OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La urma urmei, cine trebuie să aprecieze ceea ce facem? Noi şi asociaţii noştri? Sau publicul pentru care facem reviste, publicăm cărţi etc.? Vorbesc de public ca suprem judecător şi validator pentru că aprecierea unei mîini de oameni – chiar dacă galonaţi – nu ne face nici celebri, nici bogaţi cu adevărat. Despre aprecierea profesioniştilor într-ale literaturii ce să mai spun, cîtă vreme scriitorii de F&SF sînt primiţi în Uniunea Scriitorilor la secţia de „Copii şi tineret“, dar n-au loc la premiile secţiei, pentru că ceea ce scriu ei nu e chiar pentru copii şi tineret (ce-or fi înţelegînd unii prin tineret?). Păi la ce-i mai primiţi atunci în Uniune sau, mai bine, dacă aşa se pune problema, de ce nu faceţi o secţie specială pentru sefeuri, poliţiste etc.? Mi-am amintit de asta pentru că au trecut puţine zile de cînd Liviu Radu şi George Arion au ratat un premiu (binemeritat, de altfel, de amîndoi) pentru că eticheta care li s-a lipit pe cărţi nu corespundea cu criteriile de clasificare. Şi-atunci? Probabil soluţia ar fi înfiinţarea unei asociaţii a scriitorilor de F&SF şi a uneia pentru scriitorii de policier-thriller etc. Şi, mai departe, de ce nu?, o uniune a celor două asociaţii.

Nu cumva nici n-avem atît de mulţi scriitori pe cît credem? Făceam o listă zilele trecute, scriind un articol, şi constatam că – referindu-mă doar la generaţiile de după 1980 – avem doi scriitori cu peste zece cărţi (Liviu Radu şi Mihail Grămescu; ar mai fi şi Victor Martin, dar în sacul lui de cărţi găsim şi proză, şi aforisme, şi poezie), mai avem doi, trei cu vreo şapte (Sebastian A. Corn, Sergiu Someşan, Ovidiu Bufnilă), la trei-patru cărţi ar fi mai mulţi (Dan Doboş, Florin Pîtea, Lucian Merişca, Dănuţ Ungureanu şi or mai fi ei cîţiva), iar de restul... autori care au confirmat (sau nu) cu a doua carte şi autori pe care-i aşteptăm să confirme. În ceea ce priveşte plaja debutanţilor..., la ce ne putem aştepta? Anul ăsta, a debutat Oliviu Crâznic, la Bookfest, iar la Gaudeamus, va debuta Adrian Buzdugan. În 2011, avem un singur debut cert (are deja contractul semnat), Ştefana Cristina Czeller. Dar mă mai aştept la Narcisa Stoica, Balin Feri, poate Aron Biro...

Nu cumva ne minţim cînd credem că lucrurile care ne plac nouă trebuie să le placă tuturor? Că autorii noştri preferaţi sînt şi preferaţii altora? Că autorii pe care-i descoperim sînt necunoscuţi tocmai pentru că nu i-a descoperit nimeni înaintea noastră?

Nu cumva ne minţim cînd credem că ceea ce facem noi este important, necesar şi, uneori, chiar suficient? Nu cumva ne minţim cînd ne trece prin cap, fie şi pentru o clipă, că ajunge că existăm noi, de alţii nici nu mai e nevoie? Nu ne minţim cînd spunem că promovăm sefeul românesc, dar, de fapt, nu ne promovăm decît pe noi? Sau înţelegem prin SF românesc doar ceea ce facem noi şi prietenii noştri?

Ştiu că am tot zis că e bine, că mergem pe drumul cel bun, că aia, că ailaltă... Dar azi mă îndoiesc. Nu că nu s-ar întîmpla lucruri. Apar cărţi, apar reviste, apar noi scriitori etc. Mă îndoiesc însă că tot ce se întîmplă e bine. Mă îndoiesc că micile dispute sînt doar mici dispute. Mă îndoiesc că unele dintre bunele intenţii strigate peste tot ar fi altceva decît nişte „să moară capra vecinului“ mascate. Mă îndoiesc de sinceritatea chemărilor la u-ni-ta-te, u-ni-ta-te. Mă îndoiesc de anonimatul anonimilor care folosesc aceleaşi fraze, aceleaşi expresii. Mă îndoiesc că întotdeauna avem în vedere pădurea, cîtă vreme copacii ne sînt mai aproape.

Mă îndoiesc de multe. Şi da, mi-e bine aşa. Mereu m-am temut de oamenii care nu au îndoieli. Ăştia m-au făcut să mă îndoiesc de ei cel mai tare, întotdeauna.