În weekendul trecut (26-29 martie), a avut loc în Italia, la Fiuggi, cea de-a 31-a convenţie europeană de SF, Eurocon. Obiceiul acestor convenţii este să acorde şi nişte premii în urma votului delegaţiilor prezente acolo.
La urma urmei, toate premiile care se acordă la Eurocon revin unor nume propuse de delegaţii ţărilor participante şi exprimă mai mult o alegere a acestora, o recunoaştere a valorii pe care o au autorii în ţara respectivă, decît o anvergură europeană a cîştigătorului.
Procedura de acordare a premiilor este cam aşa: delegaţi din diferite ţări prezintă o listă cu nominalizări, trecînd în dreptul fiecărei categorii cîte un nume din ţara pe care o reprezintă; cînd lista este completă, se trece la vot. Singurul premiu cu care se merge la sigur este Premiul de încurajare, care revine automat celor propuşi pe listă (cîte unul din fiecare ţară).
Mugur Cornilă a participat la Eurocon şi a ţinut la curent suflarea sefistă românească cu mersul lucrurilor, trimiţînd pe mail lista nominalizaţilor, apoi pe cea a premianţilor. Listele au fost puse imediat pe blogurile dedicate domeniului, iar comentariile nu au întîrziat să apară. Fie de felicitare, pentru Dan Doboş, fie ale cîrcotaşilor care au strîmbat din nas cînd au văzut numele cîştigătorului la categoria „Cel mai bun autor“. Unii s-au întrebat cine e cutare sau cutare. Unii au concluzionat că „veştile nu sînt prea bune. Un Premiu de încurajare nu reprezintă mare lucru“ şi că vom munci şi vom cîştiga premiile importante... N-aş putea spune cu exactitate dacă cei care au comentat „de sus“ rezultatele au fost vreodată la un Eurocon sau dacă, ducîndu-se, ei s-au implicat în ceea ce înseamnă reprezentarea României acolo. Înclin să cred că nu şi că toată discuţia nu e decît un soi de dat cu părerea (după exemplul talk-show-urilor de televiziune în care se adună cîţiva „formatori de opinie“ şi îşi dau cu părerea despre lucruri pe care nu le cunosc – sau nu îndeajuns).
La premiile convenţiei europene de SF nu este vorba despre valoarea intrinsecă a unui autor, artist etc., ci e vorba, în primul rînd, despre a face cunoscute nişte nume, de a le impune şi altor participanţi; în cele din urmă, despre a impune celorlalţi existenţa SF-ului românesc. Cine a mers măcar o dată acolo şi s-a implicat în povestea premiilor ştie că totul se reduce la lobby, la a promite voturi ca să atragi voturi pentru ai tăi.
Desigur, asta nu pare a fi tocmai în concordanţă cu ideile pe care le avem despre valoare (cum ar fi la premiile Nebula, cele ale Asociaţiei Americane de F&SF) şi nici măcar cu ceea ce înseamnă un vot de popularitate (cum e cazul premiilor Hugo). Dar asta e realitatea premiilor Eurocon, şi de aici ar trebui pornit pentru a construi ceva cu adevărat important.
Ne putem întreba dacă totuşi ne dorim aceste premii, iar dacă le dorim, de ce?
Deocamdată mi se pare a fi singura modalitate de a face cunoscută literatura F&SF românească în Europa. Şi e un pas important cînd vezi autori români publicaţi în reviste sau – de ce nu? – chiar la edituri din Cehia, Ungaria, Bulgaria, Rusia etc. Evident, toţi ar vrea să fie publicaţi în Anglia, dar bine ar fi s-o luăm uşor-uşor, pas cu pas.
Pe la începutul acestui secol, autorii români mai publicau pe ici, pe colo, în lume. Poate că ar trebui reluat „asaltul“, iar participarea la convenţiile europene de SF este o bună ocazie de a intra pe piaţă. Cîştigarea unor premii, cu atît mai mult.
Deocamdată să ne bucurăm pentru premiul lui Dan Doboş, care l-a adus în atenţia iubitorilor (poate şi a editorilor) de SF din Europa. Mai departe depinde numai de el şi de editorul lui român (Millennium Press) cum vor şti să fructifice avantajul pe care acest premiu îl poate oferi.

