OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

ON-LINE

 
Pe 29 octombrie, în numărul 290 (548), încercam să(-mi?) explic de ce scriu SF. Nu ştiu dacă am reuşit, dar se vede treaba că ceva-ceva tot am învăţat eu de la TV: cînd ai probleme, cheamă un prieten. Eu am chemat mai mulţi, toţi scriitori de SF, şi le-am pus şi lor aceeaşi întrebare.
Și iată ce am aflat (ca să folosesc o expresie dragă unuia dintre ei):
Liviu Radu: În primul rînd, pentru că-i o literatură a inteligenţei şi imaginaţiei. Poţi să-ţi imaginezi lumi noi (sau variante noi ale lumii în care trăim) fără să te critice nimeni că scrii literatură cu tendinţă. E o literatură care pune întrebări şi încearcă să dea răspunsuri, e o literatură care gîndeşte la viitor, e un mod de a nu fi indiferent faţă de prezent.
În al doilea rînd, pentru că, fiind o literatură a imaginarului, este o literatură evazionistă – şi poţi să uiţi, măcar un timp, de lumea scîrboasă în care trăim.
Şi, în al treilea rînd, pentru că poţi să scrii aşa ceva fără să te sinchiseşti de piaţă, de vînzări şi modă – pentru că e o literatură care, cel puţin la noi, se practică doar din plăcere. Eu, cel puţin, scriu pentru mine şi pentru prietenii mei.  
Şi, mai ales, pentru că îmi place să-mi imaginez texte SF, de fantasy sau proză fantastică. Poate SF-ul nu-i literatură mare, demnă de Premiul Nobel, dar e o literatură pe măsura minţii mele şi mă simt bine în mediul SF, printre cei care gîndesc asemenea mie.
Don Simon: Aş fi putut să scriu poezie, despre orgii, despre girafe în flăcări sau despre un cîine supranumit Tănăsică, despre congrese de partid sau conferinţe naţionale... Aveam de unde alege. Şi totuşi am ales asta, chiar dacă nu-mi place eticheta.
Am început să scriu SF.

(ca să respect enunţul)
pentru că în acele timpuri era o alternativă de a trece mişeleşte peste graniţe imprimate cu obstinaţie de marketingul tovărăşesc. Era o soluţie care-ţi crea iluzia libertăţii de exprimare, chiar dacă plină de metafore alese cu grijă. După ce tăvălugul istoriei a făcut praf barierele ideologice, am continuat să scriu aşa de dragul a ceea ce deja construisem, de dragul vostru şi de dragul egoului meu nedumerit de atîta libertate. Am fost şi rămîn viu pentru că am vrut şi vreau să spun ceva. Am uitat ce am scris şi am uitat ce voi scrie. Am continuat să trăiesc în ţara pe care am construit-o împreună, noi cei care răspundem la o întrebare ca asta şi continuăm să ne îmbătăm cu iluzii, convinşi că ne place despotismul creaţiei noastre şi că este imposibil ca în miezul facerii noastre să vină unul mic şi al dracului şi să ne umbrească bucuria cu impozite. De-aia scriu SF, chiar dacă mă enervează etichetarea.
Marian Truţă: Aşa cum vorbim limba cu care creştem, la fel genul science-fiction este literatura cu care m-am întîlnit prima dată şi de care nu m-am despărţit niciodată, prin urmare mi se pare firesc şi natural să „vorbesc SF“.
SFul este în viziunea mea mai mult decît literatură, este un mod de a privi şi de a accepta lumea din jur. Un mod de viaţă, cu alte cuvinte.
Scriu SF pentru că genul acesta constituie o adevărată provocare din punct de vedere literar, iar pentru un scriitor poate reprezenta dovada forţei sale artistice.
Prin SF am parte de cel mai lesne mod de a călători unde doresc: în lumile imaginate de mine. Care nu Sînt în mod necesar mai bune decît lumile altora. Sînt pur şi simplu diferite.

Scriu SF pentru că nu ştiu altfel.
Lucian Merişca: În primul rînd, nu ştiu dacă scriu SF. Mi-a plăcut întotdeauna să mă aflu la graniţă, din mai multe puncte de vedere, inclusiv literare. Dar în SF am fost bine primit şi privit, apoi i-am primit şi eu pe alţii, am constituit o familie, unii zic o mafie... La mine, SF-ul chiar a fost familia mea: am fondat Quasarul acum 31 de ani, împreună cu fratele meu Dan, fiul meu Dragoş a scos deja o carte cu influenţe SF.
Pînă în 2010, am avut norocul să fiu citit de americani, francezi, cehi, italieni ş.a., să am agent literar la New York şi să fiu recomandat pentru Premiul Hugo. Logic este să te simţi bine acolo unde eşti apreciat! Chiar dacă textele mele nu sînt tocmai nişte SFuri ortodoxe...
Din punct de vedere literar, SF-ul (în sensul larg, de avangardă a cunoaşterii, de neconvenţional, de creativitate neîngrădită) - mi-a dat toată libertatea de care aveam nevoie.
De ce scriu SF? Dar scriu SF? Nimeni nu mă mai întreabă... Probabil, chiar dacă aş încerca să neg acest lucru, nici în viaţa aceasta, nici în posteritate (sau postrealitate) următoare, nimeni şi nimic nu ar mai putea să-mi dezlipească eticheta SF de pe spate... So, relax and enjoy it!...
Florin Pîtea: Scriu SF pentru că trăiesc în prezent. Literatura realistă este despre trecut, iar trecutul nu se mai întoarce.
Scriu SF pentru că îmi voi trăi restul vieţii în viitor, iar viitorul vine spre noi fie că sîntem pregătiţi ca să-l primim sau nu.
Scriu SF pentru că trăiesc într-o lume urbană, postindustrială, iar literatura pe care mi s-a cerut să o citesc în învăţămîntul preuniversitar era despre o lume agrară, preindustrială.

Scriu SF pentru că, pe parcursul vieţii mele, tehnologia accesibilă persoanelor din societatea în care trăiesc a evoluat spectaculos, iar SF-ul tratează despre ştiinţă, tehnologie şi schimbări sociale produse de acestea.
Scriu SF pentru că asta reprezintă o scuză bună ca să citesc reviste ştiinţifice şi cărţi de nonficţiune din afara specialităţii mele.
Scriu SF pentru că îmi place să îmi folosesc imaginaţia, iar unul dintre scriitorii mei preferaţi a afirmat că imaginaţia este inteligenţă care se joacă.
Scriu SF pentru că e un gen în care, pe lîngă plăcerea de a imagina personaje, intrigă, decoruri, accesorii, scene de acţiune şi dialoguri, ca în romanele realiste, am libertatea de a imagina lumi întregi.
Scriu SF pentru că prea des li se oferă cititorilor de SF texte fantastice, de groază, realist-magice sub scuza că şi acestea sînt „tot un fel de SF“. De fapt, aceste genuri se bazează pe o viziune iraţională asupra realităţii, iar esenţa genului SF este o viziune raţională despre realitate. Şi, dacă cititorii de SF vor SF, mă străduiesc (de cele mai multe ori) să le ofer SF, nu „tot un fel de“.