OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu, nu e vorba nici despre contracte, nici despre cine ştie ce înţelegeri. E vorba despre adunările fandomului.
Exista o vreme în care sefimea obişnuia să se întîlnească în ceea ce se numea – nu chiar pompos, că se ajunsese la cîteva sute de participanţi uneori – Convenţia Naţională de SF.

Între 1972 şi 2004 au fost organizate, în România, 27 de convenţii. După cum se vede, în ultima vreme, n-a mai existat interes pentru aşa ceva. Totuşi, cîteva ediţii ale Zilelor „Quasar“, Zilelor „Dan Merişca“ (la Iaşi) şi Sesiunile „Helion“ (la Timişoara) au păstrat tradiţia adunărilor.
La sfîrşitul săptămînii viitoare (18-19 martie), va avea loc o nouă Sesiune „Helion“, a 25-a. Temele ediţiei sînt „Izvoare ale umorului în SF-ul contemporan“ şi „Ficţiunea politică şi discursul SF“. Cu această ocazie, se vor decerna şi premiile Concursului de proză Helion pe anul 2010, al cărui palmares este: premiul II – Balin Feri (Bucureşti), pentru povestirea Ultima naştere; premiul III – Florin Pîtea (Bucureşti), pentru Onoraţi membri, Cristina Ştefana Czeller (Iaşi), pentru Necazuri în cer şi pe pămînt, şi Dario Pecarov (Cluj-Napoca), pentru povestirea Şoareci. Menţiuni: Cătălin Cofaru (Alba Iulia), Ştefan Vlăduţ (Roman) şi Alexandru Pleşa (Timişoara). Premiul I nu s-a acordat. În afară de comunicări şi premieri, se mai anunţă lansări de carte, printre care o nouă ediţie, revăzută, a volumului H.G. Wells. Utopia modernă de Mircea Opriţă, o altă ediţie revăzută a volumului Alternative critice de Cătălin Badea-Gheracostea, ambele în Colecţia „Metatext“ a Editurii Millennium Books, şi tot de la Millennium Books, premiera antologiei Steampunk. A doua revoluţie, editor Adrian Crăciun, în două ediţii, una de masă şi alta limitată, hardcover, dacă nu cumva se va epuiza pînă la data lansării, 19 martie.

Probabil, asta va fi singura ocazie cu care sefiştii se pot întîlni între ei, în primul rînd, dar şi cu scriitori şi editori din domeniu. În rest... rămîn cele două tîrguri de carte bucureştene, unde, de la o vreme, s-au organizat lansările consecutive de carte F&SF, ceea ce  a semănat, oarecum, cu o jumătate de convenţie, tîrgul din noiembrie, Gaudeamus, incluzînd, la ultimele două ediţii, şi festivitatea decernării premiilor Societăţii Române de Science-Fiction şi Fantasy.
Dar nici organizarea acestor lansări, nici premiile nu fac din tîrgurile de carte convenţii naţionale de F&SF. Convenţiile trebuie organizate ca evenimente separate, cu invitaţi, cu sesiuni de comunicări, cu lansări de carte, cu expoziţii de artă plastică, cu nişte premii ale fanilor şi... bineînţeles, să fie organizate de fani. Pentru că, în toată lumea, convenţiile sînt ale fanilor. E plăcerea lor să se întîlnească, e plăcerea lor să-şi invite autorii preferaţi, români şi străini (să nu uităm că, la Convenţia de la Ploieşti, din 1993, invitatul de onoare a fost Norman Spinrad), e plăcerea lor să acorde premii exprimînd astfel opinia cititorilor despre efortul creatorilor şi editorilor.

Acuma e drept că m-aş putea întreba: păi dacă e aşa o mare plăcere, de ce nu şi-o exercită? Sau tot ce vorbesc eu aici sînt doar amintiri din alte vremuri, sînt doar gînduri nostalgice care-mi trec prin cap cînd stau cu faţa spre un trecut românesc şi spre un prezent al altora...? Poate că fanii români nu mai vor să se adune. Poate că fanii români nu mai vor să întîlnească scriitorii români, pe care nu se ştie dacă-i citesc sau nu.

