Am mai spus-o, iar dacă n-am mai spus-o, o repet (vorba cuiva): premiile sînt importante pentru că lucrează la construirea unor ierarhii fără de care cam greu ne-ar fi să gestionăm ceea ce se întîmplă. Premiile sînt importante pentru că atrag cumpărători spre cărţile premiate, spre autorii lor, iar editurile au nişte criterii de performanţă, dacă vreţi să împrumutăm ceva din economia de piaţă din care – totuşi – face parte şi industria editorială. Premiile mai sînt importante în achiziţionarea drepturilor de publicare, fiind unul dintre criteriile pe care se alege o carte de tradus. Se ştie că fanii au fost mereu curioşi şi dornici de a citi cărţile laureate cu marile premii SF ca Hugo, Nebula, Clarke, World Fantasy etc.
Dar cînd vorbim despre premiile autohtone... ei, aici se schimbă lucrurile, pentru că ceea ce vorbim poate fi parte a unei dezbateri mai ample, care... Care oricum nu are loc, nu?
În fond, cine vrea să dea premii, n-are decît să dea. Cui vrea, pe ce criterii vrea şi aşa mai departe. Oricum vor fi contestate. Oricum vor mulţumi pe unii, dar îi vor supăra pe cei mai mulţi. Şi sînt cei mai mulţi cei supăraţi pentru că fiecare dintre noi are nişte criterii pe care le aplică atunci cînd votează (dacă are această posibilitate) la un astfel de premiu, fiecare dintre noi are o idee despre cum ar trebui să se facă votarea etc.
Dacă vrem să avem nişte modele – şi problema a fost pusă de cîteva ori în ultima vreme – cel mai des pomenite sînt Hugo (acordat de fanii plătitori ai taxei de participare la Convenţia Mondială de SF) şi Nebula (acordate de SFWA – Asociaţia Scriitorilor de Science Fiction şi Fantasy din America).
Haideţi să vedem dacă premiile existente la ora actuală la noi se apropie cît de cît de acestea două. Mai ales că, în timpul votării pentru Premiile CititorSF, cineva chiar a formulat întrebarea: putem spune că Premiile SRSFF ar fi un fel de Nebula, iar Premiile CititorSF un fel de Hugo autohtone? Un răspuns la această întrebare l-a dat Marian Truţă cu vreun an înainte de a fi pusă, într-un interviu apărut în revista Nautilus nr.15 (aprilie 2009): „Avînd în vedere că deja se structurează un premiu al fanilor, prin excelenta iniţiativă a celor de la CititorSF, ne place să credem că intenţia noastră va fi complementară cu premiile CititorSF. Cu alte cuvinte, vom avea şi noi echivalentul premiilor Hugo şi Nebula“.
În ceea ce priveşte Nebulele de care vorbea Marian Truţă... Să vedem. Premiile Nebula sînt acordate de Asociaţia Scriitorilor de F&SF din America. Adică o asociaţie a profesioniştilor, a creatorilor, mai exact. Ceea ce SRSFF nu e, ea adunînd sub umbrela-i creatori şi fani deopotrivă. Premiile Nebula sînt stabilite prin votul general al membrilor asociaţiei americane. Premiile româneşti, deşi sînt tot ale unei asociaţii, sînt stabilite de un juriu care ia decizia în numele membrilor acestei asociaţii. Ar fi interesant, dacă s-ar face un vot general, să vedem în ce măsură premiile asociaţiei exprimă într-adevăr vrerea membrilor ei.
Am vorbit pînă acum despre premii româneşti acordate de fani, de asociaţii... Să nu uităm poate cel mai prestigios premiu pe care îl avem de, iată, zece ani, şi anume Premiul „Vladimir Colin“. Acordat pentru prima oară în anul 2000, pentru cărţile F&SF apărute în 1999, Premiul Vladimir Colin este stabilit de un juriu cu o componenţă oarecum constantă. În ultima vreme juriul a fost format din Liviu Radu, George Ceauşu, Cătălin Badea-Gheracostea, Mircea Opriţă şi Ion Hobana, care îi este şi preşedinte. Nu este un premiu al cuiva, nu este un premiu pe care tebuie să şi-l asume cineva, nimeni altcineva decît juriul. Mi se pare cinstit. Iar respectul celorlalţi se cîştigă în timp, cum s-a şi văzut. Să sperăm că vom avea parte de o ediţie aniversară a Premiilor Colin în acest an.

