OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

ON-LINE 

Au fost tot cinci zile de Gaudeamus, dar mă simt ca omul care a schimbat fusul orar. Prima zi de după tîrg trebuia să fie luni... Iată că e marți (cînd oamenii sînt sparți, vorba sefistului).

Povestea celor cinci zile:
Am pornit de-acasă joi (sar peste episodul de miercuri, cu montarea standurilor fără a fi presaţi că joi dimineața trebuia să fie totul gata, prilej oferit lenei noastre de a lăsa pe a doua zi tot ce se putea) și m-am avîntat în traficul bucureștean, care are ore de vîrf cînd cu gîndul nu gîndești, sigura modalitate de a evita aglomerația fiind să te muți la Vălenii de Munte. Am pornit de-acasă joi, ca mulți dintre noi, și soarele Bucureștilor m-a însoțit pe tot drumul, parcă pentru a-mi arăta că nu-i glumă, ori ca și cînd ar fi vrut să înțeleg că îmi face o promisiune: cît timp o să țină tîrgul, va fi vreme frumoasă, zău! Acum, după cinci zile, privind în urmă (și nu retrospectiv!), văz că așa a fost, doamne-doamne îți dă semne, numai tu să știi să le vezi (dar dacă ne dă semne, de ce nu ne dă și capacitatea de a le vedea?). Deci vremea a fost faină, dar nu extrem de fumoasă, încît să plece lumea la munte în weekend, ceea ce, trebuie să recunosc, a fost frumos din partea lui (responsabilul cu vremea, știți, un fel de Romica Jurcă, dar la un nivel mai înalt).

Ora de începere a tîrgului, ora 16, a fost, cum spuneam, bine aleasă, pentru că expozanții au mai putut amîna ceea ce făceau, de obicei, marți spre miezul nopții, pe joi dimineața. 16.00 am zis? Ora de începere 16.00? OK. Pe la ora 14.00, multă lume bîntuia deja prin tîrg. Cineva de la o editură mi-a șoptit că la ora 10.30 a avut deja clienți... A fost bună ziua de joi, parcă mai bună (ca vizitatori, ca vînzări) decît zilele de miercuri anterioare. Iar vinerea a fost mai bună decît joile trecute. Sîmbăta a fost sîmbătă, mai mare dragul să vezi puhoiul de lume din pavilionul central Romexpo, mai mare dragul să vezi cît tineret bîntuia din stand în stand. (Să aibă o vină și blogurile despre cărți, din ce în ce mai numeroase, din ce în ce mai citite? Evident că da! – și uite cum tainele lumii dispar atunci cînd îți pui întrebări la care îți răspunzi singur.) Problema era finalul tîrgului: ce va fi duminică după ora 16.00, ora obișnuită de închidere? Ce va fi luni? (Toți expozanții își făceau planuri de stat la taclale luni dimineața.) Din nou am pus niște întrebări la care am deja răspunsurile. Duminică, spre ora 19.00, era agitație și leii din buzunarele oamenilor alergau turbați de colo-colo, în căutarea unor buzunare/cutii/diverse accesorii aduse de expozanți unde să se ascundă. Luni? Păi luni, pe aleea care ducea la intrarea în pavilonul central, era o mare de oameni. Și mă întrebam: da-n Bucureștiul ăsta nu muncește nimeni? Teoria tîrgului de carte spune că puhoiul de-afară trebuie să fie cel puțin egal cu cel dinăuntru, iar practica o confirmă de fiecare dată. Cînd am intrat înăuntru, ce să vezi? Schimburile de ostateci erau în toi. Lei contra cărți. Cărți contra ei. Terorismul ideal.

Dar cu sefeul, cu sefeul cum a fost? A fost că de data asta nu s-a mai ocupat nimeni cu „organizarea“, să țină strîns programul lansărilor, așa că sefiștii au avut program de voie, înșirat pe trei zile. Poate de aceea n-a mai existat o masă de oameni care să migreze de la un stand la altul (aceleași). Dar cei care au participat la evenimentele sefiste au fost la fel de serioși ca în alte dăți și și-au făcut treaba: au ascultat invitații, au cumpărat cărți, au luat autografe.
Vineri seara, în standul Librăriei Nautilus, au fost decernate Premiile SRSFF. Lista premianților: Cristian Mihail Teodorescu (Cel mai bun autor), Alex Popescu (Cel mai bun artist al imaginarului), Mihai Dan Pavelescu (Cel mai bun traducător), Nemira (Cea mai bună editură), Ştefan Ghidoveanu (Premiul pentru publicistică).
Tot vineri seara, Editura Tritonic a lansat două volume de Liviu Radu: Lumea lui Waldemar (omnibus, conținînd cele trei romane din seria Waldemar, plus un miniroman inedit, Vînzoleli nocturne) și Ghicit de seară, despre care a vorbit Bogdan Hrib.
Sîmbătă au fost două lansări „aranjate“ (ca să nu se suprapună). Prima dintre ele, la ora 14.00, cînd Nemira a lansat Ultima teoremă de Arthur C. Clarke și Frederik Pohl, Asasinul regal de Robin Hobb (pe-asta chiar o așteptam, mi-a plăcut mult primul volum) și Revolta de Suzanne Colins, cel de-al treilea roman din seria Jocurile foamei. Au vorbit: Ana-Veronica Mircea, Mihai Dan Pavelescu și Marian Truță (care a anunțat viitoarea apariție a revistei Nautilus în formate destinate eBook reader-elor).

A doua lansare de sîmbătă s-a întîmplat la ora 15.00, la standul Millennium Books, unde s-au lansat: Modificatorii de Liviu Radu (s-a întîmplat să fie sîmbătă, 20 noiembrie, și ziua de naștere a lui Liviu Radu, la mulți ani!, la mulți ani!), Art Wasn’t Quite Crime de Florin Pîtea (lucrarea de doctorat – despre cyberpunk – inaugurînd astfel o serie de cărți de critică și teorie literară dedicate domeniului F&SF), Compania neagră de Glen Cook, Războiul bătrînior și Brigăzile-fantomă, două romane de John Scalzi, Vindecătoarea de Rebecca Levene (al doilea roman din seria Cronicile Apocalipsei) și numărul al doilea al revistei Galileo. Au vorbit Horia Nicola Ursu, Michael Haulică, Mihai Dan Pavelescu, Ștefan Ghidoveanu și autorii Liviu Radu și Florin Pîtea.
Duminică a fost „ziua Leda“ și s-au lansat romanele Snow Crash de Neal Stephenson și Praxis de Walter Jon Williams. Au vorbit Ana-Veronia Mircea, Cristina și Ștefan Ghidoveanu, Florin Pîtea și, cu voia dumneavoastră, Michael Haulică.

A fost cel mai frumos tîrg de carte (românesc) la care am participat. Nu știu de ce. O să aflu cîndva. Poate pentru că sîmbăta și duminica au fost egale. Poate pentru că nu m-am uitat niciodată la ceas, exasperat că nu se mai termină toată povestea asta cu tîrgul. Poate pentru că nici o clipă nu m-am simțit obosit. Poate pentru că, fie și timp de cinci zile, habar n-am avut ce se mai întîmplă, cine pe cine a mai turnat, cine pe cine a mai mituit, care este tema zilei la televiziunile-tabloid, ce isprăvi au mai făcut miniștrii noștri, ce-a mai zis finanțatorul echipei de fotbal care nu mai este patron și alte mizerii zilnice care, de marți, vai de capul meu, mă vor agresa din nou (dar cine mă pune să deschid televizorul?).
Am trăit cinci zile în labirint, în altă lume, într-o lume de hîrtie cu oameni frumoși și talentați. Bravo mie!