Autor: 
Categoria: 
ON-LINE
Horia Nicola Ursu este directorul Editurii Millennium Press şi, de curînd, şi-a asumat şi rolul de redactor-şef al revistei trimestriale Galileo, al cărei prim număr a apărut cu o lună în urmă.
Helion a trecut pe net (nu de tot, după cum se zice), Nautilus apare de 29 de luni on-line, Galileo a apărut pe hîrtie. De ce o revistă pe hîrtie?
Nu-i nimic neobişnuit aici. E absolut normal să avem o revistă tipărită puternică de F&SF. Fiindcă nu exista aşa ceva la noi, n-a mai existat o revistă adevărată pe hîrtie pe care să îmi doresc să o citesc de cînd ai pus tu punct proiectului Fiction.ro. A fost, desigur, SciFi Magazin, dar acesta era mai degrabă o antologie lunară în format de revistă. Helion? De acord, apare pe hîrtie, dar nu are o periodicitate clară, suferă uşor de provincialism şi reflectă unilateral doar o parte a F&SF-ului de la noi şi chiar de afară – în primul rînd, fiindcă nu a avut curajul de a-şi asuma un program ambiţios. În altă ordine de idei, am vrut să fac din Galileo Revista cu R mare, acea publicaţie care să poată sta oricînd, fără să se ruşineze, alături de publicaţiile consacrate ale genului: Fantasy&Science Fiction Magazine, Interzone, Asimov’s, Weird Tales. Îmi place să cred că, dacă vom continua aşa cum am început, vom reuşi acest lucru.
Care e structura revistei? Cu ce îţi momeşti cititorii? Dă-mi nişte nume de colaboratori permanenţi şi motivele pentru care sînt ei, şi nu alţii.
Dacă vrei cifre, e uşor să-ţi răspund, am făcut nişte calcule în acest sens. Vom avea în fiecare număr trei sferturi ficţiune şi un sfert non-ficţiune; vor fi două treimi traduceri şi o treime texte autohtone. Vom încerca să atragem cititorii publicînd texte a căror valoare a fost confirmată de nişte premii, autori pe care publicul îi cunoaşte deja sau pe care merită să îi descopere. Şi de la noi, şi de „dincolo“. Colaboratori permanenţi? Mircea Opriţă, Cory Doctorow, Graham Sleight şi Paul di Filippo vor avea rubrici în fiecare număr. De la numărul al doilea încolo, li se va alătura şi Robert Silverberg, unul dintre cei mai importanţi scriitori de F&SF în viaţă.
Ai abonaţi?
Sînt deja destui pentru a ne permite să achităm tiparul numerelor viitoare. Am desfăşurat o campanie de abonamente înaintea apariţiei primului număr şi am fost plăcut surprins de numărul celor dornici să pună banii jos în avans pentru un proiect, înainte de a-l vedea concretizat. E semn că lumea are încredere în ceea ce Millennium Press a produs pînă acum şi, în egală măsură, e o mare responsabilitate.
Ai lansat primul număr la Bookfest. Cum s-a vîndut? Cine a cumpărat-o? Şi, în general, cum a fost primit acest prim număr în mediul SF?
Primul număr a fost lansat oficial la Tîrg, în prezenţa cîtorva dintre cei care semnează în paginile sale. Aş vrea să facem din asta o tradiţie, să lansăm fiecare număr în prezenţa colaboratorilor săi, oferindu-le astfel cititorilor prilejul de a ne cunoaşte şi de a ne ajuta să le oferim ceea ce îşi doresc. De vîndut, revista s-a vîndut nesperat de bine la Bookfest. A fost al doilea titlu ca vînzări la standul Millennium Press, mulţi au venit ţintit la stand anume pentru a o cumpăra. Cît despre reacţii, ele au fost eminamente pozitive. Observaţiile care ni s-au făcut au fost minore şi punctuale, complimentele au predominat. Poate cea mai bună dovadă a faptului că ne-a ieşit e ceea ce mi-a scris Robert Silverberg după ce a primit revista: „E o revistă frumoasă, mult mai atrăgătoare decît oricare dintre revistele americane care apar acum. Abia aştept să învăţ cîteva cuvinte în româneşte încercînd să o citesc şi, mai ales, abia aştept să îmi văd scrierile în paginile ei“.
Cineva spunea despre revistă că e cam bătrînă. Texte vechi (din anii ’80, ’90) sau scrise într-o manieră învechită. Ce zici de asta? Aşa e? Sau e o concluzie pripită?
