OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Michael Haulică: Lucian, sînt 20 de ani de cînd Dan Merișca nu mai este. Cum e sefeul românesc fără el?
Lucian Merișca: Dan Merișca nu a fost/este numai al sefiștilor, ci și al iubitorilor de dans contemporan, film, artă fotografică, yoga, muzică electronică, show umoristic, presă studențească și activități studențești în general. E adevărat, însă, că fandomul creatorilor și amatorilor de SF, mai bine conturat din punctul de vedere al grupurilor sociale, îi datorează mai mult și – trebuie s-o spunem – are o memorie mai bună... Îmi amintesc, de exemplu, o idee a lui Alexandru Mironov, din vremea cînd a fost ministru al Tineretului: Casa Studenților din Iași (care nu ține de acest minister), instituție care nu poartă nici un nume, ar trebui să se numească „Dan Merișca“! Alții spuneau că Sala mare de spectacole. Eu am propus instalarea unei plăci memoriale pe unul dintre pereții clădirii în care Dan a dat tot ceea ce era mai bun în el, în toate domeniile.
În 1991, la intrarea definitivă în legendă a lui Dan Merișca, Cristian Tudor Popescu, format sau încurajat de Dan la începuturile sale scriitoricești, a scris despre el în prima pagină din Adevărul, iar Dan Alexe, un quasarian de la Bruxelles, a pomenit trista veste la Radio Europa Liberă. Puțin după aceea, CTP a tras concluzia că tot SF-ul românesc a intrat în mormînt, afirmație luată ad litteram de criticul literar Nicolae Manolescu, deși ar fi fost mult mai onest și mai simplu să spună că nu cunoaște subiectul sau să nu facă referire la el. Oricît ne-am opune noi și am demonstra cu hîrtii că trăim, această opinie a specialistului va mai dăinui vreo 500 de ani...

Dacă Dan ar fi printre noi, ce crezi că ar fi altfel în sefeul românesc?
L.M.: Entuziasmul. Prietenia. Încrederea în noi înșine și în creativitatea noastră. Colaborarea dintre noi.
Dar aceasta este o ucronie, desigur...

 

Spune-mi cîteva cuvinte despre cum a fost receptat – de public, de comentatori/critici – scriitorul Dan Merișca. Știu că tocmai ai lansat ediția a doua a cărții lui Dan, Revolta în labirint, cu o copertă realizată de Bogdan-Alexandru Ungureanu.
Toate mulțumirile i se cuvin Marinei Nicolaev, care a scanat și corectat prima ediție. Și lui Sorin Antohi, care a intermediat legătura cu Editura Opera Magna, la care a apărut această ediție revăzută și adăugită.
O „cucerire“ recentă a Cenaclului Quasar este prof. univ. dr. Nicolae Crețu, un distins om de litere și critic literar, care a dorit să vorbească despre cartea lui Dan Merișca. Au mai vorbit Cristian Tudor Popescu, Sorin Simion, Răzvan Haritonovici. Liviu Antonesei probabil pregătește și el o recenzie. Să sperăm că și alții.

În weekendul trecut au avut loc, la Iași, Zilele „Dan Merișca“. Cum a fost? Cine a venit, ce s-a întîmpat și ce merită știut de fanii SF care nu au ajuns la Iași?
Eu și cu George Ceaușu – trebuie spus – am fost între ciocan și nicovală. Dacă nu îi anunțam pe prietenii lui Dan (și nu sînt puțini...) de această comemorare de 20 de ani, se supărau. Dacă îi invitam și nu le ofeream nimic (pentru că nu am prea avut posibilități materiale), de asemenea s-ar fi supărat... Așa că ne cerem scuze tuturor celor rămaşi neanunțaţi... În afară de numele menționate, a mai venit, din afara Iașiului, Mihai-Răzvan Ungureanu, care nu se dezice niciodată de titulatura de membru al Cenaclului Quasar.
Cu aceeasi ocazie, i-am comemorat pe Doru Pruteanu, Marian Mihai și pe alți prieteni, trecuți în fandomul de dincolo...
Am plîns și am rîs, am mîncat și am băut, am citit și am criticat, am stat în frigul de pe Dealul Galata, am urmărit expoziția lui Dan Mititelu (fotografii cu Dan Merișca și fandomul, pe muzica lui Vangelis), am ascultat muzică medievală cu un Alex Marinescu gothic ca de obicei, s-a vorbit despre Quasar Music (Romeo Cozma) și Quasar Dance, l-am aplaudat pe Dan Dobos pentru realizările sale editoriale, George Ceaușu a vorbit despre vremurile cînd Dan Merișca enumera vreo 80 de cenacluri de gen (în anii ’80), am dat cărți, publicații și chiar manuscrise pe gratis, la cine a dorit, am avut timp și de un cenaclu al celor două fandomuri (și am descoperit, în lectura Marinei Nicolaev, poeziile lui Dan Merișca), ne-am gîndit la o posibilă carte a lui Doru Pruteanu, Vlad Franghiu ne-a oferit în digest două filme celebre pe gustul lui Dan Merișca și nu numai: Blade Runner și Călăuza, avînd comentariile Marinei Vraciu, în final ne-am deplasat pentru a vedea o premieră a teatrului românesc: o adaptare reușită, modernă, a vestitului roman 1984 de George Orwell. O încununare reușită a acestor „Zile Quasar In Memoriam Dan Merișca – 20“, pe care eu le-aș fi subintitulat: „Trecutul – o dimensiune a viitorului?“ sau: „Viitorul – o dimensiune a trecutului?“.

