele au fost numerotate, bucuria colecţionarului
(fiind sigur, astfel, că nu avea să-i scape nimic), toată treaba a
durat cîţiva ani şi s-a întins pe vreo 160 de volume
(nu, nu au fost toate capodopere, dar printre ele am avut parte de
Dune şi de Fundaţia, adică de Frank Herbert şi de Isaac Asimov),
apoi de alţi şi alţi corifei ai genului, ale căror opere le
citiserăm pînă atunci prin cenacluri pe foi dactilografiate
sau în almanahurile Anticipaţia. Au fost şi alte edituri care
s-au lansat în domeniu: Cristian (a publicat prima ediţie a
Neuromantului lui William Gibson – ajuns, în acest an, la cea
de-a patra ediţie, în cadrul parteneriatului Cotidianul –
Univers), Pygmalion, RAO (alte două volume de Gibson, plus John
Brunner, Poul Anderson etc.), Multistar (Arthur C. Clarke, Cordwainer
Smith, Michael Moorcock). Alături de Ştefan Ghidoveanu, a apărut
„pe piaţă“, ca editor de data asta, Mihai Dan Pavelescu,
cunoscut mai ales ca traducător, care a continuat cîteva
dintre colecţiile pornite de Ghidoveanu, dar a înfiinţat şi
altele noi (mai tîrziu, la Teora, de pildă). Cei doi au rămas
şi azi cei mai importanţi editori de carte F&SF pe care-i avem
şi mă întreb ce ne-am fi făcut fără ei.
Acea perioadă a fost una a
recuperărilor. Au fost sute de traduceri în anii ’90 şi
încă mai avem de recuperat. Încă mai sînt autori
importanţi care n-au fost traduşi (sau doar în mică măsură),
autori după care suspină fanii. Printre ei: Robert A. Heinlein,
Harlan Ellison, Michael Swanwick, chiar şi William Gibson, rămas
doar cu două volume din prima trilogie, unul din cea de-a doua şi
cu volumul de povestiri; cel mai „proaspăt“ roman de Gibson,
Lumină virtuală (Virtual Light, 1993), a apărut la noi în
1995 (noutate pe vremea aia, cumva atipic pentru perioada
respectivă).
Am luat astfel contact cu o bună parte
din marea literatură F&SF a lumii, chiar dacă volumele traduse
fuseseră publicate pe piaţa mondială în anii ’60, ’70,
’80... Se puneau bazele, adică.
Jurnalul SF a avut şi el contribuţia
lui la punerea acestor baze, publicînd o sumedenie de povestiri
ale autorilor pe care-i aşteptam tipăriţi şi în volum; şi
a mai făcut ceva JSF: a crescut şi a lansat pe piaţă o întreagă
generaţie (hmm...) de autori români. Au publicat primele
texte, în cei patru ani de existenţă ai JSF, autori ca Liviu
Radu, Dănuţ Ivănescu, Don Simon, Sebastian A. Corn, Costi Gurgu,
Ana-Maria Negrilă, Florin Pîtea (mai mult în
Anticipaţia, celălalt reper între revistele vremii) şi
alţii.
Cu autorii români, editurile
anilor ’90 n-au fost prea generoase. Să remarcăm totuşi că la
sfîrşitul anilor ’90 au debutat în volum Ona Frantz,
Liviu Radu, Lucian Merişca, iar Sebastian A. Corn devenise deja unul
dintre reperele literaturii de gen autohtone.
După anul 2000, odată cu revirimentul
activităţii editoriale, literatura F&SF şi-a avut şi ea felia
ei de gorie. Au continuat (şi continuă şi azi) recuperările. De
amintit seriile Asimov, Clarke şi Greg Egan de la Teora, volumele
(din păcate extrem de prost lucrate) de la Pygmalion şi Tolkien de
la RAO.
Dintre români apar Costi Gurgu,
Jean-Lorin Sterian (la ProLogos), Ana-Maria Negrilă şi Florin Pîtea
(la Amaltea), Cătălin Sandu (Media-Tech), Dan Doboş (Nemira şi
Media-Tech). Lor li se adaugă volume ale unor autori cunoscuţi din
anii ’80: Mihail Grămescu, Dănuţ Ungureanu, Ovidiu Bufnilă.
În 2005 intră în scenă
Editura Tritonic, cu un program axat pe noutăţi, şi aşa am avut
prilejul de a cunoaşte ultimele tendinţe în literatura de gen
a momentului, aşa am ajuns la China Miéville, Neil Gaiman,
Peter F. Hamilton – ca să-i amintesc doar pe cei mai de succes.
Colecţia „Nautilus“ a Editurii Nemira reînvie şi ea şi
se apropie din ce în ce mai mult de cărţile foarte noi. Aşa
ajungem să avem cărţi cîştigătoare ale marilor premii
publicate în româneşte la un an, cel mult doi, distanţă.
Aşa ajungem să citim în acest an cartea care a obţinut în
2006 Premiul Hugo pentru roman (Turbion de Robert Charles Wilson),
aşa am avut Aer de Geoff Ryman (Tritonic, 2006), cîştigător
a două premii majore şi nominalizat la alte patru în perioada
2004-2006, sau antologiile proaspete ale lui Gardner Dozois şi Ellen
Datlow (Nemira). Avem pe piaţă, de trei săptămîni,
antologia New Weird (Millennium Press, editori Ann & Jeff
VanderMeer), a cărei ediţie originală a apărut în ianuarie.
Evident, recuperările continuă, dar
parcă cu o mai mare grijă la selecţie, şi amintesc aici Foc în
adînc de Vernor Vinge (Nemira, 2008) sau seria „Amber“ a
lui Roger Zelazny (Tritonic, 2007-2008).
Autori români? Au apărut, în
ultimii doi-trei ani, primele volume semnate de Roxana Brînceanu,
Marian Coman, George Lazăr (Tritonic), Marian Truţă (Bastion, noua
editură care a luat avînt în acest an).
Cum stăm? M-ar bate Dumnezeu dacă aş
zice că stăm prost.
Autor: 
Categoria: 
RSS Feed
Newsletters