Am făcut o revistă pe care să-mi doresc să o citesc. Poate sînt şi eu prea bătrîn? Hai să fim serioşi. Pur şi simplu, s-a nimerit să avem în primul număr nişte texte solide, care n-au fost publicate în ultimul an. Cît despre maniera învechită de-a scrie... Hai să-ţi pun şi eu o întrebare: cum se face că Arthur C. Clarke se vinde la fel de bine ca acum cincisprezece ani şi că publicul cere în gura mare Asimov? E vorba de acelaşi public care cumpără şi China Miéville, şi Jeff VanderMeer, şi Richard Morgan. Şi Proust, şi Joyce, şi alţii sînt citiţi cu aceeaşi frecvenţă şi pasiune ca şi Pynchon sau Houellebecq sau Salman Rushdie. Literatura bună nu îmbătrîneşte. Eventual, un text sau altul ar putea să nu fie pe gustul cuiva, asta se poate. Dar va găsi, cu siguranţă, un altul care să-i placă.
Ţi-e teamă de concurenţă?
Categoric nu. Dacă aş fi avut astfel de complexe, mă apucam de altă meserie. Sistemul editorial e unul extrem competitiv. Prin urmare, concurenţa... bring it on! În primul rînd, pentru că pe acest segment de piaţă e loc destul pentru toată lumea şi, în al doilea rînd, fiindcă – şi-aici va intra iar în acţiune deviza mea, „Modestia e virtutea mediocrilor“ – sîntem îndeajuns de bine pregătiţi pentru a face o revistă bună în continuare, o revistă care să facă faţă cu brio oricărei concurenţe. Numărul unu a fost bine primit, următoarele vor fi şi mai bune, aşa că reacţia cititorilor nu poate fi decît una pozitivă.
La ora la care apare acest interviu, Galileo Online (www.revista-galileo.ro) este deja funcţional. De ce şi o variantă electronică?
Fiindcă o publicaţie trimestrială, cum e Galileo, nu poate cuprinde fenomenul F&SF în actualitatea sa. Fiindcă în 240 de pagini, poţi înghesui doar o anumită cantitate de informaţie. Prin urmare, am ales ca varianta tipărită să conţină textele cu potenţial mai mare de perenitate, iar cea electronică – beneficiind de posibilitatea actualizării în timp real – să acopere segmentul actualităţii. Cu ştiri, cu recenzii de carte şi film, cu articole de opinie şi poate cu polemici, cu interviuri și proză.
Ştiu că e greu de făcut previziuni pe vremuri de criză, dar te întreb: crezi că la anul, pe vremea asta, vom citi numărul 6 din Galileo?
Am să-ţi răspund scurt: da.
Horia Nicola Ursu este directorul Editurii Millennium Press şi, de curînd, şi-a asumat şi rolul de redactor-şef al revistei trimestriale Galileo, al cărei prim număr a apărut cu o lună în urmă.
Helion a trecut pe net (nu de tot, după cum se zice), Nautilus apare de 29 de luni on-line, Galileo a apărut pe hîrtie. De ce o revistă pe hîrtie?
Nu-i nimic neobişnuit aici. E absolut normal să avem o revistă tipărită puternică de F&SF. Fiindcă nu exista aşa ceva la noi, n-a mai existat o revistă adevărată pe hîrtie pe care să îmi doresc să o citesc de cînd ai pus tu punct proiectului Fiction.ro. A fost, desigur, SciFi Magazin, dar acesta era mai degrabă o antologie lunară în format de revistă. Helion? De acord, apare pe hîrtie, dar nu are o periodicitate clară, suferă uşor de provincialism şi reflectă unilateral doar o parte a F&SF-ului de la noi şi chiar de afară – în primul rînd, fiindcă nu a avut curajul de a-şi asuma un program ambiţios. În altă ordine de idei, am vrut să fac din Galileo Revista cu R mare, acea publicaţie care să poată sta oricînd, fără să se ruşineze, alături de publicaţiile consacrate ale genului: Fantasy&Science Fiction Magazine, Interzone, Asimov’s, Weird Tales. Îmi place să cred că, dacă vom continua aşa cum am început, vom reuşi acest lucru.
Care e structura revistei? Cu ce îţi momeşti cititorii? Dă-mi nişte nume de colaboratori permanenţi şi motivele pentru care sînt ei, şi nu alţii.
Dacă vrei cifre, e uşor să-ţi răspund, am făcut nişte calcule în acest sens. Vom avea în fiecare număr trei sferturi ficţiune şi un sfert non-ficţiune; vor fi două treimi traduceri şi o treime texte autohtone. Vom încerca să atragem cititorii publicînd texte a căror valoare a fost confirmată de nişte premii, autori pe care publicul îi cunoaşte deja sau pe care merită să îi descopere. Şi de la noi, şi de „dincolo“. Colaboratori permanenţi? Mircea Opriţă, Cory Doctorow, Graham Sleight şi Paul di Filippo vor avea rubrici în fiecare număr. De la numărul al doilea încolo, li se va alătura şi Robert Silverberg, unul dintre cei mai importanţi scriitori de F&SF în viaţă.