 

Ce se mai întîmplă la cenaclul Quasar? Sînteți cam discreți. Nu blog cu însemnări la zi, nu o revistă on-line... Ce tineri promițători au apărut în ultima vreme la Quasar? Ce scriu, cum, unde publică?
L.M.: Ești... discret în ceea ce privește inadecvarea noastră la vremurile on-line... Este adevărat, ar trebui să fim mai activi pe net. Faptul că, în aproximativ 30 de ani, am dat aproximativ 30 de scriitori, avînd cărțile lor, nu știu dacă e mult sau puțin. Menționez, după anul 2000, pe Mihail Grămescu (membru Quasar!), Marina Nicolaev (de asemenea!), Casian Balabasciuc, Nick Sava, Nicole Vasilcovski, Beatrice Badea, Dragoș-Sebastian Merișca, Ciprian Șoptică, Radu Chialda, care au cărțile lor. Vlad Frânghiu, Mircea Boboc, Alex Marinescu, Cristian Bodnărescu și Luminita Manole merită și sînt sigur că vor avea, în curînd, cărțile lor. De asemenea, proaspetele noastre membre: Ira Permata Sari, din Indonezia, și Fernanda Guimaraes, din Brazilia.

 

În final, aș vrea să transcriu o scrisoare (e-mail, desigur) pe care am primit-o astăzi, 21 noiembrie 2011, cînd se împlinesc 20 de ani... de la un prieten al lui Dan Merișca, să-i spunem, acestui prieten, B.A. De fapt, nu e o scrisoare pentru mine. Și de aceea înlocuiesc infinitul morții cu infinitul Internetului, pentru a găsi destinatarul:
„Dragă Dan...
Scriu din Stockholm acum, unde mă aflu de cîteva zile. Nopțile aici sînt deja ceva mai lungi, iar căldura și lumina vin mai mult de la lumînările aprinse în prag de seară decît de la soare. Mmmm... știu că nu e neapărat rău și că oricum aceasta era partea anului în care noaptea devenea, de fapt, tărîmul poveștilor de la ultimul etaj din Casa Studenților. Acolo se crea altă lumină, altă atingere, altă realitate pentru cîțiva pelerini întru Fantazia care își puneau în comun, pentru cîteva ceasuri, mintea și sufletul. Nu sînt același eu, înainte de acele nopți, cu eu cel de după... Tu știi asta. Și eu sînt numai unul dintre aceia care... Cînd am știut că nu pot fi în Iași în aceste zile, am simţit o părere de rău imensă. Cînd am văzut lumina și puterea nopții de aici, m-am gîndit, însă, că nici nu se putea să fiu într-un loc mai bun. Legendă, poveste, magie... pentru un timp aveau poarta deschisă acolo sus, unde abia așteptam să treacă ziua frivolă ca să pot să ajung din nou. Nu îmi imaginez cum e unde ești tu acum. Dar știu cît îmi doresc să fie... am lacrimi în ochi... Dan... știu că nu numai eu TE IUBESC!
Bucură-te în continuare, oriunde ai fi! Doamne ajută!“.