 

Ei, de citit îi citesc. Nu în tiraje de mii de exemplare, dar cîteva sute tot vînd scriitorii români, adică de-ajuns cît să umple o sală a unei convenţii F&SF cu cititori. La lansările de la tîrgurile de carte se adună ceva bucureşteni, ba mai sînt unii care vin special pentru asta de la Timişoara, de la Craiova, Ploieşti, Braşov, Cluj, Brăila, Iaşi sau Botoşani... Ceea ce mă face să cred că există un oarecare interes pentru scriitorii români şi cărţile lor.

Şi-atunci?
Poate că nu avem nişte asociaţii ale fanilor care să fie în stare să-şi asume organizarea unor astfel de convenţii. Sau poate că asociaţiile care sînt sau care se tot pritocesc pe ici, pe colo nu sînt cu adevărat asociaţii ale fanilor, chiar dacă aşa par sau aşa se cheamă, ci au alte intenţii, alte pretenţii, se cred altceva decît nişte asociaţii ale fanilor. Am zis de mai multe ori, fie în acest colţ de pagină, fie în alte locuri şi împrejurări: nu pot exista decît două feluri de asociaţii: ale fanilor şi ale scriitorilor (sau, mai permisive, ale creatorilor de F&SF, incluzînd aici atît literatura, cît şi artele plastice).

Asociaţii ale fanilor care să se ocupe exact cu asta, cu organizarea de evenimente pentru ei, care să le satisfacă nevoile lor, şi organizaţii ale scriitorilor care să le apere interesele. Pentru amîndouă aceste categorii e simplu, trebuie numai să înceapă de undeva. Scriitorii ar putea începe să se organizeze chiar în interiorul Uniunii Scriitorilor, în care destul de mulţi sînt deja incluşi, dar unde n-au făcut încă nimic pentru a-şi afirma identitatea ca scriitori de SF, fie în afara Uniunii, înglobîndu-i şi pe cei care încă nu îndeplinesc condiţiile de intrare în USR, fie nu sînt interesaţi de asta, negăsind acolo nimic care să-i atragă în calitate de scriitori de SF.

 

Ne grăbim să ne reprezentăm la nivel internaţional şi noi încă nu ştim dacă avem ce reprezenta, nu ştim pe cine reprezentăm (în afară de noi şi prietenii noştri, care „noi şi prietenii noştri“ nu va putea fi niciodată o organizaţie validă, necum reprezentativă pentru ceva). Cred că ar trebui să nu mai bîjbîim, ar trebui să trecem de pragul iniţiativelor individuale – bune şi-alea, în lipsă de altceva, dar n-ar fi timpul să ne luăm, totuşi, în serios? N-ar fi timpul să renunţăm la comportamentul ăsta de autişti? Vai, a zis X ceva despre mine, de-acum înainte nu-l mai bag în seamă, indiferent ce va face! Promovez sefeul românesc, dar mai puţin pe X! Vai, Y se face că nu mă vede, pe mine şi măreţele mele realizări. Ei, de azi înainte mă fac şi eu că nu-l văd pe el şi pe prietenii lui! Şi tot aşa, de-am ajuns ca, dacă vrei să ai o imagine adevărată a ceea ce se întîmplă în sefeul românesc, trebuie să faci un tur al nu-ştiu-cîtor bloguri şi site-uri, pentru că pe fiecare vei găsi doar dări de seamă ale propriilor realizări.

Bun, acuma ce-am zis e puţin exagerat, tocmai pentru a vedea pericolul spre care, voioşi, cu un elan demn de o cauză mai bună, ne îndreptăm, fie că ne dăm seama de asta sau nu, fie că o facem din ignoranţă sau cu bună-ştiinţă. Nu mai e mult pînă să ajungem acolo. Poate încă ne mai putem opri.
Să fie Sesiunea „Helion“ de săptămîna viitoare un prim pas? Vom afla.