OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cîţi dintre cititori dau telefoane redactorilor sau coordonatorilor de colecţii ca să afle ce cărţi vor mai apărea, ce contracte s-au mai semnat, dacă se are în vedere şi autorul X? Nu ştiu alţii cum sînt, dar fanii F&SF o fac. Nu toţi, evident. Dar există printre ei unii care chiar o fac. Sînt fani F&SF care, prin nu ştiu ce mijloace, au reuşit să afle adresele de mail, numerele de telefon ale editorilor/redactorilor, scriitorilor, traducătorilor. Iar aceştia s-au obişnuit să fie sunaţi pentru a fi „luaţi la rost“: mai durează mult redactarea aia? Traducerea? Cînd intră la tipar?

Blogurile sefiştilor se întrec între ele în a lansa bombe: am găsit pe site-ul unei agenţii literare că au semnat un contract cu editura Y din România pentru romanul... Şi un întreg mecanism se pune în mişcare. Se cer confirmări din partea editurii, care se face că plouă o vreme, dar, pînă la urmă, trebuie să recunoască: da, am semnat contractul. Şi aici lumea răsuflă uşurată. Măcar ştim că apare. Apoi, imediat, vin întrebările: cine o traduce? cînd? cînd va ieşi pe piaţă? Întrebări obişnuite, nerăbdătoare, de cititor înfocat...

Pentru că pe site-urile/blogurile editurilor noastre (ei, în domeniul F&SF s-a rezolvat problema, editurile au înţeles, în sfîrşit, cît de importantă este relaţia directă cu cititorii şi mai toate au bloguri: Tritonic, Millennium Press, Nemira, Bastion – cam asta e ordinea în care au apărut) prea rar apar, aproape deloc, ştiri de genul: am semnat contractul pentru volumul cutare.

Ne uităm pe site-urile/blogurile editurilor străine şi găsim acolo nu numai ce vor publica, pînă la sfîrşitul anului (în multe cazuri, cu data de apariţie precisă – şi respectată!), dar şi noutăţile din zona contractelor.

Totul e la vedere, publicul ştie la ce să se aştepte, cărţile încep să fie comandate înainte de a apărea pe piaţă. Există o editură în SUA, Subterranean Press, care scoate cărţi în tiraje mici, la preţuri enorme, şi care, în unele cazuri, vinde întregul tiraj numai prin precomenzi. Dar se ştie cu mult înainte ce urmează să publice.

Informaţia este esenţială pentru fanul F&SF. Pentru că el nu este numai un cititor, este şi colecţionar.

Avem şi noi, i-am văzut, pe unii i-am cunoscut. Sînt fani care umblă cu lista după ei pe la tîrguri şi prin anticariate ca să-şi completeze colecţiile, să fie cu lecturile la zi. Cu editurile mari, mai e cum mai e. Dar editurile mici care publică – accidental sau nu – cîte o carte SF şi n-au nici difuzare, nici posibilitatea de a-şi face reclamă (deşi un site se poate face şi gratis, de blog nici nu mai zic)..., de ele cum se află? Dar e de-ajuns să afle unul că, în cîteva zile, toată suflarea sefistă e la curent.

Iaca bucurie! E un fel de a te bucura de răul altuia, ştiu. E un fel de a-l întîrzia pe concurent, de a-l ţine în şah uneori. Dar nu face şi asta parte din competiţie? Face.

Însă cititorii ce vină au?

Dacă industria editorială se bazează pe o mulţime de oameni care muncesc – şi care sînt în spatele celor ale căror nume apar pe carte –, la baza bazei, ca să zic aşa, se află cititorii. În cazul nostru, fanii F&SF. Pentru ei scriem, pentru ei căutăm cărţi, pentru ei le publicăm.

Iar secretomania de care vorbeam, chiar dacă e îndreptată împotriva concurenţei şi e o treabă între editori, pînă la urmă se vede a fi tot un gest contra cititorilor.

Şi uite cum, orice subiect am aborda, tot la fani ajungem. Pentru că o carte fără fani e ca nunta fără nuntaşi. Degeaba avem orchestră, degeaba avem DJ. Cineva trebuie să şi danseze pe muzica asta (a cărţilor) şi, mai ales, cineva trebuie să dea „darul“. Că dar din dar... Iar pentru unii, Raiul este o cameră mare, mare de tot, cu pereţii acoperiţi de cărţi. Iar calculatoarele din acea cameră au ca imagine de fundal copertele cărţilor care se vor publica. La toamnă, la anul..., dar se vor publica, şi asta-l linişteşte pe cititorul nostru.