Autor: Pentru cititorii de literatură F&SF antologiile sînt prilejuri de a face cunoştinţă cu scriitori pe care n-au de unde să-i citească altfel, pentru că nici un editor român nu s-a gîndit să le achiziţioneze cărţile. Sau să vadă şi faţa necunoscută a unor scriitori publicaţi doar cu romane. Sau să ia un prim contact cu scriitori care, cîndva, vor scoate ei şi cărţi, dar deocamdată proza scurtă adunată nu face de un volum.
Am pomenit sintagma „literatură F&SF“. Fac o paranteză. Continuu (sau continui, pentru că sondajul publicat sub titlul DOOM2 validează şi această variantă) să cred că „literatură F&SF“ nu e un pleonasm, întrucît literatura poate fi fiction sau nonfiction, şi nici un oximoron. Gata paranteza.
Altă paranteză – dacă editorii erau cîndva de acord şi cu volumele de proză scurtă, a venit, la un moment dat, şi vremea în care nu mai acceptau decît romane, pentru că „asta cere piaţa“. E ironic să nu ai suficiente texte pentru un volum de povestiri, atunci cînd editurile acceptă aşa ceva, iar cînd ajungi să ai, să afli că aceleaşi edituri nu mai acceptă decît romane. Dar aşa au fost vremurile...
Cum erau antologiile anilor ’80? De obicei, tematice: Nici un zeu în cosmos, Întîmplări dintr-un univers al păcii... Observaţi că temele erau menite să mulţumească oficialităţile, părînd un fel de continuare a lecţiilor de învăţămînt politic. Dar pe cine mai interesa asta, cînd noi aveam ocazia să citim poveşti despre – cu adevărat! – cîte-n lună şi-n stele, poveşti scrise de autori la care doar visam pe ascuns, despre unii dintre ei aflînd de la colegii de cenaclu mai umblaţi, de la cei care făceau rost de cărţi în limba engleză (sau versiunile franţuzeşti) ori frecventau biblioteci de unde aflau de existenţa acestor scriitori, de Premiile „Hugo“ sau „Nebula“...
După 1990 am intrat în normalitate, au început să apară cărţi F&SF (mai mult SF, fantasy-ul a devenit un boom editorial mult mai tîrziu). Dar antologiile au rămas un vehicul care ne aducea la nas proza scurtă, cea pe care încercam şi noi, ca începători într-ale scrisului, s-o practicăm.
De la The Year’s Best Science Fiction... ale lui Gardner Dozois şi Ellen Datlow, editori celebri în toată lumea (apariţia antologiilor lor la Nemira a fost încă un vis împlinit al sefistului român), la Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri (editor Horia Nicola Ursu) şi la celebra Mirrorshades: The Cyberpunk Anthology (editată de Bruce Sterling), antologia-cult a curentului din anii ’80 –, şi la New Weird, editată de Ann&Jeff VanderMeer, „întronizarea“ curentului literar douămiist din lumea F&SF.
Au mai fost antologii de cenaclu (Quasar 001 sau cele ale craiovenilor, sau „motocentaurii“ ploieştenilor), antologii tematice – cele editate de Cătălin Sandu la Iaşi: Timpul eroilor (2001) şi Alte lumi, alte legende (2002) etc.
O încercare meritorie a fost aceea a lui Dan-Silviu Boerescu, România SF 2001, devenită celebră mai mult prin tirajul minuscul (doar cele 50 de exemplare de semnal, editura renunţînd a o mai scoate pe piaţă – de aici termenul de „încercare“). Şi uite aşa, avem şi o raritate bibliofilă printre antologiile F&SF.
Chiar dacă nu mai au rolul de altădată (recuperare, debuşeu), ci şi-l asumă doar pe acela de capitol de istorie literară, antologiile păstrează vie proza scurtă, o specie dragă atît scriitorilor, cît şi cititorilor.
Iar editorii care riscă mergînd pe mîna povestirilor (cînd „piaţa cere roman“!) merită toată aprecierea noastră.
RSS Feed
Newsletters