OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu, nu va fi vorba despre sex/sexe, ci despre SF si mainstream, care sint intr-un razboi continuu, asemenea celui din bucatarie (sau din dormitor, daca vreti, si imi pare mult mai apropiata alaturarea).
Uneori am impresia ca lucrurile se linistesc, ca literatura SF (sau macar autorii care o practica) este bagata in seama de pastratorii valorilor mainstream (nu, nu si de fundamentalisti, nu-s chiar atit de naiv, si nici intr-atit de optimist), iar sefistii puri-si-duri accepta ca exista si carti care nu trebuie sa demonstreze stiintific de ce lumea este asa cum e. Apoi se intimpla cite ceva – un articol, un post pe un forum, o recenzie, o ancheta – care ma aduce cu picioarele pe pamint si imi dovedeste ca lucrurile sint asa cum sint, iar nu cum mi le imaginez eu.

Zilele trecute, o amica din Australia (isi semneaza cartile cu un pseudonim asexuat – doua initiale si numele de familie –, semn al unei alte discriminari, scriitor-scriitoare), isi exprima interesul fata de literatura de la noi si ma intreba daca si aici se face o delimitare stricta intre mainstream si literatura de gen. Ca in Australia... e curata prapastie intre ele (desi tot ea spune ca multi dintre scriitorii lor de mainstream sint uneori mai fantasti decit scriitorii de fantasy; cum e si la noi, de altfel; cum e cam peste tot).
Inca nu i-am raspuns. Ma tot invirt (traiasca DOOM 2, viitorul de aur al limbii romane! – a fost o gluma, da?) in jurul cozii, intrebindu-ma daca sa ma dau apartinator de o intelectualitate open mind sau sa recunosc „da, fato, se face diferenta, eu nu mai scriu de mult SF, dar pentru ca am scris cindva, si acum mi se comenteaza cartile ca fiind SF, ba mai mult, mi se reproseaza uneori ca nu sint tocmai SF – de parca as fi zis eu ca sint“.
Nu-mi ies din minte raspunsurile criticilor si scriitorilor la ancheta din Cotidianul, mai ales acel „voi mai citi SF dupa ce voi bea o bere cu un martian“ (in lipsa de martieni, poate acel domn va bea o bere cu un motan, pentru ca ar fi pacat sa nu citeasca Maestrul si Margareta; iar daca nu gaseste, ii aduc eu unul dintre motanii mei: Matrix sau MP3).

Sa trecem Atlanticul (macar online) si sa parcurgem listele cu cartile anului 2005. Aproape in toate gasim romanul lui Kazuo Ishiguro Never Let Me Go, despre care s-a vorbit atit de mult in revistele de SF. Dar care a fost nominalizat la Premiile National Book Critics Circle si Man Booker Prize 2005. Si la Premiul „Arthur C. Clarke“ 2006. Anul trecut am gasit Cloud Atlas de David Mitchell, nominalizat la Man Booker Prize 2004 si cistigator al unui Premiu British Book in 2005, dar nominalizat si la Premiile Nebula si Arthur C. Clarke 2005. Exemplele ar putea continua cu Susanna Clarke (Jonathan Strange &Mr. Norell), Elisabeth Kostova (The Historian – Colectionarul de istorie), Neil Gaiman (American Gods – Zei americani) – ultimele doua anuntate in versiune romaneasca pentru sfirsitul acestei luni. Sau, de partea cealalta, Haruki Murakami (Kafka on the Shore) sau Paul Auster (In the Country of Last Things – In tara ultimelor lucruri).
Lumea literara anglo-saxona pare a fi mai deschisa, mai dispusa a trece peste barierele de gen. Daca la noi literatura F&F nu prea isi gaseste loc in revistele literare, in paginile de cultura ale cotidienelor (ei, am vazut un interviu cu China Miéville in Jurnalul National totusi!), New York Times sau Washington Post au deseori recenzii la carti de F&F.
Am zis pare, pentru ca in 2003, cind Stephen King a luat Premiul National pentru Literatura, multi au considerat ca a fost o greseala – asta eufemistic vorbind, pentru ca luarile de pozitie contra lui King au fost mai mult decit vehemente.

Sa revin insa la dilema mea: cum e la noi? De ce Sfisierea Onei Frantz sau Abatia lui Dan Dobos n-au fost carti despre care sa se vorbeasca? Ce facem cu autorii care au debutat si s-au facut cunoscuti prin scrieri de SF, dar evolutia lor ulterioara s-a indepartat de genul respins (pe necitite, de multe ori) de catre critica? Isi vor gasi ei cindva locul in literatura romana? Cind va aparea volumul lui Danut Ivanescu, Cronicile Blandianei, se va uita ca in urma cu zece ani acesta scria SF? Va fi tratat ca, de pilda, Stefan Agopian, autorul cel mai apropiat de felul de a scrie al ploiesteanului?
Acum citiva ani, Ona Frantz, pe atunci jurnalista la un cotidian bucurestean, a scris un articol despre situatia celor aflati la hotarul dintre „lumi“. Si era vorba acolo despre scriitorii respinsi de comunitatea SF, pentru ca scrierile lor nu mai erau SF, sau nu atit de SF incit sa fie acceptate de cititorul de gen care pretinde ipoteze, demonstratii, coerenta stiintifica intr-un text, dar nu e foarte exigent in ceea ce priveste partea literara. Aceiasi scriitori care nu erau acceptati nici de restul lumii literare, pentru ca veneau dinspre literatura SF si... stiti cum e, nimeni n-a baut inca o bere cu un martian. Daca nu cumva li se trintea in fata un „cinstit“ da, da, voi astia ai lui Mironov...

Am zis discriminarea de ambe sexe pentru ca intentia mea nu era de a arata cu degetul, acuzator, spre mainstream, uite cum ii imping astia in ghetou pe bietii sefisti. Bazele ghetoului au fost puse (cu sirg, as putea spune, cu o perseverenta demna de o cauza mai buna) de insisi amatorii sau profesionistii genului (in masura in care se poate vorbi despre asa ceva la noi). Cunosc oameni care nu citesc nimic altceva decit SF. Cunosc oameni pentru care a face literatura, a avea stil, personalitate, sint lucruri inutile care aburesc cititorul, dilueaza actiunea, ideile (SF, neaparat SF). Ar trebui sa-i inteleg, am fost si eu in cenacluri de SF. La urma urmei, un text de SF ar trebui sa fie SF si nu altceva, ca daca n-ar fi... nu s-ar povesti.
Poate ca a venit vremea sa intelegem cu totii ca sintem in 2006 si lumea s-a schimbat. Ceea ce era SF acum douazeci de ani a devenit azi realitate, ceea ce astazi este SF poate va face parte din viata noastra peste cinci sau zece ani. Asa cum cititorul de acum douazeci de ani nu mai seamana cu cel de astazi. Si, in fond, lui ne adresam.