Săptămîna trecută
am atins, se pare, un subiect sensibil: relaţia scriitorului cu lumea (prin
lume înţelegînd editori, critici, cititori), dar şi a lumii cu scriitorul.
Reacţii au fost din partea tuturor: scriitori, editori, cititori.
Poate că ar
trebui să mai zăbovim puţin asupra lui, să încercăm să spunem mai multe.
Ca autor de cărţi
publicate, dar şi ca editor al cărţilor altora, am avut ocazia să văd ambele
feţe ale medaliei. Am fost în postura celui care trebuie să predea un manuscris
la timp, în anumite condiţii, apoi să şi răspundă solicitărilor editurii
(evenimente, lansări etc.). Am fost şi în postura de a cere scriitorilor să
respecte nişte regului, dacă vreţi, sau cerinţe – care pot diferi, da, de la o
editură la alta. Amfost şi în situaţia
de a nu respecta eu însumi (sau alţii, dar eu făceam parte din tabăra acelor
„alţii“) înţelegerile, scrise sau verbale.
Ca scriitor, m-am certat cu editori, am
protestat în legătură cu modul în care s-au purtat cu mine. Ca editor, am atras
atenţia, am arătat cu degetul, am spus cuvinte mai mult sau mai puţin elegante
în legătură cu felul în care unii scriitori înţeleg să se comporte cu editorul
care, pînă la urmă, a băgat bani în cartea lui şi se aşteaptă să nu fi fost o
investiţie proastă.
Care ar fi
lucrurile pe care ar trebui să le ştie un scriitor – şi pe care să le respecte
– atunci cînd intră în relaţie cu un editor?
În general, acestea
sînt prevăzute în contract, deci nu e nimic nelalocul lui, nu e nimic exagerat,
şi totul e acceptat sub semnătură. Cînd cad de acord asupra publicării unei
cărţi, ambele părţi – scriitor şi editură – convin asupra unor amănunte: termen
de predare a manuscrisului, efectuarea de corecturi/modificări la cererea
editorului, participarea la evenimente, lansări, întîlniri cu publicul. Ce nu
face scriitorul? Nu predă la timp manuscrisul (asta e valabilă şi pentru
traducători).
Îl predă „la prima mînă“ (am văzut şi traducători care chiar au
declarat aşa ceva), fără o minimă revizuire/corectură, pe principiul că „de-aia
are editura redactori şi corectori“, principiu în numele căruia am văzut
(citit) scriitori aspiranţi declarînd că gramatica (limba română în general) nu
este o prioritate a lor. În anii petrecuţi de mine ca redactor de editură, n-am
văzut scriitori care să refuze să participe la lansarea propriilor lor cărţi.
Am văzut, în schimb, scriitori care denunţau public că sînt neglijaţi de
editură. Adică nu le ajungeau două-trei lansări, în Bucureşti sau/şi în alte
oraşe. Voiau mai multe. Pentru că... „uite, lui X i-aţi aranjat mai multe
lansări“. Acuma, e drept, se întîmpla ca X să-şi mai fi aranjat şi el o
lansare, două (în general în oraşul natal), la care editura a zis OK, venim, o
facem. Acum avem bloguri şi, normal, lucrurile astea se dau pe blog.
Întotdeauna există o ceată de simpatizanţi care să-şi ofere umerii pe care să
plîngă scriitoraşul neglijat şi care să huiduie în cor editorul cel rău. Ceea ce
e bine pentru el, scriitoraşul (notă: „scriitoraşul“ e o vorbă de alint,
nicidecum o exprimare peiorativă, ca să n-avem vorbe). Rău e că editorii, în
general, mai intră şi ei pe bloguri. Mai văd. Mai studiază. Mai caută posibili
autori de publicat.
Şi cînd dau de cîte un scriitor „cu atitudine“, care
una-două dă din casă pe net, reacţia este cam aceeaşi: de ce mi-ar trebui mie
un autor de-ăsta? De ce m-aş lega la cap? Să-l publice cine-o vrea,
masochiştii... Sînt destui scriitori care aşteaptă să fie publicaţi. Da, vechea
poveste cu „dacă nu-ţi convine, sînt o sută la poarta fabricii dornici să-ţi ia
locul“. Din păcate însă, este adevărat. Şi adevărul e simplu: o editură are
zeci de autori, se ocupă în special de zece şi investeşte în promovarea masivă
a unuia. Asta în cazul editurilor cu bani. Evident, fiecare scriitor se simte
acel unu. Din păcate, nu pot termina toţi cursa pe locul întîi. Şi, pînă la
urmă, editorul simte cine îi aduce bani şi cine nu. Iar dacă lucrurile se
dovedesc a nu fi chiar aşa, ele se mai schimbă şi pe parcurs.
