OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

n La rubrica „Debut“, povestirea Nu e pentru ochii noştri să vadă de Costin Constantin Simon şi Reimund Schild-Kirer. Neglijent scrisă, nu ştiu ce vîrstă au tinerii debutanţi (cred că sînt tineri, foarte tineri, aşa îmi explic ezitările în scriitură, dar şi rateurile ortografice şi în ceea ce priveşte tipurile verbale – pe vremuri, Helion avea obiceiul să publice şi scurte prezentări ale autorilor, dar văd că s-a renunţat la aşa ceva, şi e păcat). Povestea în sine ar fi meritat o abordare mai atentă, atît din partea autorilor, cît şi a redactorului. Două citate: „Apariţia fantomatică dispare cu o licărire dementă, emanînd o ura infecţioasă“ (e, probabil, „ură“), exemplu de formulare ambiguă, căutată, forţată, şi „Spun în interfon cine naiba sînt şi ce dracu’ vreau“, ca exemplu pozitiv de a spune ceva, de a sugera mai mult decît pare la prima vedere sau, pur şi simplu, ca mostră de ceea ce, totuşi, cei doi tineri autori ar putea obţine dacă ar fi mai atenţi cu scrisul lor. Din păcate, la finele lecturii rămîi sub impresia mult prea multelor erori (cuvinte scrise greşit, lipsa diacriticelor – dincolo de formulări ca „ura infecţioasă“), ceea ce mă duce spre concluzia că tinerii autori nu şi-au revăzut/corectat textul înainte de a-l trimite revistei, iar redactorul care s-a ocupat de el nu şi-a făcut treaba.

n Povestirea Blestemul runelor a lui M.R. James, profesor la Cambridge şi Eton la vremea lui, nu e altceva decît ce ar trebui să fie o poveste de mistere de la începutul secolului al XX-lea. Alchimişti, crime, răzbunări, totul în decoruri şi o atmosferă tenebroase. Este un autor drag timişorenilor, întrucît, în aceeaşi traducere a Ancăi Scalcău, s-a publicat volumul Inimi rătăcite. Zece povestiri cu stafii (Bastion, 2008).

n Partea de non-fiction a revistei este susţinută de articole şi eseuri de Costel Baboş şi Radu Vasile Chiada, alături de cronici de carte semnate de Mircea Opriţă (despre volumul lui Ion Hobana, Timp pentru dragoste), Lucian-Vasile Szabo (despre volumul lui Dănuţ Ungureanu, Basme geostaţionare) şi Dorin Davideanu (despre volumul I se spunea Bărbatul de Constatin Cozmiuc).

n Un alt segment important al revistei îl constituie mesajele adresate de prieteni şi colaboratori cu ocazia împlinirii a treizeci de ani de existenţă ai Clubului Helion: Bogdan Ficeac, Cornel Robu, Dănuţ Ungureanu, George Ceauşu, Mircea Opriţă, George Anania, Ovidiu Pecican.

Una peste alta, un număr echilibrat, cu texte de citit, cu texte care ar fi putut fi mai bune sau care ar fi putut chiar lipsi. Aşa cum se întîmplă cu orice revistă, pentru că revista perfectă nu cred că s-a inventat încă. Dar, desigur, oricine se apucă de făcut o revistă îşi doreşte să fie Revista cu majusculă, revista perfectă, spre asta tinde, pentru asta munceşte.

Deocamdată, marea calitate a revistelor româneşti de F&SF este aceea că există, că încearcă să tragă după ele ceea ce numim (sau am vrea să numim) literatura F&SF românească, să stimuleze autorii mai tineri sau mai cu experienţă să scrie, să scrie şi iar să scrie, pentru că, dacă nu scriem şi nu publicăm, nu existăm. Nici pentru noi, nici pentru alţii.

Deşi, cred că singurul fel de a exista pentru alţii este acela de a exista, în primul rînd, pentru noi.

Revista Helion este un exemplu de tenacitate, de perseverenţă, de destin asumat. De zeci de ani continuă să existe, de zeci de ani continuă să tragă după ea sefeul românesc, inventînd scriitori, promovîndu-i, ducîndu-i de la textul citit în cenaclu la cel tipărit în revistă şi, mai apoi, în volum.

Şi nu cred că are importanţă dacă nu sînt perfecte toate numerele, nu cred că are importanţă dacă nu sînt nominalizate şi premiate la premiile astea ale noastre toate povestirile, aşa cum sînt ele şi cîte sînt. Important, foarte important este ca o revistă să dăinuie şi să aducă, număr de număr, cîte ceva în plus la ceea ce numim SF românesc.