FANTASY &SCIENCE FICTION. Doar decor şi recuzită?

Autor: Michael HAULICĂ | Categoria: Rubrici | 3 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

SF sînt poveştile despre nave cosmice şi roboţi. Şi extratereştri. Dacă nu au aşa ceva, nu sînt SF. Iar dacă au, nu contează ce altceva mai au, despre ce e vorba, de fapt, în ele, rămînem doar cu navele cosmice, roboţii şi extratereştrii, care, evident, n-au prea multe de spus, sînt lucruri imaginare, sînt imaginate pentru copii şi tineret (cum se numeşte secţia Uniunii Scriitorilor care îi cuprinde pe autorii de F&SF), sînt Harry Potter şi Alice, şi Oz, şi Albă ca Zăpada cu oglinda-oglinjoară sau monitor, sau ce-o fi ăla în care poţi vedea ce se întîmplă undeva în lume...

Cineva spunea că dacă scoţi dintr-o poveste SF decorul şi recuzita SF şi rămîi totuşi cu un text literar viabil, atunci e OK, avem un text valoros. Altcineva spunea că, dacă trebuie să scoţi decorul şi recuzita pentru a vedea că este un text valoros, atunci de ce le-ai mai pus acolo?

Am citit destule povestiri care curgeau firesc şi, la un moment dat, pac!, apărea un element SF. Ce căuta „neamţul“ ăla în acea „bulgarie“, habar n-am. Şi poate că nici autorul n-ar fi putut explica ce şi cum.

Dar să-i lăsăm pe autori să-şi plaseze poveştile unde vor ei. În fond, o poveste de dragoste e tot o poveste de dragoste şi la Verona (de ce tocmai la Verona, şi nu la Londra?) şi pe planeta X, şi la 1600, şi la 41042. Evident că, dacă e în 41042, e mai interesant de scris, pentru că, în afara poveştii propriu-zise, trebuie să mai inventezi şi lumea din acel an. Unii cititori gustă chestia asta. Aşa cum alţii gustă poveştile cu crime, fie ele întîmplate în Orient Expres, fie într-o abaţie.

De multe ori, decorul (şi mă refer aici nu numai la peisaj, ci şi la mediul social şi politic) în care se petrece o poveste SF poate fi deosebit de ingenios, iar cititorul poate să fie provocat, ca într-un joc, să valideze credibilitatea acestuia. De multe ori, recuzita, ceea ce numim de obicei gadgeturi cînd e vorba despre SF, obiectele – fie ele casnice, fie arme sau unelte tehnologice – reprezintă din nou provocări pentru cititorul obişnuit cu anumite tehnologii, acestea, obiectele, fiind nu de puţine ori contestate de cititorii cunoscători ai domeniului respectiv. Frumuseţea este atunci cînd autorul se documentează riguros şi nici cîrcotaşii de specialitate nu-i găsesc noduri în papură.

A citi o poveste SF nu se rezumă doar la a parcurge un fir narativ, la a pătrunde în tribulaţiile psihologice ale unor personaje, mai bine sau mai puţin bine redate, în funcţie de talentul de scriitor al fiecăruia, ci înseamnă şi a te minuna de „invenţiile“ autorului, dacă se poate evitînd „păsăreasca“ despre care am mai vorbit cu diverse prilejuri, adică acel limbaj imitînd jargonul ştiinţific, arid, mult prea arid pentru a-şi afla locul într-o operă literară.

Unul dintre subgenurile care au avut şansa să prindă la public într-o anumită perioadă, în anumite locuri, este cyberpunkul. Mie mi-a plăcut cyberpunkul pentru că era singurul gen de SF care (la vremea aceea, pe la sfîrşitul anilor ’80) îmi dădea nişte fiori... casnici, ca să zic aşa. Pentru că, fiind programator, puteam înţelege nişte lucruri, puteam să mă minunez de talentul unui om care, din cîteva linii de cod, reuşea să scoată cine ştie ce minunăţie de program care să realizeze cine ştie ce minuni.

Îmi părea mult mai apropiat de omul sfîrşitului de secol (de mileniu) şi eram convins că acolo era de cercetat, în zona aceea apropiată nouă, cu care aveam mult mai mari şanse să ne întîlnim în viitorul vieţii noastre, decît cu fiinţe extraterestre sau cu planete pe care să le colonizăm... Space opera, ca şi hard SF-ul mi se păreau teme şi motive pentru romane imaginare, pentru basme, fie ele şi ştiinţifice. Cyberpunkul mi se părea literatura anilor ce vor veni, a anilor pe care era posibil să-i apuc şi eu. Şi da, recuzita era minunată, limbajul mă încînta... Cum să nu-mi fi plăcut cyberpunkul? Şi acum îmi place. Evident, atunci cînd nu îşi este suficient, cînd scopul unei poveşti nu este acela de a descrie obiecte şi unelte, implanturi şi grefe mai mult sau mai puţin electronice.

