OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Aparitia unei noi reviste de SF este, in ziua de azi, ea insasi un eveniment, cita vreme pe piata mai exista doar una cu aparitie regulata (Helion), iar alta (Fiction.ro) ba apare, ba nu apare.
Cind am vazut revista (Sci-Fi magazin, nr. 1, octombrie 2007 – aparitie lunara) am fost dezamagit. Culorile copertei sint cam sterse, coperta e subtire-subtire si i se zice coperta doar pentru ca e fata revistei. Nici titlul nu mi se pare fericit ales. Sci-Fi este un nume greu de spus, greu de inteles, greu de facut legatura cu produsul (si nu ma refer aici la cumparatorii care, evident, stiu despre ce e vorba, ci la vinzatorii de la chioscuri si tonete, nu prea obisnuiti cu sintagma).

Apoi: editorii au preferat sa treaca numele tuturor autorilor din sumar pe coperta, idee nu prea grozava pentru ca pe coperta ar trebui sa defilezi cu ce ai mai atractiv. Sau macar sa scoti in evidenta doua-trei nume (de pilda Ursula K. Le Guin si Cory Doctorow, autori care deja au carti publicate in Romania) sau un titlu-doua premiate. Surpriza vine abia in partea de jos a copertei, unde sta scris: „Colectia de povestiri stiintifico-fantastice.“ E buna ideea pentru cei care nu prea cunosc fenomenul SF si sint la inceputul contactului cu acest gen de literatura, dar nefericita cind ne gindim la cunoscatori. Reactii au aparut deja: pentru cei vechi in ale SF-ului, inregistrarea acestei marci de catre editorii Sci-Fi magazin este aproape o blasfemie. „CPSF“ este o sigla-cult pentru fani (este cea mai veche colectie de SF, 1955-1974), nu se stie cine ar putea s-o preia, cine ar fi indreptatit etc. Dar in nici un caz o revista incepatoare.

Pagina de garda ne lamureste in privinta editorilor, nu firma conteaza, ci numele de persoane. Nu gasim nici director, nici redactor-sef, ci doar un redactor, in persoana Gabrielei Ionita. Mai avem precizati traducatorii – aspect iarasi controversat, intrucit textele nu au „lipite“ de ele numele traducatorilor. Nu ma gindesc la niste traduceri colective, nu cred ca asa s-a procedat, dar poate ca, de la nr. 2, lucrurile se vor schimba si vom sti si noi cine ce text a tradus. Nu de alta, dar sa stim si noi pe cine laudam (sau tragem de urechi).
A! Si inca ceva: literatura stintifico-fantastica? C’mon... Cine i-a mai spus asa dupa 1990?
Dar sa vedem povestirile.

Bud Sparhawk – Stele insingerate (2005). Un SF militar, cu un erou mai mult cyborg decit om, trimis intr-o misiune de lupta, care parea initial de salvare a unei colonii umane. Cu sacrificarea colonistilor. N-am pe cine trage de urechi pentru traducere; si redactarea putea fi mai buna. Iar povestea... da, te poate duce cu gindul la 11 septembrie si la unele teorii lansate in ultima vreme. Ca literatura, pare un text de cenaclu.
William Sanders – Scheletul (2003 – nominalizari la premiile Sturgeon 2004 si Nebula 2005). Ei, asta este o poveste. Citind-o, ai impresia ca stii subiectul, ca ai mai citit aceasta poveste in citeva variante, banuiesti mereu ce urmeaza, poate mai putin finalul. Dar e scrisa bine. intr-o pestera se gasesc un schelet, niste resturi de arme, dar hainele nu par a fi contemporane cu acele arme. Si iaca SF-ul. Nominalizarea la Nebula 2006 ar fi trebuit mentionata pe coperta. Si inca ceva: e mult mai bine tradusa decit precedenta.

Ursula K. Le Guin – Anotimpurile de pe Ansarac (2002 – nominalizare la Premiul Sturgeon 2003). Trei pagini daca am citit e OK. N-am inghitit mai mult. E plicticoasa. Si eu care tresarisem bucuros la vederea numelui autoarei pe coperta revistei...
Alfred Coppel – Am cucerit Marte (1954). in spatiu cu tancul. Tanc-tanc. Cu turela, cu teava, tot tacimul. Din pacate, tacimul nici macar de alpaca, precum al bunicii. in anii ’50 americanii aveau a se rafui cu comunistii (rusii), asa cum sefeul sovietic al acelor ani avea a se rafui cu capitalistii (mai ales americani) scriind SF in care comunismul iesea biruitor. Care ar fi motivatiile publicarii acestui text acum, in 2007? N-am inteles.

Will Shetterly – Brian si extraterestrii (1994). Citit doua coloane si pa! Alta.
Matthew Hughes – Hotul de IQ-uri (2004). Ei, asta e OK. Scrisa cu umor, avind o idee interesanta – cineva face ca toti barbatii sa devin uriti si sa ramina fara bani in conturi –, un plot politist cu un fel de Sherlock Holmes alaturi de un Watson – inteligeta artificiala.
Ken Liu – Algoritmi de dragoste (2004). O poveste SF cu „papusi automate“, in care tehnologia tinde spre telul ei suprem: re-crearea omului. Omului i-a placut intotdeauna sa se joace de-a Dumnezeu, si unde, daca nu in textele SF, posibilitatea de a si reusi este mai aproape de implinire? Un text bun, coerent, bine scris, cu personaj (de multe ori autorii de SF uita asta si se lasa furati de „ideea SF“). O nota buna pentru selectarea acestei povestiri.

George Lazar – Restul zileleor. Iata-l „la rampa“ si pe cel care este adevaratul editor al acestei reviste, George Lazar, ziarist din Botosani, vechi sefist, dar timid in aparitii publice (are un text intr-o antologie din anii ’80). Un ziarist viziteaza o clinica dupa ce trage oarece sfori, recurge la santaj. Clinica e locul in care sint tinute citeva fiinte... ciudate sa le zicem. Voluptuoasa Afrodita, Dita, cea care face amor tot timpul; Jack Vircolacul, cel care e tinut intr-o cusca metalica pentru ca se scufunda in orice alt mediu: pamint, asfalt...; Aviatic Tom, in jurul caruia totul pluteste; Lula Cameleon, care poate lua orice infatisare, umana sau animala, minerala sau vegetala. Ziaristul renunta dupa o vreme, pina la urma accepta sa viziteze inca un loc. Ultimul. Ca sa nu stric farmecul povestii, n-am sa-l numesc, n-am sa-l povestesc. O surpriza placuta, acest George Lazar. Sefeul romanesc inca mai are resurse.
Cory Doctorow – Eu, robotul (2005 – cistigator al Premiului Locus, nominalizari la Hugo si British SF in 2006). Chiar si numai pentru acest text ar merita cumparata revista. Titlul nuveletei si palmaresul ar fi trebuit sa fie mentionate pe coperta. Asa se face.
Deocamdata... Engage! Si-om mai vedea.