Autor: 
Categoria: 
A trecut aproape un an de la debutul tău, din postura de cîștigător al concursului de debut literar UniCredit, cu volumul Capela excomunicaților. Cum a trecut anul? Ai simțit că ești scriitor? Și încă unul publicat la Humanitas... Te-a băgat lumea în seamă?
Mai precis nouă luni, exact răstimpul necesar venirii pe lume a unui scriitor... Glumesc. Trebuie să recunosc că timpul s-a scurs altfel sau, ca să fiu mai plastic, m-a luat cu el... Eram obișnuit cu o existență de observator, ternă, lipsită de evenimente și îndatoriri culturale. Ieșirea la rampă cu un volum la o editură de top te aruncă însă într-un vîrtej: invitații, lansări, premieri, drumuri obositoare... Am avut în cîteva rînduri și pornirea de a mă considera scriitor, la Gaudeamus, cînd mi-am văzut cartea la standul Humanitas – după ce l-am auzit pe de Dan C. Mihăilescu, la emisiunea „Omul care aduce cartea“, spunînd: „Satisfacție! Avem un nou autor român în viață!“ –, cînd am luat Premiul pentru Debut al revistei Luceafărul de dimineață... momentele acestea au fost însă și s-au dus. În vocabularul pe care-l utilizez, scriitor înseamnă altceva, mai e un drum lung pînă a-mi însuși acest apelativ. Autor deci.
Cum a fost primită cartea ta? De public, de bloggeri, de critici...?
Sincer, mi-aș dori și eu să știu cum a fost primită de public! Odată ce cartea a fost concepută pe niveluri de acces, cu o „rețetă“ cuprinzînd atîtea, de la umor și absurd pînă la știință și filozofie, nu pot decît să sper că nu i-am dezamăgit pe cei care au cumpărat-o sau împrumutat-o. Totuși, abia cînd se va discuta de un al doilea tiraj, abia atunci voi avea și anumite certitudini. Cronicile semnate de Marius Chivu, Constantin Dram, Horia Gârbea etc. au fost favorabile și luate în seamă, altfel nu cred că ar fi ajuns volumul să fie nominalizat la Premiul pentru Debut al USR.
Ești unul dintre cei care merg pe linia subțire dintre SF și mainstream. E un avantaj, un dezavantaj?
E un dezavantaj în măsura în care nu ești sigur pe ceea ce faci. Publicul căruia mă adresez nu cuprinde extremele, pe doritorii de elemente spectaculare și de gadgeturi irealizabile sau, dimpotrivă, pe adepții literaturii pure, necontaminate. Mă adresez celor care consumă literatură de calitate centrată pe problemele cu care se confruntă umanitatea, celor care nu strîmbă din nas dacă văd o tichie de nebun, o temă SF sau alte instrumente și mijloace aparent neortodoxe care îmi permit să dezvolt/să transmit o idee bună. Premiile literare venite din ambele părți (mainstream și SF) mă fac să cred că și reușesc destul de bine acest mers pe sîrmă neasigurat.
Ți-am văzut numele în antologia lui Igor Ursenco, Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală, apărută recent la Herg Benet. Spune două cuvinte despre antologie. Cum ai ajuns în ea, ce vrea să fie...
Din cauza cerințelor constrîngătore (text inedit cu acțiune alertă pe un spațiu extrem de limitat, cîteva zile la dispoziție) a fost cît pe ce să nu dau curs invitației lui Igor Ursenco de a participa cu o povestire la această antologie. Scriu greu, iar cînd apare și un „trebuie“ în față, nu mai scriu deloc. Din fericire s-a renunțat la ineditul prozelor și așa am ajuns prezent în Alertă de grad zero în proza scurtă românească cu un text despre paranoia ce însoțește actul creației, text care se încadrează cumva în ceilalți „parametri tehnici“ solicitați. Faptul că s-a renunțat la această condiționare a dus și la creșterea calității, acum sînt cuprinse în volum proze excelente, cum ar fi „Caria“ lui Gheorghe Schwartz, spre exemplu. Volumul e un soi de radiografie a prozei scurte actuale de limbă română. Fie că sînt realiste, fie că sînt minimaliste, fie că țin de absurd, fantastic sau realism magic, prozele celor 55 de autori din diverse zone geografice ale României, din Basarabia și din diasporă, autori cu vîrsta cuprinsă între 18 și 72 de ani (!) dovedesc cu prisosință că editurile fac o greșeală nepublicînd proză scurtă, întărind falsa prejudecată că „nu se cere/nu se vinde“.