Cred că exemplul cel mai la îndemînă (şi apropiat în timp) despre diferenţa dintre recuzită şi conţinut este cartea lui Maurice G. Dantec, Babylon Babies (Polirom, 2009). Un fel de cyberpunk, ceva despre viitorul apropiat, despre inginerie genetică, despre obţinerea unor exemplare de după homo sapiens, temă interesantă, de actualitate, în discuţie pe ici, pe colo, dar mai în şoaptă, să nu deranjeze viaţa rozalie a oamenilor. Filmul făcut după carte, Babylon AD (în regia lui Mathieu Kassowitz, 2008), nu mai păstrează decît decorul (excelent, de altfel, cel puţin în prima parte, cît era vorba despre fostele republici sovietice) şi gadgeturile cyber. Adio Naţiune Cyborg, adio „omule nou“. E doar un film de aventuri în decoruri şi cu recuzită SF. Sau cyberpunk.

Un alt exemplu de diferenţă enormă între ce se vede şi ce se spune este The Man from Earth (2007), care este un film SF fără a avea nici decoruri, nici recuzită SF. Ca să nu mai spun că este cel mai atipic film SF pe care l-am văzut vreodată: cîteva personaje stau de vorbă într-o cameră. Şi cam asta e tot. Însă poate fi încadrat liniştit la sefeuri (şi notat cu 8,1 pe www.imdb.com).

Ce vreau eu să spun aici e – vorba unor edituri care, atunci cînd publică SF, se simt datoare să se scuze în faţa propriilor cititori cu enunţuri gen „Nu vă lăsaţi păcăliţi de recuzita SF. Cartea are limpezimi de parabolă“ – să nu vă lăsaţi intimidaţi de recuzita SF. Dincolo de ea poate fi o literatură de cea mai bună calitate. Cîte despre „limpezimile de parabolă“..., e ceva ce se poate aplica tuturor romanelor şi povestirilor SF. TOATE sînt, într-o măsură sau alta, nişte parabole, nişte avertismente, nişte ghiduri de utilizare în anumite situaţii ce pot apărea.

De ce plac în continuare 1984, Să nu mă părăseşti, Minunata lume nouă şi Povestea cameristei sau Dune şi Visează androizii oi electrice? sau Abaţia şi Sfîşierea şi cîte şi mai cîte? Desigur, nu din cauza decorului sau a recuzitei. Ci pentru literatura aflată între copertele lor.

Recomanda articolul prin:

Comentarii utilizatori

in memoria lui Ion StratanBogdan Suceava - Joi, 1 Octombrie 2009, 18:32

Importanta mi se pare stirea postata in agenda (pe marginea ei nu se poate comenta acolo, asa ca postez aici), despre seara in memoria lui Ion Stratan. Linkul e acesta:
http://www.observatorcultural.ro/Ion-Stratan-Ruleta-Ruseasca*id_1414-news_details.html
Nu am nici cea mai mica indoiala ca Ion Stratan a fost un poet autentic, care a lasat multe pagini de excelenta calitate, care se vor citi cu placere si peste 20 de ani. Nu, nu l-am cunoscut pe Ion Stratan, nu fac reclama unui amic, dar l-am citit incepand cu 1990 si tin minte ca multa vreme l-am considerat cel mai autentic dintre poetii in viata... O opera care nu ar merita uitare. Felicitari conducerii cenaclului pentru ideea aceasta (imi pare rau ca nu sunt in Bucuresti).

FANTASY &IENCE FICTION. Doar decor şi recuzită?Ben Ami - Marti, 6 Octombrie 2009, 00:12

m-ai facut sa vreau sa vad Babylon AD. il aveam pe hard deja, dar nu si The Man from Earth - un film fara pretentii, pentru ca asa le zic eu astora care NU OFERA DECAT PROSTELI. un film trebuie sa aibe ingrediente alese bine ca sa fie FILM, in primul rand, si ca sa fie SF trebuie sa aibe SI ALTE elemente, la fel de bine alese. nici ca piesa radiofonica nu ar fi dat bine, sau ca piesa de teatru. aia nu erau actori, erau niste papusi mari.