Cenaclul ProspectArt şi-a reluat
activitatea joi, 30 aprilie, la Observatorul Astronomic „Amiral
Vasile Urseanu“, din iniţiativa Societăţii Române de
Science Fiction şi Fantasy.
Este unul dintre vechile cenacluri SF
bucureştene, înfiinţat în 1986, din care făceau parte,
printre alţii, Cristian Mihail Teodorescu, Dănuţ Ungureanu,
Cristian Tamaş, Sorin Camner, Marian Truţă, Cristian Lăzărescu
(prezenţi la şedinţa de relansare), Mihai-Dan Pavelescu, Mihnea
Columbeanu, Dina Paligora, Sorin Ştefănescu, Ştefan Ghidoveanu.
Preşedinte, în perioada 1986-1989, a fost Cristian Tudor
Popescu a cărui prezenţă, joi seara, i-a încîntat pe
cei tineri (şi mai puţin tineri).
Pe lîngă vechea gardă a
cenaclului, la întîlnirea de joi au mai fost invitaţi
scriitori, critici: Ion Hobana, Bianca Burţa-Cernat, Paul Cernat,
Roberto Quaglia. Au mai fost prezenţi Liviu Radu, Cristina
Ghidoveanu, Lucian şi Dina Hanu, Sebastian A. Corn, Ionuţ Bănuţă,
Balin Feri, Dumitru Stătescu, celebrii fani Bebe şi Nicu (despre
care am mai scris în acest colţ de pagină), Gabi Vîlsan,
bloggeri: Jen, Dreaming Jewel, caprikornk13, Dragoş C (care au şi
scris apoi, pe blogurile lor, despre ce s-a întîmplat).
Au mai fost şi alţii pe care nu i-am cunoscut, în total ceva
peste 30 de persoane.
N-am putut să nu observ absenţa
multora dintre cei care veneau, pînă nu demult, la Observator,
pentru cenaclul Planetar SF, şi cred că asta a fost o lipsă a
organizatorilor. În afară de blogul Cultural Sf and Movie
Learnings, anunţul nu a fost postat şi pe listele de discuţii de
pe Yahoo (vorbesc de wellstimisoara, rofandom şi sf-ro), acolo unde
ar fi putut ajunge la mulţi amatori de F&SF. Dar asta spune ceva
şi despre acei fani care sînt atît de fani încît
nu frecventează blogurile F&SF, care nu-s prea multe, dar sînt
totuşi cunoscute de cei cu adevărat interesaţi.
Să revenim la şedinţa de joi: cum am
zis, iniţiativa relansării cenaclului aparţine SRSFF, aşa că a
fost normal ca Dănuţ Ungureanu, preşedintele societăţii, să
ţină discursul de inaugurare. Din păcate, din el a reieşit că
SRSFF nu şi-a asumat decît această iniţiativă, urmînd
ca, pe mai departe, cenaclul să-şi desfăşoare activitatea
independent. Cred că este o greşeală, cred că SRSFF ar trebui
să-şi asume acest cenaclu, oferindu-i astfel un gir al calităţii,
dar şi speranţa că nu va rămîne totul între pereţii
Observatorului, că acest cenaclu are o finalitate – cititul de
texte, discutarea lor sînt parte a unui program bine formulat
–, care nu doar că urmăreşte relansarea sefeului românesc,
dar chiar poate ajuta la aceasta. Cenaclurile de succes sînt
cele care au pe cineva în spate, cineva care poate determina
publicarea textelor – o revistă, o editură, o asociaţie. Cum
SRSFF are în vedere editarea unei reviste F&SF, ar fi o
bună oportunitate de a promova în paginile ei textele
valoroase citite în cenaclu. Pentru că, altfel, tinerii
scriitori nu vor rămîne decît cu vorbele bune ale
cenacliştilor. Or, cum zicea cineva, cîndva, literatura
nepublicată nu există. Începi să fii scriitor în
conştiinţa celorlalţi de-abia cînd poţi spune că ai
publicat acolo şi dincolo, nu cînd singura recomandare din CV
este fraza în care spui că ai citit proză la cenaclul X.
Aşteptat cu mare interes de toţi cei
prezenţi, Cristian Tudor Popescu şi-a amintit cum erau şedinţele
de cenaclu pe vremuri şi a spus o propoziţie care a rămas
întipărită în memoria celor prezenţi: „cenaclul n-a
greşit niciodată“. Chiar dacă unul sau altul a greşit în
aprecierile lui faţă de un tînăr, în ansamblul lui,
cenaclul n-a greşit cînd a validat valoarea unui text sau a
unui aspirant la gloria literară. Lucru pe care trebuie să-l
recunosc: prin cenacurile SF prin care am umblat, cei care erau
văzuţi ca scriitori talentaţi, cu viitor, chiar erau, şi au
dovedit-o prin cărţile pe care le-au publicat mai apoi.
Problema pe care a ridicat-o CTP,
adevărata problemă a unui cenaclu, de fapt, a fost: „Dilema e ce
vrem cu acest cenaclu, în afară de a ne vedea la faţă. Care
e finalitatea lui?“. De aceea am şi zis că, dacă SRSFF vrea să
iasă ceva bun din acest cenaclu, atunci ar trebui să şi-l asume
pînă la capăt, să-l facă cenaclu al SRSFF şi să-l
introducă în programele pe care le gîndeşte pentru anii
ce vor veni.
Cristian Lăzărescu a spus că ar fi
bine dacă acest cenaclu s-ar transforma într-un soi de atelier
de creative writing... Ceea ce n-ar fi rău, n-ar fi rău să avem şi
noi un fel de Clarion... Deşi, parcă, una-i una şi-alta-i alta...
Ion Hobana a spus: „Poate mulţi s-au
săturat de virtual şi mai vor şi contact direct. Să încercăm
să reînviem spiritul cenaclier“. Au mai vorbit şi alţii
despre contactul direct, despre discuţiile care sînt altfel
faţă în faţă decît pe net.
Ca orice cenaclu care se respectă, au
fost şi momente dedicate lecturii, semn că organizatorii n-au lăsat
lucrurile la voia întîmplării. Cristian Tamaş a citit
un text, „O umilă contribuţie la radiografierea SF-ului românesc
actual“, din păcate plin de poncifele vînturate peste tot –
şi neadevărate, de fapt: tinerii nu citesc, scriitorii români
nu-şi găsesc editori pentru cărţile lor... Îl invit pe
Cristian să urmărească cine vine la tîrgurile de carte şi
cine pleacă de-acolo cu sacoşe de cărţi, să numere cîţi
autori români de F&SF au fost publicaţi în ultima
vreme şi cîţi dintre ei au fost debutanţi...
Partea literară a lecturilor a fost
asigurată de Cristian Mihail Teodorescu (Bing, Bing, Larissa – o
distopie în care la baza unei lumi matriarhale sînt
finanţele – foarte reuşit textul, un text în care stilul
rece al autorului îşi găseşte perfect subiectul) şi Liviu
Radu (Întrecerea – o parabolă despre paradoxul lui Zenon, un
text bine primit de auditori).
Şi din nou problema cenaclului old
fashion: cine poate fi atent cînd ţi se citeşte un text de 10
pagini? Ideea de a se posta undeva, pe un site, textele, înainte
de şedinţa de cenaclu, mi se pare chiar viabilă.
Una peste alta, a fost o întîlnire
plăcută, la fel de plăcută ca şi berea de după, care s-a
prelungit mult în noapte...