OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Scriitorul român de SF a crescut cu Jules Verne și H.G. Wells. Sau cu Efremov și Beleaev. Cu Frank Herbert, Isaac Asimov, Orson Scott Card și Almanahul Anticipația. Așteptăm generația crescută cu George R.R. Martin și al său Cîntec de gheață și foc. Sau cu Fărcășan, Bărbulescu și Anania a crescut scriitorul român de SF. Cu Vladimir Colin și Ion Hobana. Sau cu Dănuț Ungureanu, Mihail Grămescu și CTP. Ba chiar avem deja scriitori care au crescut cu Liviu Radu, Sebastian A. Corn, Ana-Maria Negrilă, Florin Pîtea și Jurnalul SF. În curînd va apărea scriitorul care a crescut cu Dan Doboș, China Miéville și Amberul lui Zelazny. De la toți acești scriitori a deprins pasiunea pentru SF; citindu-i pe ei s-a gîndit poate, prima dată, că ar putea scrie și tot așa.

 

Scriitorul român de SF și-a început cariera într-un cenaclu, visînd la ziua în care mai marii grupării îi vor propulsa o povestire în revista X, în almanahul Y sau în antologia Z. Sau poate, lup siguratic, a trimis un text la revista X și, contrar legendei care spune că în țara asta nu se poate publica dacă n-ai pile sau dacă nu plătești, a primit un răspuns afirmativ, ba chiar i s-a și publicat povestirea.

 

Scriitorul român de SF a publicat povestiri pînă și-a făcut un nume printre ceilalți scriitori români de SF și printre fani. Iar cînd a ajuns la concluzia că s-au adunat destule proze scurte, le-a pus cap la cap, eventual a făcut rost și de-o prefață de la unul dintre maeștrii recunoscuți de fandom și a bătut timid la ușa unei edituri. Așa cum se bate acum, cu mailul.

 

Ei, și de aici variantele curg. Dacă persoanei de la editură la care a ajuns e-mail-ul îi este cunoscut numele scriitorului român de SF; dacă persoana de la editură îl cunoaște personal; dacă în e-mail scriitorul de SF pune pe tapet și posibilitatea de a suporta cheltuielile de cu tiparul; dacă... Evident, mai există și următoarea variantă: persoana de la editură îi scrie un e-mail scriitorului român de SF și îl întreabă dacă nu ar vrea să publice un volum la editura pe care cu onor... etc. (am eu dovezi că și această variantă există)

 

Apariția unei cărți este un moment delicat în viața (și cariera) scriitorului român de SF. Cine are pricini mai vechi (nejudecate sau cu sentințe nepronunțate) cu el își va aminti brusc de toate clinciurile din trecut și va scrie o recenzie care să-i facă praf debutul (dar de asta nu sînt scutiți nici cei aflați la a cincea, a șaptea, a douăsprezecea carte). Sau poate că nu are pricini mai vechi, așa cum se spune în filmele americane, „nu e nimic personal“... Numai că apariția unei cărți e un bun prilej de terfelire a scriitorului român de SF spre bucuria prietenilor care, poate, au ei pricini mai vechi cu îndrăznețul care publică și iese în lumina reflectoarelor.

 

În funcție de reacțiile de după apariția cărții (se poate ca acestea să existe numai după una-două povestiri publicate sau după cîteva comentarii lăsate pe oarece bloguri sefiste), scriitorul român de SF va primi eticheta de gașcă. Un fel de răspuns la întrebarea (firească, nu?): mă, dar tu al cui ești? Dacă vreun membru al grupării X îi va lăuda opul, e clar, e-n gașca aia, e normal ca P, R, S să-l laude pe bloguri. Dacă volumul e luat în răspăr de V, T, F sînt alții care își pun întrebări: cu ce i-o fi supărat omul? I-a criticat vreodată? I-a împiedicat să facă ceva?

 

Observați că în nici un caz nu am vorbit despre canonul literar și sefist, nu m-am pierdut în nimicuri de-astea pe care, la urma urmei, cine le mai bagă în seamă? Literatura, scriitorimea sînt lucruri care țin de politică (și politici), de social, nu de... lucrurile alea frumoase despre care am învățat cîndva la școală.
Scriitorul român de SF află în scurtă vreme că, în trepidanta viață literară (fie ea mainstream, fie de nișă – de fapt, doar o proiecție la scară redusă a celei mari), e mai puțin important ce scrii și cum, dar e foarte, foarte, foarte important cine scrie despre tine și cum și unde. Cine te laudă și cine te înjură.

 

Să mai vorbim de jurii și de premii? Aici oricum toată lumea bănuiește pe toată lumea. Avem o întreagă tradiție... Scriitorul român de SF își mai traduce din cînd în cînd cîte o povestire în engleză. În general, în engleză, pentru că așa se poate publica afară, în Englezia, dar și pentru că redactorii de la revistele de SF din toată lumea pot citi în limba engleză. Uneori cîte un scriitor român de SF este publicat în alte limbi, adică în engleză și în ce mai pică. În reviste, fanzine, pe bloguri care înseamnă totuși ceva, sînt băgate în seamă de comunitatea sefistă internațională. La ce-l ajută asta pe scriitorul român de SF? Îl mai cunoaște lumea (Lumea, aia mare). Mai face un ban cinstit. Îi mai apare numele în revistele care comentează proza scurtă publicată. Îl mai invidiază colegii.

 

Nu sînt mulți scriitori români de SF care au fost traduși. De ce? Pentru că, în primul rînd, ei înșiși au făcut prea puține pantru asta. Dar scriitorii români de SF se întreabă din cînd în cînd ce ar trebui făcut pentru ca sefeul românesc să fie cunoscut și de alții. Nu numai că se întreabă, dar mai organizează și dezbateri pe tema asta.

 

Răspunsul e simplu, ca la loto: ca să ai șanse de cîștig, în primul rînd trebuie să joci. Scriitorul român de SF nu prea e obișnut cu elogiile, cu recunoașterile. Cum toți strugurii sînt acri, acestea nici nu-l interesează. Dar le primește (atunci cînd sînt) cu mare plăcere.

Scriitorul român de SF nu prea e obișnuit să fie plătit pentru munca lui. Cînd află că un confrate a luat bani pentru cele 500 de exemplare vîndute (sau 1000 sau 3000) nu știe ce să facă: să-l invidieze, să-l urască, să se întrebe cîte neamuri o avea ăla de-au cumpărat atîtea exemplare? Își revine cînd își dă seama că oricum nu se poate trăi din 500 de exemplare vîndute. În nici un vaz nu se întreabă cum să facă să vîndă 15000. În fiecare an. Așa cum fac toți scriitorii din toată lumea (cei care vor să trăiască din scris – din scris și lucrurile conexe: articole, interviuri, conferințe, lecturi etc.).
Scriitorul român de SF trăiește, scrie, publică, uneori mai e și plătit pentru asta. Ca tot omul.