Ideea de bază
este că... Mai bine vă spun două întîmplări. Scriitorul american Jeff
VanderMeer făcea un turneu prin Europa pentru a-şi promova cărţi apărute prin
vreo cinci ţări. A acceptat să vină şi în România, unde tocmai îi publicaserăm
o carte. VanderMeer trăieşte din scris (mai exact din ce face ca scriitor:
scrie cărţi, editează antologii, scrie articole, ţine cursuri la Clarion etc.),
are vreo două premii World Fantasy... Aşa. Şi cînd ne-am văzut pe aeroport, a
zis: „Din acest moment şi pînă voi pleca sînt la dispoziţia voastră. Voi
spuneţi ce vreţi să fac şi aia fac“. Pînă şi în legătura cu hainele de pe el
ne-a întrebat: e OK dacă apar în tricou (eram în august) sau vreţi să pun pe
mine un sacou, că mi-am adus şi un sacou. Asta e una. A doua întîmplare s-a
petrecut la Braşov înainte de lansare. Era duminică, ora prînzului, şi ne
apropiam de librărie. Am încercat să-l pregătesc pentru eventualitatea unei
prezenţe destul de reduse (cum ziceam, era duminică, ora prînzului, cînd lumea
cam stă acasă, mănîncă în familie). La care Jeff mi-a zis: „Am venit pentru o
treabă şi asta o să facem. Şi pentru doi oameni, şi pentru cincizeci, şi pentru
o sută“.
Da, cam aşa se
face...
Vorbeam la
început de ambele feţe ale medaliei. Păi s-o vedem şi
pe cealaltă. Editorul ar
trebui să respecte şi el contractul în care se spun sumele care trebuie plătite
autorului (sau traducătorului), termenele la care se fac raportările de vînzări
şi se plătesc aceste sume. Şi să le plătească, evident! Ceea ce, se pare, în
România, cu autorii români mai ales, e mai greu. Lansările? Aici depinde de
numele şi renumele autorului. Cei în care editorul crede că vor avea vînzări
importante vor avea parte de mai multe evenimente. Ceilalţi... data viitoare.
Sau după ce demonstrează că volumele lor se vînd.
Pînă la urmă,
singurul atu pe care-l poate avea scriitorul în faţa unui editor este numărul
de exemplare vîndute.
Vorba cuiva: dacă
ştiu că vinzi cîteva mii de exemplare, aş dormi pe preşul de la uşa ta, numai
să-mi dai mie manuscrisul să-l public.
Comentarii utilizatori
IntrebareROFL - Joi, 21 Ianuarie 2010, 21:06
Domnule Haulica,
Inteleg ca o buna parte a muncii pe care o depuneti este munca de editor.
Intrebarea mea este: cum percepe un editor un scriitor care invita cititorii sa nu-l citeasca sau care da senzatia ca-i suparat pe cititori si ca ai considera prosti?
Multumesc
raspunsmichael - Vineri, 22 Ianuarie 2010, 10:17
cred ca sint 3 variante posibile. daca scriitorul nici nu vinde - cred ca va trebui sa-si caute alta editura. daca scriitorul vinde editie dupa editie, carte dupa carte - cred ca editura va considera comportamentul scriitorului ca pe un lucru excentric care, la tipi faimosi, li se mai ingaduie. sau va face o socoteala a cititorilor suparati numai pe scriitorul respectiv, a cititorilor suparati pe editura si, in functie de rezultat, va aplica una din variantele de mai inainte.
zic eu. evident va fi un dialog cu scriitorul respectiv in urma caruia sa se lamureasca daca e toata lumea in aceeasi barca.
tirajerreugen - Vineri, 22 Ianuarie 2010, 19:06
Cateva mii de exemplare e un tiraj mare, nu? Habar nu am - dar cred ca autorii trebuie sa se autopromoveze mai eficient (cum face Gaiman) ca sa atraga cititori potemtiali/oameni interesati. Cred ca simpla valoare a cartii, in avalansa media din jur, nu mai ajunge.
tiraje marimichael - Duminica, 24 Ianuarie 2010, 12:29
citeva mii, da, la noi e un tiraj bun. pe-afara sint ceva mai mari. ca si piata e ceva mai mare. dar citeva mii (vindute, evident) nu asigura independenta financiara. trebuie vreo 10-15-20 de mii. vindute. in fiecare an.
si da, scriitorii trebuie sa faca ceva mai mult decit sa trimita manuscrisul la o editura. mai ales dupa ce apare cartea.
Autor: 
Categoria: 
RSS Feed
Newsletters