OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In weekendul trecut (6-8 iulie), in statul Kansas, a avut loc sarbatorirea centenarului Robert A. Heinlein (nascut la 7 iulie 1907, cistigator a patru Premii Hugo si a doua Premii Locus). Conventia organizata cu acest prilej a adunat peste 750 de participanti, printre care John Scalzi (nominalizat la Premiile Hugo in 2006 pentru Old Man’s War si cistigator al Premiului „John W. Campbell“ pentru tineri scriitori, in 2006), Ben Bova, Spider si Jeanne Robinson, Arthur C. Clarke – prezent prin conferinta video.

in Romania, din operele lui Heinlein au fost publicate romanele Pilotul Jones (Editura Nemira, 1997, trad. Horia Nicola Ursu), Strain in tara straina (Editura Vremea, 1999, Premiul Hugo 1962), Luna e o doamna cruda (Editura Vremea, 1997, Premiul Hugo 1967), Minuitorii de zombi (Editura Antet, 1994, trad. Mihnea Columbeanu), Infanteria stelara (Editura Cristian, trad. Mihaela si Cristian Ionescu, Premiul Hugo 1960), Stea dubla (Editura Cristian, trad. Marian Mirescu, Premiul Hugo 1956).

in paralel cu centenarul Heinlein, s-a desfasurat si Conferinta Campbell, la Universitatea Kansas din Lawrence. Tema din acest an a fost „Robert A. Heinlein, Jack Williamson si SF-ul secolului 21“. Dincolo de sarbatorirea lui Heinlein, interesul pentru aceste evenimente a fost sporit si de acordarea Premiilor „John W. Campbell Memorial“ (pentru cel mai bun roman publicat in 2006 in SUA – a nu se confunda cu Premiul „John W. Campbell“ acordat tinerilor scriitori) si „Theodor Sturgeon“ (pentru proza scurta publicata in SUA, in 2006). Premiul „Campbell Memorial“ din acest an i-a revenit lui Ben Bova pentru romanul Titan, al saselea din seria „Grand Tour“ (cel de-al cincilea, dar primul in ordinea cronologiei fictionale, Powersat, a fost publicat in varianta romaeasca, in 2006, de Millennium Press, in traducerea lui Mircea Pricajan). Au mai obtinut citatii speciale The Last Witchfinder de James Morrow si, pe locul trei, la egalitate, Farthing de Jo Walton (nominalizat la Premiul Nebula 2007) si Blindsight de Peter Watts (nominalizat la Premiul Hugo 2007). Premiul „Theodor Sturgeon“ i-a revenit lui Robert Charles Wilson pentru The Cartesian Theater (Wilson este nominalizat si la Hugo 2007 pentru nuvela Julian: A Christmas Story). Pe locurile urmatoare s-au clasat Robert Reed – pentru A Billion Eves (nuvela nominalizata la Hugo 2007) si Michael Swanwick – pentru Lord Weary’s Empire.

A aparut de curind, in colectia „Cartea de pe noptiera“ a Editurii Humanitas, romanul Dintr-o lume in alta de Adolfo Bioy Casares. Editorul ne atrage atentia pe coperta a IV-a: „Sfatul criticului: Nu va lasati pacaliti de recuzita SF. Cartea are limpezimi de parabola.“ Nu de mult am mai intilnit o astfel de delimitare a editorului de literatura de gen pe care, totusi, o publica: Trilogia New York-ului de Paul Auster (Cotidianul&nivers) este prezentata ca o serie de trei romane politiste. Dar, din nou, ni se spune ca, de fapt, sint „trei false micro-romane politiste“, ca, desi respecta regulile genului, ele sint mult mai mult etc. Nu vad nimic jenant in a publica romane SF sau politiste ale marilor scriitori. Nu vad de ce editura trebuie sa se scuze pentru demersurile ei. Sa nu le mai publice daca „nu cadreaza“ cu onorabilitatea institutiei.

in fine. Sa revenim la romanul lui Casares. Care este un roman clar SF, numai ca e un roman prost, prost... „prost cu flacari“, cum ar zice cineva. Problema nu e ca argentinianul a abordat genul SF si nu-i iese, pentru ca Inventia lui Morel – roman pe care l-am citit la inceputul anilor ’80 (republicat in 2003 de Humanitas, tot cu „sfaturi“ de genul „Daca cititi cartea doar ca pe un roman stiintifico-fantastic, ii pierdeti simbolurile.“) – inca a ramas intr-un top al preferintelor mele. Nu-i iese pentru ca totul e fals in el. Nu-i iese pentru ca nu respecta conventia genului. Orice cititor de science fiction va citi cartea rizind in hohote de ineptiile „stiintifice“. Sau poate asta si este cheia: de multe ori, citind, am avut senzatia ca romanul este o parodie a romanelor SF, ca numai astfel se pot explica secvente ca aceea in care personajul principal isi ia o parasuta cu el (pentru ce? sa faca salturi in spatiu?) sau cea in care mincarea (se folosesc tacimuri) pluteste prin cabina – ce-or minca? tocanita? Sau bagajul pe care si-l ia cu el in expeditie: valiza umpluta cu costume de vara, de iarna, pijamale etc. Despre ce e vorba?

Un barbat cu probleme in amor, a carui iubita da examen pentru a deveni astronaut, ajunge sa reprezinte presa in expeditia stelara (pilot va fi – ghiciti? – tocmai iubita despre care vorbeam): Argentina lanseaza o racheta in spatiu avind ca destinatie o planeta indepartata unde ar urma (probabil, pentru ca oamenii se intorc din expeditie si tot nu aflam ce voiau) sa cerceteze viata de pe acea planeta. Ajunsi acolo, intra intr-o sarabanda de aventuri, urmariri, prizonierate... din care scapa si se intorc pe pamint. Ce voiau pe planeta aia? Nu se stie. Dar aflam ca extraterestrii – o rasa de pasaroi – ajung, in timpul interogatoriului pe care-l iau paminteanului, la concluzia ca nu se pot intelege cu acesta. Tehnicieni-pasaroi recunosc ca tehnologia paminteana e mult avansata fata de a lor, referindu-se la racheta pe care, pina la urma, o repara. Ca si cum un bastinas din jungla Amazonului ti-ar repara televizorul. Si tot asa. Ca roman SF e nul. O incercare, o schita de incepator. Si totusi cartea (nuvela, ca dimensiunea ei nu este mai mare decit a unei nuvele, dar paginind creativ cele treizeci si unu de capitole iese de-o carte) a fost publicata de Casares in 1998. Deci, la vremea aia, nu se punea problema de a nu sti cite ceva despre zborurile cosmice („la mii de metri de Pamint“). Asa ca, pina la urma, tot parodie o cred. Cit despre profunzimi… hai sa fim seriosi. Exista mii de carti SF care chiar spun ceva cititorului (dupa cum exista si multe mii, mult mai multe, ca in orice gen, care nu spun nimic).

E bine ca se publica romanele SF ale marilor scriitori. Rau e ca unele sint proaste. Iar editurile n-ar trebui sa se scuze ca aceste carti sint SF, ci ca sint proaste. E simplu, nu? Mai simplu decit sa umblam cu cioara vopsita.