Autor: Categoria „Cea mai bună povestire românească“ a Premiilor Cititor SF a fost dominată de texte publicate în revista Nautilus. Şi mai interesant este faptul că patru dintre cei cinci nominalizaţi au debutat cu povestirile respective. Dar să vedem care au fost acestea.
O povestire bine scrisă, cu un bun dozaj şi o bună îmbinare a elementelor fantastice cu atmosfera rurală şi cu aceea a copilăriei.
Bine scrisă povestea, cu grijă pentru individualizarea personajelor, ba chiar cu atenţie pentru personajele secundare, ceea ce, într-o povestire, mai rar găsim.
Iulian Iamandi – Trei în iad. Un triunghi amoros. Dan şi Maria şi Gion. Dan îi omoară pe amîndoi, apoi, într-un raid (era pilot, e în timpul războiului), moare şi Dan şi ajunge... undeva unde îi întîlneşte pe cei doi.
Pare subţire povestea, un triunghi amoros şi crima pasională... Dar e bine prins conflictul, cu atenţie pentru amănunte, ceea ce arată mîna de prozator a lui Iamandi, un autor cu pasiune pentru istoriile alternative, după cum am avut ocazia să văd din alte texte, unele dintre ele luate în discuţie pe atelierkult.com.
O povestire SF, aşa cum le ştiu fanii. Fără mari pretenţii literare, dar cu poveste. De menţionat că povestirea este varianta scurtă a romanului cu acelaşi titlu, care apare în foileton, săptămînal, în revista Nautilus. Mitoceanu este singurul care a mai publicat, dintre cei cinci.
Ciprian Mitoceanu – Ultimul Adam. 99,99% din omenire a pierit din cauza radiaţiilor unei explozii atomice (din oraşul cu 10.000 de locuitori, acest personaj este singurul supravieţuitor). Au mai scăpat şi alţii prin împrejurimi, i-a cunoscut în cei trei ani care s-au scurs de la eveniment. I se spune Neatinsul, pentru că a scăpat fără cea mai mică urmare. Într-o zi, a găsit o femeie, Jenna, pe care a luat-o cu el. A avut grijă de ea. Şi Jenna era o Neatinsă. Amîndoi îşi păstraseră capacităţile reproductive. Să facă un copil? În lumea asta? Care reproduce toate neajunsurile celei vechi? Omenirea n-a învăţat nimic. Se hotărăşte s-o părăsească pe Jenna.
Ioana Vişan – Îngheţul. O femeie singură, într-un oraş în care toată lumea a împietrit într-un anume moment. Toate ceasurile s-au oprit la 17 minute după miezul nopţii. Apare un el, al cărui ceas funcţionează. Au trecut două ore de la momentul îngheţului. Ea îi spune că a avut un accident de maşină. Are un picior rupt, dar nu simte. El află că ea este o umbră. O fiinţă imaterială. Corpul îi rămăsese pe patul de spital, după accident, după moartea de la 0.17. „Doreai cu atîta disperare să trăieşti încît, atunci cînd doctorul a stabilit ora decesului, ai oprit timpul în loc“ – avem şi dezlegarea misterului. El îi spune că ar muri din cauza unei alergii de fapt, nu din cauza rănilor, dar trebuie ca ea să vrea să trăiască. Ceea ce şi face. Îşi revine, el era medicul.
Povestea e interesantă prin varianta de între-viaţă-şi-moarte pe care o propune. Probabil că tocmai ideea i-a adus şi Premiul Cititor SF.
Ca realizare literară, dintre toate eu prefer povestirea lui Aron Biro.
RSS Feed
Newsletters