Ai abonaţi?
Sînt deja destui pentru a ne permite să achităm tiparul numerelor viitoare. Am desfăşurat o campanie de abonamente înaintea apariţiei primului număr şi am fost plăcut surprins de numărul celor dornici să pună banii jos în avans pentru un proiect, înainte de a-l vedea concretizat. E semn că lumea are încredere în ceea ce Millennium Press a produs pînă acum şi, în egală măsură, e o mare responsabilitate.
Ai lansat primul număr la Bookfest. Cum s-a vîndut? Cine a cumpărat-o? Şi, în general, cum a fost primit acest prim număr în mediul SF?
Primul număr a fost lansat oficial la Tîrg, în prezenţa cîtorva dintre cei care semnează în paginile sale. Aş vrea să facem din asta o tradiţie, să lansăm fiecare număr în prezenţa colaboratorilor săi, oferindu-le astfel cititorilor prilejul de a ne cunoaşte şi de a ne ajuta să le oferim ceea ce îşi doresc. De vîndut, revista s-a vîndut nesperat de bine la Bookfest. A fost al doilea titlu ca vînzări la standul Millennium Press, mulţi au venit ţintit la stand anume pentru a o cumpăra. Cît despre reacţii, ele au fost eminamente pozitive. Observaţiile care ni s-au făcut au fost minore şi punctuale, complimentele au predominat. Poate cea mai bună dovadă a faptului că ne-a ieşit e ceea ce mi-a scris Robert Silverberg după ce a primit revista: „E o revistă frumoasă, mult mai atrăgătoare decît oricare dintre revistele americane care apar acum. Abia aştept să învăţ cîteva cuvinte în româneşte încercînd să o citesc şi, mai ales, abia aştept să îmi văd scrierile în paginile ei“.
Cineva spunea despre revistă că e cam bătrînă. Texte vechi (din anii ’80, ’90) sau scrise într-o manieră învechită. Ce zici de asta? Aşa e? Sau e o concluzie pripită?
Am făcut o revistă pe care să-mi doresc să o citesc. Poate sînt şi eu prea bătrîn? Hai să fim serioşi. Pur şi simplu, s-a nimerit să avem în primul număr nişte texte solide, care n-au fost publicate în ultimul an. Cît despre maniera învechită de-a scrie... Hai să-ţi pun şi eu o întrebare: cum se face că Arthur C. Clarke se vinde la fel de bine ca acum cincisprezece ani şi că publicul cere în gura mare Asimov? E vorba de acelaşi public care cumpără şi China Miéville, şi Jeff VanderMeer, şi Richard Morgan. Şi Proust, şi Joyce, şi alţii sînt citiţi cu aceeaşi frecvenţă şi pasiune ca şi Pynchon sau Houellebecq sau Salman Rushdie. Literatura bună nu îmbătrîneşte. Eventual, un text sau altul ar putea să nu fie pe gustul cuiva, asta se poate. Dar va găsi, cu siguranţă, un altul care să-i placă.
Ţi-e teamă de concurenţă?
Categoric nu. Dacă aş fi avut astfel de complexe, mă apucam de altă meserie. Sistemul editorial e unul extrem competitiv. Prin urmare, concurenţa... bring it on! În primul rînd, pentru că pe acest segment de piaţă e loc destul pentru toată lumea şi, în al doilea rînd, fiindcă – şi-aici va intra iar în acţiune deviza mea, „Modestia e virtutea mediocrilor“ – sîntem îndeajuns de bine pregătiţi pentru a face o revistă bună în continuare, o revistă care să facă faţă cu brio oricărei concurenţe. Numărul unu a fost bine primit, următoarele vor fi şi mai bune, aşa că reacţia cititorilor nu poate fi decît una pozitivă.
La ora la care apare acest interviu, Galileo Online (www.revista-galileo.ro) este deja funcţional. De ce şi o variantă electronică?
Fiindcă o publicaţie trimestrială, cum e Galileo, nu poate cuprinde fenomenul F&SF în actualitatea sa. Fiindcă în 240 de pagini, poţi înghesui doar o anumită cantitate de informaţie. Prin urmare, am ales ca varianta tipărită să conţină textele cu potenţial mai mare de perenitate, iar cea electronică – beneficiind de posibilitatea actualizării în timp real – să acopere segmentul actualităţii. Cu ştiri, cu recenzii de carte şi film, cu articole de opinie şi poate cu polemici, cu interviuri și proză.
Ştiu că e greu de făcut previziuni pe vremuri de criză, dar te întreb: crezi că la anul, pe vremea asta, vom citi numărul 6 din Galileo?
Am să-ţi răspund scurt: da.
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters