OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Continuăm periculoasa imersiune în adîncurile tulburi ale antologiei Balaurul și miorița, realizată de Mihail Grămescu pentru Eagle Publishing House în primăvara acestui an.
La jumătatea ei ziceam: Selecția de doi lei, redactarea/corectura inexistentă... Se pare că nici antologatorul n-a citit textele, că, altfel, ar fi pus și el mîna pe un pix, ar mai fi făcut oarece corecturi...
Așa o fi și în partea a doua? Să vedem.

 

Laura Răceanu, cea mai tînără autoare din carte, 17 ani. O poveste despre un dublu-gropar, adică unul care îngroapă morții și apoi îi dezgroapă, redîndu-le libertatea. Nu mult mai bine ca în restul antologiei, dar mai bine. Într-o antologie normală ar fi un text oarecare. Aici însă iese puțin în evidență.
Marilena Adam. „Ce mai, îngîndurez privindu-l“ (e vorba despre un cal, p.138) și „cu ochii sași de încordare“. Sași, nu șvabi. Lipsește un i (la aceeași pagină 138), n-ar trebui făcut mare caz, dar cînd a mai venit vorba și de picăturile chinezești mici și dese... m-a pierdut definitiv. N-am apucat să aflu dacă personajul-narator e cal sau copil. Că vorbea de margarete pe care le rumega, dar și de copilărie cu genunchi juliți... Cam amestecate amintiri.
În sfîrșit leul, Mihail Grămescu. Și partea lui din antologie, adică trei texte.
„Curtenii“. O poveste expediată, ca niște note din care, cîndva, se va naște un roman. Sau măcar o nuvelă. Greu de vorbit despre un aproape-sinopsis (cu ceva dialog, e drept).

„Șoricica“. N-am prea înțeles ce vrea de la noi povestea, avem un basm (iaca un text la temă!), interesant, nu zic, dar care se termină într-o proză realistă, cu un final chiar reușit, numai că cele două părți îmi par prea rupte una de alta.
„Specificul național“. N-are nici o legătură cu proza fantastică, decît dacă considerăm fantastice afirmații ca „Țărănia e rustică (rusească)“, rusticus fiind cuvînt latinesc, care n-are nici o treabă cu poporul rus, sau „Dantelăria e olandă“, dar olanda e o pînză fină, nicidecum o dantelă, „Grosolănia e bulgară (vulgară)“ etc., adică tot felul de măritișuri forțate de un doctor Mengele care se crede La Bruyère. Or (putea) fi fantastice, dar lucrurile astea sînt scrise într-un eseu (sau ce-o fi) care se pretinde... habar n-am ce se pretinde. Dar cea mai fantastică afirmație din tot eseul e aceasta: „dosarele de prostituție stradală a majorității femeilor“. Nu vreau să mă gîndesc că Mihail Grămescu crede că majoritatea femeilor din România (adică în jur de 11 milioane) se ocupă cu prostituția stradală. Nu cred că asta a vrut să să spună. Dar important nu e ce a vrut el să spună, important e ce a spus. Domnule Grămescu, să-ți fie pe la nas, cum zicea bunică-mea. Un sincer HUO!
Și ne oprim aici cu scrierile maestrului, căci incoerența pune stăpînire și pe bruma de rațiune (strîmbă, dar rațiune) care se mai chinuia să respire în acest text. Păcat de... cerneala vărsată.

Raluca Băceanu. „Amnezie“. Interesantă ideea de a spune o poveste din realitatea imediată văzută prin ochii unui personaj venit parcă din alte timpuri, ceea ce face ca povestea să fie fantastică. Păcat de finalul care explică. Se pare totuși că tema e prea generoasă pentru posibilitățile de acum ale autoarei. Dar felicitări pentru idee. Mai puține felicitări pentru exprimări de genul „castele mari care le vedeam“ și „mai mare decît viteza care o poate atinge un cal năzdrăvan“. Pentru o elevă de liceu cu aptitudini literare, așa ceva este impardonabil. Și virgula de aici (din următoarea povestire, „Vis“): „Eu, nu îmi amintesc“.
Elena Staicu. „fiecare sentiment de dragoste l-am transformat în magia unui vis, sub fiecare lacrimă am așezat un dor nevinovat și-un firicel de speranță; am prins de gînduri aripile nevăzute ale împlinirii“. Cine i-o fi spus doamnei că astefel de texte au legătură cu literatura? Îmi dați voie să trec la următorul autor? Sau să formulez altfel: dacă nu mă lăsați să trec la următorul autor vă mai dau citate!
Teodora Crețu. „Te voi hrăni din roua sufletului meu, născută din ochii mei.“ Primele încercări literare de la paișpe ani? Îmi notasem, la un moment dat, un posibil titlu pentru acest articol. Dar i-l cedez Teodorei Crețu: Însăilări pseudopoetice de preîncepători.
Ramona Filip. Ea închide antologia (în fine!), cu un text – „Constructor de stele“ – care chiar are ceva, arată ceva, l-am citit cu o curiozitate pe care n-am prea avut-o în paginile de pînă la el, am descoperit sub cuvintele care sunau într-un fel (pentru că, pînă la urmă, asta e literatura, niște cuvinte care sună într-un anume fel, un alt fel decît al cuvintelor oamenilor care nu fac literatură). Ramona Filip are voce de scriitor, are cuvinte în pix cum se zice, are toate motivele din lume să scrie mai departe și eu, unul, am să-i citesc textele. Nu știu dacă a fost cu intenție sau nu lăsarea ei pentru ultimele pagini ale antologiei, dar cred că faptul ăsta (mărunt) și invitarea lui Oliviu Crâznic și Balin Feri de a contribui la acest volum sînt singurele reușite ale antologatorului. Și titlul. Dar titlul, Balaurul și miorița, se referă, evident, la o altă antologie, nu la cea pe care tocmai am terminat-o de citit.
Concluzii? Felicitările, masa și dansul? Cred că am fost destul de transparent pînă aici. Și totuși:

Dezamăgirile volumului: bineînțeles că nu tinerele (sau mai puțin tinere) olimpice, povestitoare de vise, nici bătrînii (vîrstnicii, experimentații) membri ai USR de care n-a auzit nimeni și nici n-o să audă de-acum înainte, ci scriitorii bine cotați în domeniul F&SF, dar care, de data asta, au cam zbîrcit-o: Dănuț Ungureanu și Mihail Grămescu. Sau poate talentul meu de cititor mi-a jucat feste.
Bucuriile volumului: cum ziceam, Balin Feri și Oliviu Crâznic.
Avem și surprize? Da, aș zice, cu jumătate de gură: Simona Șerbănescu. Dar nu pentru visele povestite, ci pentru fragmentul japonez, chiar dacă nimerit în acest volum din greșeală. Ei, a fost o greșeală plăcută, autoarea merită urmărită mai departe, atunci cînd are ceva de spus. Și da, cu toată gura, pentru „Constructor de stele“, textul Ramonei Filip. Raluca Băceanu intră și ea pe podiumul categoriei „surprize“. O mențiune mică Laurei Răceanu.
O să treacă o vreme pînă cînd o să mai îndrăznesc să pun mîna pe o antologie românească. Cel puțin pe una făcută de Mihail Grămescu.