FANTASY&CIENCE FICTION. De la Waldemar la Gaiman

Dialog cu Liviu Radu

Autor: Michael HAULICĂ | Categoria: Rubrici | 1 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Ai scris SF, ucronie, fantastic, horror, chiar şi cyberpunk la un moment dat. Trilogia Waldemar este fantasy. O faci dinadins? Vrei tu să scrii în toate felurile sau subiectul ales îşi cere genul?

În general, subiectul îşi impune genul. Cu Waldemar a fost un caz mai aparte. Prin 1995, genul fantasy nu prinsese deloc la noi, încercările timide ale Nemirei de a publica acest gen nu avuseseră succesul scontat. Mai mult, se spunea că cititorii români resping genul fantasy şi că, oricum, nu se poate scrie fantasy pornind de la mitologia românească. Am încercat să dovedesc că avem o mitologie suficient de bogată pentru a genera un fantasy cu specific naţional şi am oferit romanul Waldemar Nemirei. Romanul a fost înscris la un concurs la care a participat şi Costi Gurgu, cu Reţetarium. Ambele romane au fost refuzate – s-a recunoscut că au oarecare potenţial, dar... Peste mai bine de zece ani, condiţiile s-au schimbat. Cititorii români îl descoperiseră pe Tolkien – prin intermediul filmelor – şi aflaseră că există un gen literar care le plăcea şi pe care nu îl descoperiseră pînă atunci. Am oferit romanul editurii Tritonic – iar cel care coordona atunci activitatea Editurii, un bun prieten de-al meu, poate aţi auzit de el, Michael Haulică, a considerat că poate fi publicat. Din păcate, faptul că romanele de care am amintit – Waldemar şi Reţetarium – au fost publicate cu o întîrziere de peste zece ani a însemnat timp pierdut pentru SF&F român – plus impresia că-i vorba de o imitare a unor modele de succes.

De ce o trilogie fantasy? Şi de ce nu în linia clasică a lui Tolkien? Nu era mai uşor? Nu era mai la modă?

Iniţial a fost vorba de un singur roman. Faptul că Waldemar a avut un oarecare succes, că a trezit un oarecare interes, m-a făcut să continui, să încerc să dovedesc că mitologia românească se pretează şi la urban fantasy. Poate că ar fi fost mai uşor să scriu ceva gen Tolkien. Dar nu asta am urmărit, după cum am mai spus, voiam să demonstrez ceva. Şi cred că am reuşit. Nu cred că Waldemar e o mare reuşită literară sau estetică, dar a deschis un drum. Sau măcar s-a străduit să-l deschidă.

În După-amiază cu bere şi zîne ai o poveste despre un vampir sau strigoi, ce era, Miron Mironeanu. Ai cam expediat personajul, spre dezamăgirea multor cititori (printre care mă număr şi eu). Povestea lui era chiar faină. Mă gîndesc că poate ai vrea s-o dezvolţi cîndva. Ai vrea? Un roman cu vampiri... o nouă încercare pentru scriitorul Liviu Radu?

Strigoiul Mironeanu trebuia să fie un personaj episodic. Însă atunci cînd m-am apucat să-i scriu povestea – care se dorea o parodie a modului în care sînt tratate acum poveştile cu vampiri – m-am lăsat dus de val. Iar acum mă gîndesc că aş putea să scriu încă un roman cu Waldemar, în care Mironeanu să joace un rol mai important. Vom mai vedea. Un roman cu vampiri, nu, deocamdată. Am un proiect vechi – pornind de la o întrebare importantă: un om are un suflet; ce se întîmplă cu sufletul său, dacă devine vampir? – proiect pe care nu-l voi finaliza multă vreme de acum încolo, pentru că modul în care văd eu lucrurile nu se potriveşte cu ce vrea publicul.

În ultimii ani au apărut cîteva romane fantasy semnate îndeosebi de autoare: Oana Stoica-Mujea, Mihaela Cogălniceanu, Raluca David... romanele pentru copii ale Sînzianei Popescu... Le-ai citit? Cum îţi par? Ce fel de fantasy crezi tu că ar avea succes pe piaţa românească? Fantasy-ul tolkienian sau cel în genul practicat de tine ori cel al lui Răzvan Rădulescu din Teodosie cel Mic?

Am citit romane scrise de Oana Stoica-Mujea şi de Sînziana Popescu. Mi-au plăcut, cele două autoare au talent, presupun că şi celelalte două au. Aş mai adăuga-o şi pe Brînduşa Luciana Grosu. E greu de spus ce fantasy ar avea succes pe piaţa românească. Oana Stoica-Mujea scrie oarecum în stil Tolkien, cu elfi şi conflicte majore, Sînziana Popescu scrie cărţi pentru copii folosind extrem de interesant elemente de mitologie românească. Cred că orice fel de fantasy ar avea succes, cu condiţia să fie scris cu talent. Piaţa de carte a fost năpădită de traduceri de literatură fantasy – care literatură a existat şi pînă acum, numai că n-a băgat-o nimeni din România în seamă. Un autor român nu va putea avea succes dacă va fi un epigon al unor autori din afară. Trebuie să aibă ceva numai al lui. Cum îşi va defini acest lucru care-i numai al lui – prin subiect, prin folosirea unor elemente mitologice care n-au fost folosite de alţii sau numai prin talent narativ – e ceva care îl priveşte pe autor – şi-i defineşte valoarea.

Acum fantazam... De fapt, ce mai scrii tu, Liviu Radu? După încheierea trilogiei Waldemar şi volumul Povestiri fantastice..., ce urmează?

Deocamdată mă străduiesc să termin nişte povestiri pentru anumite antologii. Iar după aceea, principala prioritate este să finalizez trei povestiri care, împreună cu nuvela Lumina trebuie să vină de la răsărit, vor alcătui volumul Grupul pentru rescrierea istoriei oficiale, ceva oarecum în genul Constanţa 1919, adunînd laolaltă ucronii şi poveşti despre filozofia istoriei. Şi am început un roman cu temă fantastică, mă chinui cu nişte nuvele SF... am multe de scris.

La final nu pot rata „subiectul zilei“: Nemira a achiziţionat drepturile pentru The Graveyard Book de Neil Gaiman, roman premiat anul trecut cu Hugo şi Locus şi nominalizat la British Fantasy, World Fantasy şi Mythopoeic. Se ştie că traducerea va fi a ta, aşa cum au fost şi celelalte cinci cărţi traduse pînă acum din opera lui Gaiman. Ce zici de transferul lui la Nemira?

Într-un fel, îmi pare rău că Tritonic a renunţat la o activitate care-i adusese o anumită notorietate. Pe de altă parte, Gaiman merită cunoscut de cît mai multă lume, deci trebuie publicat de o editură care-şi permite tiraje corespunzătoare. Preluarea traducerii lui Gaiman de către Nemira se încadrează în politica acestei edituri de a oferi cititorilor tot ce-i mai bun în domeniul SF&F. The Graveyard Book e o poveste minunată, scrisă excelent, care se citeşte cu plăcere. Şi pe care am tradus-o cu plăcere.

Recomanda articolul prin:

Etichete: Liviu Radu

Comentarii utilizatori

diferentiere intre intrebari si raspunsuriCatalin Sandu - Joi, 4 Februarie 2010, 16:10

Foarte fain interviul. Sunt sigur ca Liviu Radu este alegerea cea mai buna pentru The Graveyard Book.

Interviul se citeste totusi putin cam greu. Mi-ar fi placut sa fie o diferentiere intre intrebari si raspunsuri, probabil cu intrebarile scrise cu bold.