OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„In ajun de Sintoader, dupa trei ani de neostoite stradanii, Petru Stratiotes fu silit de evidente sa recunoasca, o data pentru totdeauna si fara putinta de tagada, ca Sisinie, fiu-sau, se nascuse nerod de-a binelea“. Asa incepe nuvela Gesta kaenorum de Danut Ivanescu, publicata in primul numar tiparit pe hirtie al revistei Lumi Virtuale (aprilie – mai 2004). Putine sint textele literare, indiferent de dimensiune, care iti ofera inca din prima fraza coordonatele spatio-temporale ale actiunii, macar o schita de personaj, caracteristici stilistice si tot ce mai vrei pentru a sti exact ce vei citi mai departe.
Danut Ivanescu s-a nascut la Ploiesti, la 8 august 1964. A absolvit Facultatea de Foraj a Universitatii de Petrol si Gaze. Este inginer, sef de serviciu la o firma de instalatii electrice. In cealalta parte a zilei este directorul Editurii Cartea de nisip si editor al revistei Heavy Metal Magazine.

A debutat cu trei texte in revista Star Trafic, nr.2, in 1990, a publicat circa treizeci de povestiri in reviste si suplimente SF, a cistigat un concurs organizat de Editura Nemira cu povestirea Sfintul Grigorie ciungul – care avea sa faca oarecare cariera fiind publicata de vreo 4-5 ori in perioada 1995-2001 si ne anunta pe noi, fanii lui, ca Danut Ivanescu isi gasise propriu-i drum literar, desprinzindu-se din nucleul SF – cyberpunk al anilor ’90, asa cum s-a intimplat si cu ceilalti. A publicat o carte, in 1996, Nirvana spirit, o monografie a trupei lui Kurt Cobain. Citeva povestiri i-au aparut in antologiile Motocentauri pe acoperisul lumii, 1995 (la care a figurat si ca editor), Nemira ’94 si‚ ’96, Iubiri subversive, 1997 si Romania SF 2001.
Gesta kaenorum urmareste peripetiile lui Petru Stratiotes, pe la anii 820-840, ca intr-un roman picaresc, din ziua in care mama sa l-a vindut calugarilor de la Muntele Athos pina la revenirea pe meleagurile natale si stabilirea in satul Blandiana, pe valea Timokului. Multe sint intimplarile si tare frumos spuse, cu o stiinta a frazei, cu adecvarea ei la vremea actiunii, cu umor, cu nesfirsita imaginatie.

Intilnim vorbe despre ploaia „indaratnica si patrunzatoare ca amintirea unei umilinte“, despre viata care „nu-i nici voioasa, nici trista intr-un mod aparte, ci este doar asa cum vrea fiecare s-o priceapa“, despre sarazinii „interesati de arta cit lupii de spanac“, despre femeia hoata din Bari care-i solicita ajutorul cu o poveste despre „banda de tilhari care-i ucisesera tatal din respect tovarasesc, mama din mila, fratele din neatentie, sora din pretuire fata de frumos, calul din teama de rapciuga si ciinele pentru ca dormea si cind mergea“, despre printul Lothar „pe care era destul de anevoie sa-l refuzi si sa-ti pastrezi si partile trupului laolalta“, despre Londra „mai mica decit cartierul evreiesc al Parisului si mai umeda ca burta unui melc“, despre kaenas – fiintele ciudate aratind ca toti extraterestrii din cartile SF, si telepate pe deasupra, coboritoare din farfurii zburatoare, dar toate aceste analogii facindu-le noi, cititorii, pentru ca totul e scris ca intr-o cronica a acelor ani, inclusiv cuvintele lipsa/neintelese adaugate intre paranteze, ca intr-un manuscris republicat, despre telul vietii pe care si-l descopera Petru in a afla adevarul despre aceste fiinte, despre calugarul Niall care-l va insoti in toata aceasta aventura, cel caruia toate rugaciunile ii ies pe dos, despre vikingii care ii iau prizonieri vinzindu-i apoi ca sclavi la Constantinopol, despre moartea stapinului si intoarcerea acasa unde mama lui Petru devenise transparenta iar dupa moartea acesteia tatal lui incepuse sa creasca in inaltime, despre vestea ca este un copil infiat si plecarea lui mai departe, spre nord, tinutul adevaratei mame, despre insuratoarea cu Veronica, la nunta lor participind si nalucile satului care „s-au retras primele, dezamagite de pregatiri si plictisite de discutiile fara sir si fara miez ale celor vii“, despre stabilirea in Blandiana unde s-a nascut Sisinie, unicul copil, despre moartea Veronicai si construirea scolii.
„Asa a trecut an dupa an, fiecare semanind leit cu cel de dinainte, pina in acea trista dimineata de Sintoader, cind Petru a renuntat la ideea ca fiul sau i-ar putea duce stradaniile mai departe“, zi in care „dorul de duca incepe sa-l roada ca o pereche de itari prea strimti“, zi in care afla adevarul despre viata lui, si anume ca „drumurile sint facute pentru a calatori, nu pentru a ajunge undeva“, asa incit pleaca din nou, se intilneste cu fratii Chiril si Metodiu, apoi dispare, lasind in urma povesti, legende.

„Fiecare avea propria sa varianta despre disparitie: ba ca a urcat pe virful unui munte, iar de acolo la ceruri, ba ca s-ar fi ascuns intr-o crapatura a timpului, de unde ar putea oricind iesi, tinar si atoatestiutor, ba ca aflase tainele universului si alunecase intr-o alta lume, nevazuta, care vietuieste in acelasi timp cu a noastra, ba ca se va naste din nou, cind va veni vremea, doar pentru a demonstra ca nu-i mare lucru sa traiesti“. Ultimele paragrafe ale nuvelei sint dedicate lui Sisinie care duce o viata de desfriu, indestulindu-le pina si pe cele mai neindestulate femei, pentru ca intr-o buna zi, revenit in casa goala, sa izbucneasca in plins si s-o tina tot asa, micsorindu-se din ce in ce mai mult, pentru ca intr-a sasea saptamina sa ajunga cit o papusa de ceara. „Asa l-au gasit ungurii lui Arpad [...] Nici unul dintre calareti nu si-a dat seama ce era, dar sefului lor i-a placut atit de mult, incit l-a agatat de oblincul seii, plimbindu-l din nou prin jumatate de Europa, fara sa stie ca era inca viu. Pina la urma, lumea-i doar o legenda care inca-si cauta sfirsitul“. Si gata.
Poate am insistat cam mult trecind printre intimplari si personaje, dind atitea citate, renuntind la un rezumat de citeva rinduri. Dar spuneti-mi daca n-ati citi asa ceva in fiecare seara, daca n-ati dormi cu nuvela pe noptiera, s-o aveti oricind aproape?
Stiti ceva? Chiar daca mi-ati spune ca nu-i asa, ca ma insel, eu tot acolo o voi pune, aproape de mine. Pentru ca aproape imi este fiecare fraza a ei.