OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pentru citeva mii de romani, cele trei litere de mai sus inseamna Jurnalul SF, o revista saptaminala de SF (evident!) care a aparut in perioada decembrie 1992-iunie 1996. În cei aproape patru ani de existenta, in JSF s-au publicat peste o mie de texte, iar numarul autorilor a trecut bine de o suta, majoritatea fiind nume noi. Nu vreau sa transform cu asta cantitatea intr-o noua calitate, am vrut doar sa ofer o imagine asupra dimensiunii fenomenului.

Cite dintre aceste texte au ajuns in carti, de cite ne mai amintim, citi autori s-au format publicind in JSF? Nu putine, nu putini. Sebastian A. Corn, Ana-Maria Negrila, Robert David, Costi Gurgu, Liviu Radu, Don Simon sint autori care, impreuna, au scos in ultimii zece ani peste douazeci de volume. E drept si ca nu absolut tot ce s-a intimplat in SF-ul romanesc al anilor ’90 a avut legatura cu JSF. Autori ca Ona Frantz, Florin Pitea, Dan Dobos si-au cistigat bunul renume pe alte filiere.
Sigur, vorbind de cantitate, nu se poate trece cu vederea numarul mare de texte slabe si autorii care n-au mai ajuns scriitori. Dar eu cred ca publicarea acelui mare numar de texte si autori a dus la raspindirea microbului in adolescentii care, mai tirziu, au facut din SF mai mult decit o pasiune. Disparitia JSF in 1996 a dus la „inchiderea“ fabricii de scriitori de SF. Uneori incerc sa ma gindesc ce s-ar fi intimplat daca Jurnalul SF ar fi aparut in continuare in acesti zece ani. Cite texte notabile ar fi fost publicate? Citi scriitori activi am fi avut astazi? Se poate specula asa la nesfirsit.

În zilele noastre s-a vazut ca existenta revistelor literare nu influenteaza aparitia de noi scriitori. Dovada o constituie chiar revistele care, oricum, nu publica literatura. Revista literara nu mai este o etapa in afirmarea scriitorului, un pas spre editura, cum era cindva. Acum zece ani, singura sansa a tinarului scriitor era sa-si publice textele in reviste, facindu-se astfel remarcat, putind ajunge mai usor cu manuscrisul cartii in biroul vreunei edituri. Asa cum s-a intimplat cu cei amintiti mai sus.
Jurnalul SF a fost o revista pe cit de iubita, pe atit de contestata. Iubirea n-are nevoie de argumente. Contestatarii insa i-au reprosat atit forma, cit si continutul. E drept ca nu arata bine. Hirtia era proasta, tehnoredactarea era facuta de oameni care invatau aceasta meserie din mers. Continutul, cum spuneam: texte bune alaturi de texte slabe, foarte slabe uneori. A mai fost si povestea cu cyberpunk-ul promovat de revista ca un nou mod de a vedea literatura SF, un nou mod de a scrie, mai aproape de cititorul sfirsitului de secol. E drept, la aproape zece ani de la aparitia sub-genului in Statele Unite, de unde unii au dedus ca cyberpunk-ul a murit si la americani si se trezesc astia acum sa-l dea drept noutate... Epigonism si alte cele. De parca cei care scriau despre nave cosmice si roboti le-ar fi inventat ei.

Întimplarea a facut ca tocmai acest cyberpunk sa determine coagularea grupului de scriitori care, ulterior, avea sa fie identificat cu JSF. Viziunea distopica din scrierile lor, libertatile de limbaj i-au facut pe multi sa-i conteste tocmai din aceste motive si mai putin din punct de vedere al performantelor literare. „Gasca de la JSF“ – Ionut Banuta, Danut Ivanescu, Don Simon, Ana-Maria Negrila, Sebastian A. Corn, Michael Haulica –, „ploiestenii“ adica (desi doar Ivanescu si Simon, ulterior Banuta proveneau din Ploiesti) devenisera tinta atacurilor din toate directiile, indiferent daca acestea priveau revista sau ii priveau pe ei, ca persoane sau scriitori. La un moment dat, un tinar scriitor afirma ca din cauza lor (a noastra, poftim!) ei, tinerii, nu au loc sa publice. Da. Se publicau circa 400 de texte pe an, iar cei sase nu publicau mai mult de 6 texte fiecare intr-un an. Dar... asa e-n tenis!

Gresita sau nu, formulata ca atare sau nu, „ideologia“, programul revistei Jurnalul SF si-a propus sa afirme ceva, sa indice o directie de mers. O directie diferita de clasicul SF romanesc pe care-l stiam din vechea „Colectie a Povestirilor Stiintifico-fantastice“, diferita chiar si de SF-ul anilor optzeci, o directie mai aproape de cititorul contemporan care se pregatea sa dea piept cu Internetul.
Citeva carti ale unor tineri critici, observatori atenti ai fenomenului (din interiorul lui sau din afara), au incercat sa dea unele raspunsuri. Sau macar sa ofere o analiza a perioadei, a scriitorilor aparuti in acea perioada, a cartilor lor. Ma refer la Despre Science-fiction de Radu Pavel Gheo (Editura Omnibooks, 1999) si la Alternative critice de Catalin Badea-Gheracostea (Editura Karmat Press, 2001). Lor li se adauga citeva teze de licenta sau doctorat care au avut in vedere literatura SF a ultimilor 15 ani, printre care cea a Luciei Simona Dinescu, in care este tratata Literatura la interfata si hipertextul, cu referire directa la autorii romani mentionati, in contextul contemporaneitatii/simultaneitatii cu Mircea Cartarescu sau Adrian Otoiu. Mircea Oprita, in editia a doua a monumentalei Anticipatia romaneasca (Editura Viitorul Romanesc, 2003), a adaugat un capitol referitor la SF-ul de dupa 1990, in care autorii promovati de JSF se bucura de pagini intregi.

Sint zece ani de cind Jurnalul SF nu mai apare, si nu ne-a fost prea bine. Chiar daca, intre timp (sau in acelasi timp), au mai aparut suplimente SF ca Supernova, Alternativ SF, F&F Magazin, la Iasi, sau Fantasya si Literatura si Artele Imaginatiei, la Braila, ori chiar reviste ca Helion, Fictiuni, Lumi Virtuale sau Fiction.ro. Dar „primul saptaminal SF din lume“, cum i se zicea pe-atunci, a lasat urme adinci. Ultimul numar al revistei online Pro-Scris (http://proscris.port5. com) dedica Jurnalului SF un grupaj de articole, iar suplimentul SF al cotidianului Obiectiv – Vocea Brailei publica un articol al lui Horia Nicola Ursu.
Am vorbit despre multi si despre multe in rindurile de mai sus. Deliberat n-am pomenit pina acum numele celor care au facut Jurnalul SF. Ei sint Adrian Banuta (redactor-sef), Ionut Banuta si Isabela Ion. Lor le este dedicat, cu toata dragostea, acest articol.