Te-ai
întors de curînd din Italia, de la Eurocon. Care este
impresia generală? Ai mai fost la vreo manifestare de acest gen?
Aveai anumite aşteptări? Ţi-au fost confirmate? Infirmate?
Am
mai fost la Euroconul de la Timişoara în calitate de
reprezentant al clubului din Buzău, Pozitronic. Mereu am avut
impresia (şi informaţii din diverse surse) că Euroconul este, pe
lîngă o manifestare a fanilor europeni, un soi de făcătură
care acordă premii şi care face ce face pentru o serie de interese.
Tîrziu am înţeles că, în lumea asta, făcături
sînt intenţiile noastre, şi nu rezultatele, pentru că ceea
ce iese reflectă în detaliu intenţionalitatea umană. Se pare
că intenţionalitatea este schimbătoare şi ajustabilă. Iar dacă
noi ne dorim ceva cu adevărat, probabilitatea să se întîmple
este destul de mare.
Impresia
generală pe care mi-am format-o în Fiuggi este că turismul SF
se îmbină de minune cu literatura, filmul, arta plastică,
grafica de tot felul şi cu alte manifestări creative, iar acestea
sînt necesare pentru a suscita pasiuni şi dezbateri. De
asemenea, interesele pragmatice sînt cele care guvernează o
astfel de întîlnire şi ele trebuie considerate ca fiind
cele mai importante. Iar din aceste interese trebuie să cîştige
toată lumea. Cine crede că poate să facă lucruri numai din
orgoliu şi numai pentru interesul propriu se înşală amarnic!
Pe
cine ai avut ocazia să cunoşti acolo?
Am
avut discuţii interesante cu boardul Societăţii Europene de
Science Fiction (SESF): David Lally – preşedinte – şi Bridget
Wilkinson – secretar (cea din urmă arătîndu-şi
disponibilitatea şi interesul de a vizita încă o dată
România – şi cred că Atlantykron 2009 ar putea fi un bun
prilej pentru o astfel de vizită şi pentru un lobby direct la
conducerea organizaţiei). Ian Watson, cel care a scris scenariul
pentru celebrul film Inteligenţă artificială, a fost unul dintre
partenerii de discuţie cvasi-permanenţi. Apoi, Geoffrey Landis şi
soţia sa, Mary Turzillo, cărora le-am povestit despre România,
cu care am discutat despre cartea lui Roberto Quaglia, 11 septembrie.
Mitul – carte apărută săptămîna aceasta în
româneşte –, am făcut comparaţii între viaţa de zi
cu zi în America şi în România, am vorbit despre
politică, ferme ecologice şi despre diverse aspecte ale pieţei de
carte din ţara noastră. Am început procedurile de
reprezentare în România pentru o serie de scriitori
europeni şi nu numai, Ian Watson fiind primul cu care s-a
concretizat această acţiune.
Ţi-a
părut că ceilalţi ştiu ceva despre SF-ul românesc? Sau că
ar fi interesaţi să afle?
Mulţi
ştiu, în special cei care au avut oarece legături cu ţara
noastră. Italienii sigur ştiu, pentru că Roberto Quaglia,
vicepreşedinte al SESF, trăieşte cîteva luni pe an în
România. Cu alţii am avut probleme în a identifica
România pe hartă (Suedia, Noua Zeelandă). Concluzia este că
vor fi cîteva surprize în urma a ceea ce am de gînd
să fac împreună cu cîţiva editori italieni şi
maghiari. Sper să fie plăcute.
Cum
a fost cu premiile? Crezi că e realistă ideea că vom putea lua în
curînd şi noi un premiu, altul decît cel pentru
încurajare?
Ai
descris tu, în numărul trecut al Observatorului cultural, cum
stă treaba cu premiile. Cam aşa este. Şi da, este realistă ideea,
chiar anul acesta am fi putut lua un premiu pentru revistă
(propunerea mea a fost Sci-Fi Magazin) dacă nu aş fi făcut o
greşeală strategică, susţinînd mai mult de o categorie.
Voturi au fost, dar ele s-au împrăştiat...
Pentru
a putea face viabilă o astfel de realitate, este nevoie de lobby,
teme făcute şi persuasiune, pe lîngă motivaţie sau dorinţă.
Este nevoie de prezenţa noastră la manifestările europene. Nu este
un mare efort să pleci în Europa la un Eurocon. Nu este greu
să găsim finanţare pentru astfel de deplasări. Cred că anul
viitor ar trebui să mergem „în gaşcă“, înarmaţi
cu materiale de prezentare, cu o strategie şi cu o viziune unitare.
Să vedem cum vom pune problema în Societatea Română de
Science Fiction şi Fantasy (SRSFF) în lunile următoare.
Am
înţeles că ai făcut o propunere pentru înfiinţarea
unui nou premiu. Despre ce e vorba şi cum a fost primită ideea ta?
Împreună
cu delegaţia maghiară, am propus acordarea unui premiu pentru
prezenţa pe Internet (website), iar propunerea a fost primită
destul de bine. Se pare, totuşi, că unii delegaţi au confundat
această prezenţă on-line cu alte website-uri de tip blog şi s-au
arătat reticenţi. Important este faptul că s-a votat şi s-a
hotărît luarea în discuţie a subiectului la sesiunea
următoare a convenţiei, care, în 2010, va avea loc în
Suedia.
SRSFF
va fi afiliată SESF. Ce înseamnă asta, practic?
Practic,
pot să spun că SESF nu face decît să puncteze faptul că
există cineva în România care are dorinţa de a propune
ceva coerent pentru fandomul european, pentru fanii europeni şi
pentru cei din România. Îi acordă girul pentru a putea
începe să mişte nişte fonduri, cu ajutorul cărora să poată
organiza o prezenţă activă a României pe plan european.
Teoretic, poate însemna însă mult mai mult. Vom trăi şi
vom vedea dacă SRSFF se va ridica la nivelul aşteptărilor fanilor
şi ale profesioniştilor din România. De asemenea, dacă fanii
şi profesioniştii sînt capabili să lase deoparte, o dată
pentru totdeauna, cîrcoteala de balcon şi să pună umărul să
facă ceva concret. Nu neapărat în cadrul SRSFF, ci unde vor
şi cum vor ei. Dar să facă, nu să vorbească. Toţi ne pricepem
să emitem idei şi păreri. Cînd este de dus gunoiul şi de
făcut curăţenie, lumea preferă să dispară la o bere.
Sincer
acum, crezi că au vreun rost aceste convenţii europene? Au ele vreo
importanţă pentru SF-ul european?
Eu
zic că da, pentru fandomul european au rost. Aşa cum au rost toate
celelalte convenţii din lume. Ar trebui să înţelegem fiecare
dintre noi, cei implicaţi chiar şi numai la nivel de pasiune, că
science fiction & fantasy înseamnă industrie în
afara graniţelor noastre, şi nu conflicte de orgolii şi învîrteli.
De multe ori am senzaţia că trăiesc într-o lume
extraterestră şi tot aştept misiunea aia de salvare care nu mai
vine!