Ați avut o lansare a antologiei la Iași. Cum a fost? Știu că te-ai întîlnit cu alți scriitori de SF prezenți în volum, Lucian Merișca, Ovidiu Bufnilă, Marian Coman...
... Și nu doar! I-am mai întîlnit și pe Vlad Frînghiu, și pe George Ceaușu de la Quasar. A fost grozav! Un cadru primitor, o sală plină cu persoane interesate, atmosferă plăcută, discursuri interesante. Interesantă a fost de altfel și ciocnirea celor două scenarii, scenariul pesimist, susținut de Lucian Merișca, undeva pe linia lui Robert Sheckley („În viitor, numai bogații își vor putea permite niște cititori, pentru că numai bogații vor avea destui bani pentru a-i plăti pe cei care să le citească operele.“) și cel optimist, deschis, exprimat de Marian Coman, cititorii fideli vor trece cu ușurință la suportul electronic, mai puțin costisitor.
Unde vezi locul prozei SF în contextul prozei scurte românești actuale, ca să citez formularea lui Ursenco?
Proza SF de calitate a avut și va avea un loc bine definit în cadrul literaturii de calitate. Vorbesc despre literatura SF, nu de SF-ul făcut pe genunchi. Sînt descoperiri științifice de dată recentă precum și incredibile realizări tehnologice care pun în umbră recuzita, invențiile ori anticipările unui autor cantonat doar în zona SF.
Și hai să încheiem clasic: la ce mai scrii, Adrian Buzdugan? Pe cînd o nouă carte?
Da. Iată și întrebarea de care mă temeam! Cert este că n-am luat în calcul faptul că un debut reușit obligă... Am în plan cîteva eseuri, am scris cîteva povești, între care una, pe o temă SF („Bulgărele din cer“), a fost premiată în aprilie la Concursul Național de creație literară „Ion Creangă“ de la Iași și va apărea la anul într-o antologie. Tot în aprilie am început și lucrul la un roman avînd aceeași structură compozită ca proza din Capela excomunicaților, numai că au apărut o serie de probleme... de mai bine de cincisprezece ani am renunțat să scriu roman, îndoindu-mă de viabilitatea lui ca specie – sînt adept al sintetismului și am oroare de diluări, „burți” și pasaje de legătură –, din lipsă de materiale/povestiri am suspendat colaborarea cu revistele literare, consider că un roman bun poate fi scris undeva între doi și șapte ani, în plus, editurile au decretat că romanul și ciclurile romanești sînt la modă, iar mie nu-mi plac modele!
Mai precis nouă luni, exact răstimpul necesar venirii pe lume a unui scriitor... Glumesc. Trebuie să recunosc că timpul s-a scurs altfel sau, ca să fiu mai plastic, m-a luat cu el... Eram obișnuit cu o existență de observator, ternă, lipsită de evenimente și îndatoriri culturale. Ieșirea la rampă cu un volum la o editură de top te aruncă însă într-un vîrtej: invitații, lansări, premieri, drumuri obositoare... Am avut în cîteva rînduri și pornirea de a mă considera scriitor, la Gaudeamus, cînd mi-am văzut cartea la standul Humanitas – după ce l-am auzit pe de Dan C. Mihăilescu, la emisiunea „Omul care aduce cartea“, spunînd: „Satisfacție! Avem un nou autor român în viață!“ –, cînd am luat Premiul pentru Debut al revistei Luceafărul de dimineață... momentele acestea au fost însă și s-au dus. În vocabularul pe care-l utilizez, scriitor înseamnă altceva, mai e un drum lung pînă a-mi însuși acest apelativ. Autor deci.
Cum a fost primită cartea ta? De public, de bloggeri, de critici...?
Sincer, mi-aș dori și eu să știu cum a fost primită de public! Odată ce cartea a fost concepută pe niveluri de acces, cu o „rețetă“ cuprinzînd atîtea, de la umor și absurd pînă la știință și filozofie, nu pot decît să sper că nu i-am dezamăgit pe cei care au cumpărat-o sau împrumutat-o. Totuși, abia cînd se va discuta de un al doilea tiraj, abia atunci voi avea și anumite certitudini. Cronicile semnate de Marius Chivu, Constantin Dram, Horia Gârbea etc. au fost favorabile și luate în seamă, altfel nu cred că ar fi ajuns volumul să fie nominalizat la Premiul pentru Debut al USR.
Ești unul dintre cei care merg pe linia subțire dintre SF și mainstream. E un avantaj, un dezavantaj?
