Autor: SF sînt poveştile despre nave cosmice şi roboţi. Şi extratereştri. Dacă nu au aşa ceva, nu sînt SF. Iar dacă au, nu contează ce altceva mai au, despre ce e vorba, de fapt, în ele, rămînem doar cu navele cosmice, roboţii şi extratereştrii, care, evident, n-au prea multe de spus, sînt lucruri imaginare, sînt imaginate pentru copii şi tineret (cum se numeşte secţia Uniunii Scriitorilor care îi cuprinde pe autorii de F&SF), sînt Harry Potter şi Alice, şi Oz, şi Albă ca Zăpada cu oglinda-oglinjoară sau monitor, sau ce-o fi ăla în care poţi vedea ce se întîmplă undeva în lume...
Cineva spunea că dacă scoţi dintr-o poveste SF decorul şi recuzita SF şi rămîi totuşi cu un text literar viabil, atunci e OK, avem un text valoros. Altcineva spunea că, dacă trebuie să scoţi decorul şi recuzita pentru a vedea că este un text valoros, atunci de ce le-ai mai pus acolo?
Am citit destule povestiri care curgeau firesc şi, la un moment dat, pac!, apărea un element SF. Ce căuta „neamţul“ ăla în acea „bulgarie“, habar n-am. Şi poate că nici autorul n-ar fi putut explica ce şi cum.
De multe ori, decorul (şi mă refer aici nu numai la peisaj, ci şi la mediul social şi politic) în care se petrece o poveste SF poate fi deosebit de ingenios, iar cititorul poate să fie provocat, ca într-un joc, să valideze credibilitatea acestuia. De multe ori, recuzita, ceea ce numim de obicei gadgeturi cînd e vorba despre SF, obiectele – fie ele casnice, fie arme sau unelte tehnologice – reprezintă din nou provocări pentru cititorul obişnuit cu anumite tehnologii, acestea, obiectele, fiind nu de puţine ori contestate de cititorii cunoscători ai domeniului respectiv. Frumuseţea este atunci cînd autorul se documentează riguros şi nici cîrcotaşii de specialitate nu-i găsesc noduri în papură.
A citi o poveste SF nu se rezumă doar la a parcurge un fir narativ, la a pătrunde în tribulaţiile psihologice ale unor personaje, mai bine sau mai puţin bine redate, în funcţie de talentul de scriitor al fiecăruia, ci înseamnă şi a te minuna de „invenţiile“ autorului, dacă se poate evitînd „păsăreasca“ despre care am mai vorbit cu diverse prilejuri, adică acel limbaj imitînd jargonul ştiinţific, arid, mult prea arid pentru a-şi afla locul într-o operă literară.
Unul dintre subgenurile care au avut şansa să prindă la public într-o anumită perioadă, în anumite locuri, este cyberpunkul. Mie mi-a plăcut cyberpunkul pentru că era singurul gen de SF care (la vremea aceea, pe la sfîrşitul anilor ’80) îmi dădea nişte fiori... casnici, ca să zic aşa. Pentru că, fiind programator, puteam înţelege nişte lucruri, puteam să mă minunez de talentul unui om care, din cîteva linii de cod, reuşea să scoată cine ştie ce minunăţie de program care să realizeze cine ştie ce minuni.
Cred că exemplul cel mai la îndemînă (şi apropiat în timp) despre diferenţa dintre recuzită şi conţinut este cartea lui Maurice G. Dantec, Babylon Babies (Polirom, 2009). Un fel de cyberpunk, ceva despre viitorul apropiat, despre inginerie genetică, despre obţinerea unor exemplare de după homo sapiens, temă interesantă, de actualitate, în discuţie pe ici, pe colo, dar mai în şoaptă, să nu deranjeze viaţa rozalie a oamenilor. Filmul făcut după carte, Babylon AD (în regia lui Mathieu Kassowitz, 2008), nu mai păstrează decît decorul (excelent, de altfel, cel puţin în prima parte, cît era vorba despre fostele republici sovietice) şi gadgeturile cyber. Adio Naţiune Cyborg, adio „omule nou“. E doar un film de aventuri în decoruri şi cu recuzită SF. Sau cyberpunk.
Ce vreau eu să spun aici e – vorba unor edituri care, atunci cînd publică SF, se simt datoare să se scuze în faţa propriilor cititori cu enunţuri gen „Nu vă lăsaţi păcăliţi de recuzita SF. Cartea are limpezimi de parabolă“ – să nu vă lăsaţi intimidaţi de recuzita SF. Dincolo de ea poate fi o literatură de cea mai bună calitate. Cîte despre „limpezimile de parabolă“..., e ceva ce se poate aplica tuturor romanelor şi povestirilor SF. TOATE sînt, într-o măsură sau alta, nişte parabole, nişte avertismente, nişte ghiduri de utilizare în anumite situaţii ce pot apărea.
De ce plac în continuare 1984, Să nu mă părăseşti, Minunata lume nouă şi Povestea cameristei sau Dune şi Visează androizii oi electrice? sau Abaţia şi Sfîşierea şi cîte şi mai cîte? Desigur, nu din cauza decorului sau a recuzitei. Ci pentru literatura aflată între copertele lor.
RSS Feed
Newsletters