OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Pisoii ar trebui sa fie grasi“, zice Nicola Griffith in romanul Riul linistit (Millennium Press, 2005, trad. Roxana Brinceanu). Dar nu toti sint asa.
Viata ar trebui sa fie frumoasa, dar nu intotdeauna este.
Riurile ar trebui sa fie linistite, dar nu toate sint si nu intotdeauna.
Nicola Griffith s-a nascut in 1960 la Leeds, in Anglia. La optsprezece ani preda cursuri de autoaparare pentru femei, apoi a avut o experienta ca lider vocal si compozitoare pentru trupa Jane’s Plane. Firea sa de luptatoare rebela a indemnat-o sa paraseasca Anglia si sa se stabileasca in Statele Unite.

. In 1993, un diagnostic de scleroza multipla a facut-o sa se dedice exclusiv scrisului. A publicat pina acum patru romane (Ammonite, 1992 – Premiul James Tiptree Jr. 1993, Premiul Lambda, 1993; Slow River, 1994 – Premiul Nebula, 1996, Premiul Lambda, 1996, The Blue Place, 1998 si Stay, 2002) si a initiat, din postura de co-editor (impreuna cu Stephen Pagel), seria de antologii Bending the Landscape: fantasy – in 1997 (Lambda, 1998), horror – in 1997 si science-fiction – in 1998 (Lambda, 1999). S-a remarcat si prin articolele si povestirile sale – dintre care Yaguara i-a adus o nominalizare la Premiul Nebula in 1996. In prezent, Nicola Griffith traieste in Seattle cu partenera ei, scriitoarea Kelley Eskridge. Site: www.nicolagriffith.com. Cititorii romani au facut cunostinta cu scrisul Nicolei Griffith prin intermediul povestirii Atingerea focului, publicata in revista Lumi Virtuale, nr. 2/2004 (trad. Adriana Mosoiu).

Romanul Riul linistit este povestea lui Frances Lorien Van de Oest, descendenta uneia dintre cele mai bogate familii din lume. Rapita si lasata sa moara pe o alee intunecata, Lore este nevoita sa ia viata de la capat, sub o alta identitate. Este nevoita, dar asta va fi si alegerea ei, libertate pentru care va fi invidiata spre sfirsitul povestii. Va plati pentru alegerea ei, va face lucruri la care nu s-a gindit niciodata (hotia si prostitutia fiind doar doua dintre ele), isi va infrunta trecutul, se va umili, va lupta sa-si cistige noua identitate. Dar, cum se spune pe coperta a patra, peste tot o va urmari intrebarea: cine esti atunci cind nu mai ai nimic de pierdut? Ei bine, Lore va incerca sa se construiasca pe ea, Lore, asa cum crede ea ca este. O Lore pe care ceilalti sa o accepte (si s-o iubeasca) pentru ceea ce este ea, si nu pentru ceea ce reprezinta.
Intrebarea a bintuit-o si pe Nicola Griffith, incepind chiar din vara acelui an 1988, cind a ajuns pentru prima oara in Statele Unite si s-a trezit singura intr-o tara in care n-o cunostea nimeni, in care putea fi oricine si-ar fi dorit. Mai tirziu, dupa scrierea Riului linistit, avea sa declare: „Scrierea cartii, evident, nu mi-a dat raspunsul. Dar nici nu am cautat asta. Experienta personala a scos la iveala intrebarea, dar Riul linistit este un roman, nu terapie. Este fictiune, nu autobiografie. Este inventie pura“.

Probabil ca Nicola Griffith s-a simtit datoare sa faca aceasta precizare pentru ca s-a speculat enorm (s-a insinuat, s-a spus de-a dreptul) pe tema orientarii sexuale a personajului principal, aceeasi cu a autoarei.
Povestea se deruleaza pe trei paliere: cel al prezentului in care Lore a preluat cipul de identificare al unei femei ucise intr-un accident, s-a angajat intr-o uzina de reciclare a apei si a ajuns sa-si dezvaluie identitatea; cel intermediar, care incepe cu gasirea ei pe o strada intunecata (Lore isi incepe viata din nou, ca atunci cind s-a nascut, goala si plina de singe) de catre Spanner, cea care-i va fi partenera de sex, de hotii, de prostitutie; in fine, planul cresterii ei, de la cinci ani pina la optsprezece cind a fost rapita, plan in care ne este prezentata familia Van de Oest, cu mama care abuzeaza sexual de copiii ei, cu tatal fugind de responsabilitati, cu sinuciderea Stellei, sora lui Loren, cu Greta, sora vitrega, care e responsabila cu afacerile murdare ale familiei.

Criticii au remarcat complexitatea romanului, multiplele niveluri de intelegere, dilemele morale cu care se confrunta personajul principal, facind din Nicola Griffith un nume cunoscut si apreciat in lumea literara americana, de la poetul Allen Ginsberg care a spus despre ea ca este „uimitor de talentata“, pina la publicatia Village Voice care a numit-o un soi de „femme Nikita“ a literaturii.
Bine construite toate aceste trei povesti, dezvaluind un personaj puternic, complex, cu trecut si prezent, dar si personaje secundare memorabile.
Iar SF-ul? Este vorba de un SF aparte, un SF economic, social, cu o puternica extensie ecologista, o extindere spre miine a zilei de azi. Neostentativ, foarte credibil si foarte posibil. Dar, mai ales, discret.
Asa cum discrete si neostentative sint si cele citeva secvente erotice desfasurate intre Lore si partenerele ei (fie din prezentul povestirii, fie din trecut, fie din timpul dorit – al dorintelor, al fanteziilor).
„Apoi ea ma imbratisa. Am stat asa mult timp, eu cu fata ascunsa in umarul ei, in timp ce lumea se schimba“.

N-are cum sa nu-ti placa scriitura Nicolei Griffith, ea este una dintre cei care au aflat ca simplitatea are eficienta maxima, si mai are si talentul cerut de simplitate pentru a se lasa prinsa-n cuvinte.
Nu mai stiu cind mi s-a intimplat ultima oara sa citesc o carte si sa n-o pot lasa din mina. Si ce daca era unu jumate noaptea, iar a doua zi trebuia sa ma scol la cinci jumate pentru a ma duce la... unde aveam treaba? Tocmai in dimineata aia... Imi era greu sa las cartea din mina, sa nu-i mai simt atingerea (orice va fi insemnat asta).
Pentru aceasta traducere Roxana Brinceanu a primit un premiu la Galele AtelierKult din ianuarie. Remarcabila este si coperta realizata de Ona Frantz, coperta despre care Nicola Griffith posteaza pe site-ul ei cuvinte magulitoare (alaturi de poza, in varianta mica, in varianta mare... Chiar i-a placut).
Sa speram ca nu va trece prea mult pina vom vedea traduse in romaneste si celelalte carti ale Nicolei Griffith. Felicitari lui Horia Nicola Ursu (directorul Millennium Press) pentru aceasta alegere.