FANTASY &SCIENCE FICTION. Literatura F&F în România (IV). Literatura română

Autor: Michael HAULICĂ | Categoria: Rubrici | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Au fost publicaţi, în ultima vreme, mai mulţi autori români, unii dintre ei debutanţi. Putem vorbi de un reviriment în ceea ce priveşte literatura F&SF autohtonă? Ce autori noi v-au atras atenţia? Care dintre autorii „vechi“ s-au impus ca nume importante?

Bogdan Hrib: Reviriment?! Nu cred, doar nişte începuturi timide. Autorii români se sperie de ideea de a scrie F&SF pentru că aceste genuri sînt încă – în subconştientul colectiv şi pe buzele criticilor – un fel de literatură de serie B. Autorii noi?! Cît de noi? Lazăr, Coman, Brînceanu, Gurgu... Toţi cu debuturi îndelung aşteptate. Din cei de... mijloc: Corn, Pîtea şi Liviu Radu. Despre cei „vechi“ nu mai ştiu nimic...

Mihai Dan Pavelescu: Nu cred că se poate vorbi despre un reviriment. Nu înţeleg în ce fel un autor „vechi“ s-ar (mai) putea impune ca nume important… decît poate ca o revelaţie după ani de mediocritate? Potrivit acestei definiţii, nu cred că s-a „impus“ cineva.

Horia Nicola Ursu: Nu reviriment, ci mai degrabă o maturizare. Efervescenţa publicistică sefistă (şi mă refer aici cu deosebire la Jurnalul SF) din prima jumătate a deceniului trecut a dat scriitori de duminică. Unii s-au ţinut cu dinţii de literatură, s-au încăpăţînat să publice şi, pe nesimţite, s-au apropiat de statutul de profesionişti (în sensul şchiop de la noi, nerentabil material, al profesionalizării). Dintre cei vechi, categoric Liviu Radu, Sebastian A. Corn, Radu Pavel Gheo şi Jean-Lorin Sterian. Iar Dan Doboş şi Marian Coman le calcă pe urme îndeaproape, deşi ei sînt încadrabili la promoţia postmilenială. Nume noi, cu reale şanse de a face o carieră literară, sînt destul de puţine: Roxana Brînceanu, Robert Coller, Dumitru Stătescu, probabil Aron Biro. Şi cam atît.

George Lazăr: Nu cred că putem vorbi de un reviriment literar SF. Am încercat să citesc mai multe dintre romanele SF semnate de autori români. Spun am încercat pentru că nu întotdeauna am şi reuşit să o fac, după ce am descoperit păcate fundamentale cum ar fi: grafomania manifestă, folosită pentru a masca stîngaci lipsa de idei, sau pastişa grosolană sau intelectualismul snob care pune în dificultate cititorul, arătîndu-i în mod premeditat cît e de deştept autorul. Toate astea vin, în primul rînd, din lipsa de cultură SF, deopotrivă a unor editori şi a unor autori, insuficient suplinită prin ceea ce s-a publicat deja la noi. Încă nu am întîlnit cărţi captivante, pe care nu le mai poţi lăsa din mînă pînă nu le termini, cu o acţiune veridică, scrise de autori români. În consecinţă, aceste cărţi au vînzări minuscule. O a doua consecinţă e refuzul frecvent al editurilor de a publica autori români. Însă, undeva, acest cerc trebuie spart.

Cătălin Badea-Gheracostea: Nu este un reviriment, ci o evoluţie normală. Chiar modelul „generaţionist“ ar merge. Dintre optzecişti, Ovidiu Bufnilă şi Dănuţ Ungureanu încă ne pot face surprize. Cum am mai spus, cei în contact cu JSF-ul, inclusiv cei care l-au urît, cei care învăţau să scrie în anii ’90, după 10-15 ani confirmă. Roxana Brînceanu este cel mai bun debut în ultimii trei ani. Ana-Maria Negrilă a confirmat în roman ce ştiam din povestiri, că scrie bine. Florin Pîtea – şi mai bine. Liviu Radu şi Sebastian A. Corn sînt cei mai importanţi. Ultimul a devenit, într-adevăr, un scriitor al literaturii române mari, a ieşit, prin valoarea dovedită repetat, din înţărcuirea impusă de cei ce gîndesc în antinomia „SF-mainstream“.

Liviu Radu: Apariţia unor edituri care publică autori români (Bastion, Tritonic) a dus la un reviriment, care se va manifesta ca atare cam peste doi, trei ani. Dacă aceste apariţii vor fi consecvente şi vor impune nume, vor crea o piaţă, atunci vom putea vorbi de un reviriment. Deocamdată au fost autori care meritau publicaţi de mult, cunoscuţi din reviste. Nume noi, apărute subit, care să se impună, nu prea sînt. Dintre cei „vechi“, Corn şi Gurgu s-au impus definitiv (dacă mai era nevoie).

Bebe Ionescu: Eu consider că marele reviriment e acela că scriitorii au o altă optică, au început să lupte ca să fie publicaţi, nu mai aşteaptă „plîngînd“ să îi caute editorii pe ei! Editurile publică români sau chiar serii de români (Tritonic, Bastion), şi pentru aceasta, toată stima, avînd în vedere că la ora actuală să publici un autor român e o loterie în care premiile mari au fost deja date. Nu pentru că nu ar exista valoare, ci pentru că nu avem masa de cititori care să accepte această valoare. Liviu Radu, Florin Pîtea, Sebastian A. Corn, Ana-Maria Negrilă, Ana Veronica Mircea, Costi Gurgu, Roxana Brînceanu – în SF –, Oana Stoica Mujea, Liviu Radu, Ona Frantz – în fantasy – şi bobocii George Lazăr & Ciprian Mitoceanu sînt nume de la care aştept noi titluri.

Mugur Cornilă: Un articol interesant al scriitoarei Judith Berman, intitulat „Science Fiction fără viitor“ (publicat în 2006 la RoSF.ro), pune pe tapet imposibilitatea scriitorilor actuali de science-fiction de a-şi imagina altceva dincolo de o posibilă apariţie a singularităţii şi dificultatea cu care aceştia găsesc, pentru scrierile lor, elemente speculative esenţiale. Totuşi, aceştia au descoperit o portiţă, refugiindu-se, prin slipstream, în speculaţii realizate la graniţa dintre diversele genuri, amestecîndu-le şi stimulînd (forţînd) o percepţie de tipul multivers literar. Revirimentul literaturii SF&F din România cred că ar trebui să se petreacă într-un astfel de context. O încearcă timid (sau aşa mi se pare) Marian Coman, prin povestirile lui. Dar cred că i-ar trebui ceva de mai mare întindere. Sebastian A. Corn pare mult mai aproape de deziderat prin noua sa carte, Vindecătorul. Totuşi, nu avem universuri solid imaginate, de tipul Wheel of Time, Dune, ţinutul Narnia sau Middle-Earth.

Şi ar trebui să ne gîndim puţin la motivele pentru care nu se întîmpla acest lucru. În rest, toate-s vechi şi noi sînt toate. Nimic cu adevărat în forţă, nimic care să zguduie piaţa.

Se pare că ideea generală, desprinsă din răspunsuri, nu este de reviriment, ci mai degrabă de evoluţie normală. Aşa să fie! Mai vorbim după Gaudeamus.

Recomanda articolul prin: