OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu, nu la noi, staţi liniştiţi. La noi nu se poartă aşa ceva. Deşi avem şi noi excepţiile noastre. Unii spun că astea întăresc regula, dar eu zic că dacă o regulă trebuie întărită cu excepţii, atunci nu mai este regulă. Şi totuşi. Excepţia care îmi vine în minte din literatura F&SF românească a ultimilor ani este seria Waldemar a lui Liviu Radu, publicată la Tritonic, care a pornit ca un roman fantasy despre nişte iele războinice (Waldemar, 2007), după care editura a mai cerut încă unul (a fost Blocul cîş, 2008), şi încă unul (O după-amiază cu bere şi zîne, 2009, nominalizat la Premiile USR în 2010). Din cîte ştiu, se vorbeşte şi despre un volum de povestiri plasate în universul seriei. Uite că avem şi noi...
În rest, serii, trilogii, în ultima vreme, tare puţine: Abaţia de Dan Doboş – Abaţia şi Blestemul Abaţiei (Nemira, 2002, 2003), apoi Abaţia infinită (Media-Tech, 2006), şi seria fantasy, de la Tritonic, a Oanei Stoica-Mujea, din care au apărut pînă acum Războiul reginelor (2009), Regina Elfă (2009) şi Regina Arkudă şi amuletele puterii (2010).
În ceea ce priveşte seriile traduse, dacă e să scormonim în urmă pe la edituri, să purcedem (totuşi nu prea în urmă, de ce să ne facem sînge rău amintindu-ne, de pildă, de Helliconia lui Brian Aldiss, din care au apărut primele două volume în anii ’90, iar al treilea nici acum?). Cu Tritonic, dacă tot am pomenit de seriile româneşti.

Serii terminate: Lois McMaster Bujold – Blestemul Chalionului (2007), Paladinul sufletelor (2008) şi Vînătoarea sfîntă (2010) şi seria Amber, de Roger Zelazny (10 volume în 2007 – 2008, calde felicitări!).
Neterminate sînt mai multe. Kim Staney Robinson – seria Capital Code, din care au apărut 40 de semne de ploaie (2006), 50 de grade sub zero (2008) şi a mai rămas ultimul, Sixty Days and Counting. Va mai fi? Nu va mai fi?
Richard Morgan – seria Takeshi Kovacs, trei volume, din care a apărut numai primul, Carbon modificat (2008). Mai întreb?
Mary Gentle – Cartea lui Ash, patru volume, din care a apărut primul volum, O istorie secretă (2008), şi este anunţat pe site-ul editurii ca fiind în curs de apariţie cel de-al doilea, Descendentul Cartaginei. Cam de mult este anunţat.
Steven Erikson – seria Malazan (zece volume), din care a apărut pînă acum doar primul, Grădinile lunii (2008). O serie după care multă lume plînge.
R. Scott Bakker – seria Prince of Nothing (trei volume), din care au apărut pînă acum La început a fost întunericul (2007) şi Profetul războinic (2008), cel de-al treilea, Gîndul cu o mie de feţe, fiind anunţat la „în curînd“.
Editura Nemira, cu cea mai veche şi mai cunoscută colecţie de F&SF, „Nautilus“, are multe realizări în ceea ce priveşte seriile, dacă ar fi să amintim doar seria Dune a lui Frank Herbert, publicată integral în anii ’90 şi republicată după schimbarea formatului colecţiei, sau Saga Umbrelor de Orson Scott Card, publicată integral (patru volume, 2006-2007).
Printre seriile începute în ultima vreme sînt cîteva care merg bine, altele care s-au împotmolit din cauza autorilor, iar altele, probabil, din cauza cititorilor care nu s-au arătat foarte încîntaţi de ofertă.
Bine stau – în grafic, adică – Odiseile lui Arthur C. Clarke (publicate două din patru), seria Farseer de Robin Hobb (două din trei), Hyperion de Dan Simmons (două din patru), saga Heechee de Frederik Pohl (trei din patru) sau Întoarcerea acasă de Orson Scott Card (două din cinci).
Dar, pentru că veni vorba de Card, să pomenim şi seria Ender (şase volume), din care au apărut doar primele trei (1994-1995), apoi primele patru (2005-2006). Şi restul?
Din seria lui Alastair Reynolds, Revelation Space (cinci romane şi două volume de povestiri), a fost publicat doar un volum de povestiri (Cîinii de diamant. Zile pe Trucoaz, 2008), lucru neînţeles de cititori, de două ori neînţeles: de ce au început cu cele două nuvele şi de ce au abandonat/amînat proiectul?

Din seria Cultura (opt volume pînă acum) a lui Iain M. Banks, s-a publicat primul volum, Spectrul lui Phlebas (2008), şi gata. Chiar gata?
Un caz aparte este seria lui George R.R. Martin, Cîntec de gheaţă şi foc (patru volume pînă acum), din care Nemira a publicat tot (2007-2009), şi acum aşteaptă, laolaltă cu toţi fanii seriei din lume, ca autorul să termie cel de-al cincilea roman, A Danse with Dragons (la care scrie din 2005, de cînd a apărut cel de-al patrulea roman al seriei).
Tot Nemira a început şi publicarea unor serii de antologii, rîvnite de toţi fanii în ultimii 30 de ani, The Year's Best Science Fiction, editor Gardner Dozois (26 de volume, 1984-2009) şi The Year's Best Fantasy&Horror, editori Ellen Datlow, Kelly Link şi Gavin Grant (cinci volume, 2004 – 2008, dintre cele 21 la care a contribuit Ellen Datlow). Din ele s-au publicat pînă acum, într-un ritm mulţumitor, zic eu, cinci volume din antologia lui Dozois (2007-2010) şi trei din a lui Datlow, Link şi Grant (2008-2010).
Din seriile celebre (aflate în grafic) pe la alte edituri, menţionez: Gene Wolfe – Cartea Soarelui Lung (Alexandria) şi Cartea Soarelui Nou (Leda), Brian Herbert & Kevin J. Anderson – Dune (Millennium Press), Robert Jordan – Roata timpului (RAO). O serie abandonată, se pare, după al doilea volum (apărut în 2007) este Shannara de Terry Brooks (Minerva).
Ce motivează editurile să încerce serii? Desigur, dependenţa cititorului, asigurarea unui lung şir de vînzări. Ce le determină să abandoneze? Calitatea „produsului“, uneori în continuă scădere, pentru că nu ajunge să ai cerere, mai trebuie ca şi ofertantul să poată. Or, din cîte s-a văzut, seriile scrise „la cererea publicului“ nu au întotdeauna şi o motivaţie literară. Pînă la urmă, o poveste durează atît cît durează ea. Se pare că poveştile ştiu singure cînd e cazul să se termine. A le prelungi la nesfîrşit... nu bun.