E un dezavantaj în măsura în care nu ești sigur pe ceea ce faci. Publicul căruia mă adresez nu cuprinde extremele, pe doritorii de elemente spectaculare și de gadgeturi irealizabile sau, dimpotrivă, pe adepții literaturii pure, necontaminate. Mă adresez celor care consumă literatură de calitate centrată pe problemele cu care se confruntă umanitatea, celor care nu strîmbă din nas dacă văd o tichie de nebun, o temă SF sau alte instrumente și mijloace aparent neortodoxe care îmi permit să dezvolt/să transmit o idee bună. Premiile literare venite din ambele părți (mainstream și SF) mă fac să cred că și reușesc destul de bine acest mers pe sîrmă neasigurat.
Ți-am văzut numele în antologia lui Igor Ursenco, Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală, apărută recent la Herg Benet. Spune două cuvinte despre antologie. Cum ai ajuns în ea, ce vrea să fie...
Din cauza cerințelor constrîngătore (text inedit cu acțiune alertă pe un spațiu extrem de limitat, cîteva zile la dispoziție) a fost cît pe ce să nu dau curs invitației lui Igor Ursenco de a participa cu o povestire la această antologie. Scriu greu, iar cînd apare și un „trebuie“ în față, nu mai scriu deloc. Din fericire s-a renunțat la ineditul prozelor și așa am ajuns prezent în Alertă de grad zero în proza scurtă românească cu un text despre paranoia ce însoțește actul creației, text care se încadrează cumva în ceilalți „parametri tehnici“ solicitați. Faptul că s-a renunțat la această condiționare a dus și la creșterea calității, acum sînt cuprinse în volum proze excelente, cum ar fi „Caria“ lui Gheorghe Schwartz, spre exemplu. Volumul e un soi de radiografie a prozei scurte actuale de limbă română. Fie că sînt realiste, fie că sînt minimaliste, fie că țin de absurd, fantastic sau realism magic, prozele celor 55 de autori din diverse zone geografice ale României, din Basarabia și din diasporă, autori cu vîrsta cuprinsă între 18 și 72 de ani (!) dovedesc cu prisosință că editurile fac o greșeală nepublicînd proză scurtă, întărind falsa prejudecată că „nu se cere/nu se vinde“.
Ați avut o lansare a antologiei la Iași. Cum a fost? Știu că te-ai întîlnit cu alți scriitori de SF prezenți în volum, Lucian Merișca, Ovidiu Bufnilă, Marian Coman...
... Și nu doar! I-am mai întîlnit și pe Vlad Frînghiu, și pe George Ceaușu de la Quasar. A fost grozav! Un cadru primitor, o sală plină cu persoane interesate, atmosferă plăcută, discursuri interesante. Interesantă a fost de altfel și ciocnirea celor două scenarii, scenariul pesimist, susținut de Lucian Merișca, undeva pe linia lui Robert Sheckley („În viitor, numai bogații își vor putea permite niște cititori, pentru că numai bogații vor avea destui bani pentru a-i plăti pe cei care să le citească operele.“) și cel optimist, deschis, exprimat de Marian Coman, cititorii fideli vor trece cu ușurință la suportul electronic, mai puțin costisitor.
Unde vezi locul prozei SF în contextul prozei scurte românești actuale, ca să citez formularea lui Ursenco?
Proza SF de calitate a avut și va avea un loc bine definit în cadrul literaturii de calitate. Vorbesc despre literatura SF, nu de SF-ul făcut pe genunchi. Sînt descoperiri științifice de dată recentă precum și incredibile realizări tehnologice care pun în umbră recuzita, invențiile ori anticipările unui autor cantonat doar în zona SF.
Și hai să încheiem clasic: la ce mai scrii, Adrian Buzdugan? Pe cînd o nouă carte?
Da. Iată și întrebarea de care mă temeam! Cert este că n-am luat în calcul faptul că un debut reușit obligă... Am în plan cîteva eseuri, am scris cîteva povești, între care una, pe o temă SF („Bulgărele din cer“), a fost premiată în aprilie la Concursul Național de creație literară „Ion Creangă“ de la Iași și va apărea la anul într-o antologie. Tot în aprilie am început și lucrul la un roman avînd aceeași structură compozită ca proza din Capela excomunicaților, numai că au apărut o serie de probleme... de mai bine de cincisprezece ani am renunțat să scriu roman, îndoindu-mă de viabilitatea lui ca specie – sînt adept al sintetismului și am oroare de diluări, „burți” și pasaje de legătură –, din lipsă de materiale/povestiri am suspendat colaborarea cu revistele literare, consider că un roman bun poate fi scris undeva între doi și șapte ani, în plus, editurile au decretat că romanul și ciclurile romanești sînt la modă, iar mie nu-mi plac modele!
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters