FANTASY &SCIENCE FICTION. Războiul reginei

Autor: Michael HAULICĂ | Categoria: Rubrici | 5 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

A fost lansat la Gaudeamus romanul Războiul reginelor de Oana Stoica-Mujea (Tritonic, 2008). Pe copertă scrie Cartea I (se pare că Dinastiile va fi o serie lungă, cu nouă cărţi), iar la sfîrşitul acesteia cititorul îşi dă seama că, de fapt, i s-a servit doar jumătate de roman. E treaba editurii că a rupt cartea în două, dar cum rămîne cu cititorii, amăgiţi cu doar jumătate de produs? E corect să-i lăsăm trei luni să aştepte pînă vor vedea finalul? Se zice că volumul al doilea ar apărea prin martie.

Care este povestea reginelor?

Regina elfilor este capturată de Regele Ceasornicar şi, în timpul detenţiei, dă naştere unei fete, Yassuna. Cînd deţinuţii sînt eliberaţi, regina îşi pierde copila, care este găsită de o femeie din satul Ziar’. Creşte împreună cu oamenii, conştientă că nu este asemenea lor, şi, cînd i se află originea, trebuie să fugă. O face, dar nu înainte de a se răzbuna, stîrnind o furtună în care piere tot satul. În drumul ei spre ţinutul elfilor, întîlneşte alte regine şi alţi regi care domnesc peste pitici, peste zîne, peste elpizi (fiinţe de ceaţă) etc. În fiecare regat, reginele (regii) au a se lupta cu intrigile de la curte, au propriile necazuri, dar toţi vor s-o ajute pe mica elfă să ajungă la ai săi, în speranţa unei alianţe viitoare. Apar şi tinerii Samin şi Beor, care se îndrăgostesc pe rînd de ea. Cei doi (la fel, copii pierduţi şi găsiţi) par a avea şi ei destine deosebite. Cu Samin ne lămurim spre final cine este, probabil şi despre originile lui Beor vom afla veşti surprinzătoare în partea a doua.

Acest prim volum se încheie cu Yassuna pe drum, mergînd către ţinutul elfilor, deşi capitolul final îi aparţine lui Samin, care-şi găseşte rostul. Greşit, dar greşeala nu-i aparţine autoarei, ci aceluia care a tăiat cartea în două. Ar fi fost mai nimerit s-o facă după un capitol în care Yassuna să fi ajuns undeva, pentru că ea este personajul principal.

Şi dacă am vorbit despre Yassuna, să vorbim despre personaje. Cam schiţate (să nu uităm totuşi că nu avem în faţă o carte întreagă, aşa că orice vom spune despre dezvoltarea personajelor şi a intrigii va fi ca şi cum ne-am grăbi să tragem concluzii fără să citim cartea pînă la capăt), de-abia aflăm ce probleme au şi ce au de gînd să facă pentru a şi le rezolva. Doar Yassuna prinde viaţă cu adevărat. În cursul călătoriei spre ţinutul elfilor, ea află din ce în ce mai multe despre ea, atît despre cine este cu adevărat, dar şi despre puterile pe care le are, despre ce înseamnă să fii elf, ba mai mult, să fii regina elfilor. Cea mai reuşită parte a cărţii este spre final, sînt trei capitole cu lecţiile reginei elfe. Acolo, Oana Stoica-Mujea arată că ştie să scrie, ştie chiar să construiască un personaj. Transformarea Yassunei dintr-o fată oarecare, fără identitate, într-o elfă învăţînd, eliberîndu-şi capacităţile supranaturale ale neamului său, ajută mult cartea, îi dă substanţă şi te face să gîndeşti că autoarea de-abia s-a încălzit în primele 200 de pagini, ce e mai bun abia urmînd... Păcat că volumul se încheie şi, cum spuneam, trebuie să mai aşteptăm trei luni pentru a ne convinge că aşa e sau, dimpotrivă, a fost doar un foc de paie.

Ce i-aş reproşa autoarei?

Descrierile. Aproape fiecare capitol începe cu o descriere de natură în care se aude trilul păsărilor, vîntul care vuieşte, razele soarelui (sau ale lunii), rîurile, iarba... Sînt descrieri copilăreşti, de compunere de clasa a VI-a, şi prea multe, prea la fel. E obositor, plictisitor (prin repetiţie) şi, de multe ori, fără rost.

Alternarea planurilor. Sînt multe personaje, multe regate, mulţi regi şi multe regine care interferează şi, uneori, cînd un fir narativ se reia, aceasta se întîmplă la prea mare distanţă (cîteva capitole mai încolo) şi cititorul nu mai ştie în care regat rămăsese personajul respectiv, cine e regele la care se face referire. Nu era rău dacă, la prima apariţie a regelui în capitol, s-ar fi precizat şi numele lui. Ar fi ajutat cititorul să se repună pe hartă. Şi, apropo de hărţile care, de regulă, însoţesc un roman fantasy cu multe personaje şi multe locuri. Bună ar fi fost o hartă a ţinuturilor, ba chiar şi o listă de personaje la care să apeleze cititorul atunci cînd simte că s-a pierdut în peisaj.

Ce e cel mai grav (dar vina o împarte cu redactorul cărţii, Carmen Vasile) este o problemă (mare problemă!) care se cheamă limba română. Virgule între subiect şi predicat, cuvinte puse aiurea (de fapt, vorbim despre unii termeni impropriu folosiţi), gen neîndreptăţită în loc de nedreptăţită, tapat în loc de tapetat etc.

Cuvinte scrise greşit – ultimile, pîntecul, înnecăcios, în colo, nu-ţi fă griji, dedesupt, neânfricată (dacă tot folosim scrierea cu „â“, măcar să-i cunoaştem regulile!), copii în loc de copiii, „deciziei ce o vei lua“ (cu „pe care“ atît autoarea, cît şi redactorul au o problemă).

Pluraluri inventate (şi nu ca figură de stil): naie (pentru nai), cocoşi (pentru cocoaşă), năluce (pentru nălucă).

Folosirea regulilor DOOM2 fără a le cunoaşte: dacă pentru niciun, nicio e simplu, pentru o dată/odată e ceva mai complicat.

Din loc în loc, se vede că fraza a fost reformulată de redactor, dar au mai rămas şi urme ale vechii formulări, aşa că mai mult rău a făcut textului. Tot intervenţia redactorului a dus şi la asta: „înainte de-a porni vîntul să vuiască, iar ploaia să coajă“.

Ce laude i-aş putea aduce autoarei? Una singură: are o extraordinară capacitate de a inventa poveşti. Ceea ce este esenţial pentru genul (fantasy) pe care şi l-a ales. Dar numai asta nu-i de ajuns. Oana Stoica-Mujea are de ales una din două: ori îşi găseşte pe cineva care ştie să scrie, să-l ia coautor (sau doar să-i fie „negru“, să-l plătească să-i rescrie cărţile), ori să aibă noroc de un redactor bun, de o editură care să creadă cu adevărat în ea şi să angajeze un redactor cu oarecare talent literar şi cu multă, multă ştiinţă a limbii române. Cred că, în condiţiile astea, Oana Stoica-Mujea ar putea fi un autor de succes pe piaţa F&SF românească.

Recomanda articolul prin:

Comentarii utilizatori

Cam dur finalul/concluzia.Liviu - Joi, 8 Ianuarie 2009, 17:18

Si cred alea doua solutii nu sint realiste...

contextul literaturii fantasyBogdan Suceava - Joi, 8 Ianuarie 2009, 21:06

Una dintre intrebarile cele mai importante care se pot ridica pe marginea unui text de fantasy precum cel prezentat aici e justificarea lui literara. Adica, de ce e nevoie de Regele Ceasornicar, elfi si elpizi? Cred ca fiecare motiv fantastic isi are o ratiune si ar putea comunica ceva important. Dar citind rezumatul primei jumatati a cartii intai (am inteles bine despre care parte e vorba?), nu reusesc sa imi dau seama de ce aceasta poveste ar putea fi importanta. Imi dau foarte bine seama ca elfii la Tolkien sunt un motiv cultural substantial preluat din mitologia nordica, asa cum a ramas consemnata in 'Edda' lui Snorri Sturluson, si imi plac 'Legendele Tarii lui Vam', a lui Vladimir Colin (daca e vorba de o contributie recenta, din spatiul nostru literar). Dar o epopee in noua parti, a carei miza e incerta, incotro duce? Si care este cultura autorului? (Mai precis: cat a citit autorul?) Care sunt referintele, cum se raporteaza autorul la traditia literaturii fantasy? Cronica de fata nu ne propune nicio analogie, nicio comparatie. Sa fie aceasta omisiune o intentie a criticului?

abilitatatile unui redactor de carteVero - Vineri, 9 Ianuarie 2009, 09:57

"...să angajeze un redactor cu oarecare talent literar şi cu multă, multă ştiinţă a limbii române."
Ma gandesc ca, probabil, nu e musai ca un redactor sa aiba talent literar.Cat despre "multă, multă ştiinţă a limbii române", eu as zice, in prostia/naivitatea mea, ca e lipsit de sens sa angajezi ca redactor pe cineva care nu o poseda. Cred ca, daca era un adevarat profesionist, redactorul acestei carti ar fi trebuit sa corecteze toate greselile autoarei - in ceea ce priveste gramatica si ortografia.

o mica observatiekvala - Vineri, 9 Ianuarie 2009, 12:35

Cu privire la cele doua alegeri din final pe care le oferi autoarei: in acest mod oricine ar putea fi un "autor de succes". Iar bietul autor nu s-ar ocupa decat de alcatuirea statelor de plata.

despre mica observatie a lui kvalaPandalie - Duminica, 11 Ianuarie 2009, 19:39

Nu e chiar asa, kvala. Degeaba de pricepi la scris si degeaba cunosti foarte bune limba romana daca nu ai nimic de spus. Iar autoarea despre care se discuta aici se pare ca are de spus niste povesti, chiar foarte multe povesti. Asa ca ar mai avea si alte ocupatii in afara se intocmirea statelor de plata!