Autor: O întrebare grea, care naşte, la rîndul ei, o mulţime de alte întrebări: cum se face o colecţie SF? Cum se aleg cărţile? După ce criterii? Ce primează: calitatea literară sau potenţialul comercial?
Ziceam mai devreme că numai pasiunea, de multe ori, nu este suficientă. Fiind vorba, la urma urmei, despre o activitate „de piaţă“, pasiunea editorului trebuie secondată de echipa care se ocupă efectiv de colecţia SF. Nemira a avut norocul (sau ştiinţa?) atragerii celor mai buni redactori-coordonatori de colecţii SF pe care-i avem la ora actuală: Ştefan Ghidoveanu, care a pornit colecţia „Nautilus“, şi Mihai-Dan Pavelescu, actualul coordonator. Pentru nici unul dintre ei nu a fost singura experienţă de acest fel: Ghidoveanu a coordonat colecţiile „Cyborg“ de la Pygmalion şi „Fahrenheit“ de la RAO, iar Pavelescu a coordonat, în anii ’90, colecţia de SF de la Teora, trecînd şi pe la Pygmalion. Un caz aparte este Horia Nicola Ursu, care se ocupă singur de politica editorială a propriei edituri.
Cum se aleg cărţile? Oferta este imensă. Dacă la începutul anilor ’90 totul era de recuperat, de la marii clasici la vîrfurile de lance ale acelui prezent, ajungea să ştii care sînt cărţile celebre, cărţile premiate cu Hugo sau cu Nebula, şi succesul era garantat. Cititorul însetat de SF-ul pe care de-abia îl mirosise puţin prin almanahurile Anticipaţia era gata să cumpere orice purta sigla SF. Apoi, totul s-a complicat. În aproape douăzeci de ani s-a cam publicat ce era de recuperat – deşi mai sînt lucruri nepublicate încă –, dar, în mare, autorii importanţi au apărut în româneşte, iar multe dintre cărţile premiate cu Hugo şi cu Nebula au apărut şi ele. Cu ce mai poţi lua ochii fanului SF? Ce cărţi aleg coordonatorii de colecţii acum?
Nemira s-a axat de la început pe un SF clasic („adevăratul SF“, ar zice mulţi fani), ilustrat de autori cu un bun renume în lume, autori aşteptaţi de către cititori cu braţele deschise. Sînt noii clasici ai SF-ului mondial, iar programul editorial al colecţiei „Nautilus“ nu se dezminte, rămîne constant, şi constantă e şi aprecierea cititorilor.
Millennium Press publică volume care surprind prin calitatea lor literară, editorul neurmărind SF-ul cu orice chip, dar nerefuzînd, la fel de surprinzător, nici succesele comerciale de aiurea (amintesc aici continuările la seria Dune, bestseller şi în librăriile româneşti). O bilă albă pentru atenţia pe care editorul o acordă autorilor români, fie prin volume proprii, fie prin antologii în care sînt cuprinşi, pe lîngă autori străini, şi cei autohtoni.
Aşadar, ce primează la aceste cărţi? Calitatea literară? Potenţialul comercial? După această trecere în revistă aş zice că şi una, şi alta. Orice carte care corespunde numai unuia dintre criterii e publicată pe riscul editorului. Şi nu se riscă decît banii sau un anume prestigiu...
Deci, e greu să publici SF? Nu ştiu dacă e greu sau nu. Dar, cu pasiune şi cu muncă, se poate publica. Şi, pînă la urmă, doar asta contează: ce se vede, rezultatul. Restul – chinul, lupta, talentul, flerul, norocul – e doar partea nevăzută.
RSS Feed
Newsletters