OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

AtelierKult.com, despre care am mai vorbit, organizeaza din cind in cind cite un concurs (cu premii in bani!). Ultimul tocmai s-a incheiat, iar cistigatorul este Marian Coman, pentru povestirea Decablat.
Marian Coman s-a nascut la Mangalia in 1977. Este absolvent al Facultatii de Psihologie si Asistenta Sociala din cadrul Universitatii „Petre Andrei“ din Iasi. Ziarist, a lucrat la mai multe ziare din Braila si Galati, iar in prezent ocupa functia de redactor-sef adjunct la cotidianul Obiectiv – Vocea Brailei, unde realizeaza un supliment SF saptaminal, Literatura si artele imaginarului. A obtinut, pentru el, Premiul Romcon (Coventia Nationala de SF) la sectiunea Mass-media in 2004. A mai avut antecedente, realizind, tot saptaminal, suplimentul Monitorul SF. Am insistat putin asupra acestui lucru pentru ca sint putini cei care, in Romania, au reusit sa faca suplimente a caror viata sa se numere in ani. Ca scriitor, Marian Coman a cistigat numeroase premii, a publicat in antologiile Romania SF 2001 (ProLogos, 2001), Quasar 001 (Media Tech, 2001), Noesis (Societatea Culturala Noesis, 2002 – in format electronic), Liternet 2002, vol. 3 (Liternet, 2002 – in format electronic), Alte lumi, alte legende (Media Tech, 2002).

N-ar trebui omisa din biografia lui activitatea in slujba dezvoltarii SF-ului. Coman a fost implicat in organizarea unor conventii nationale, concursuri, simpozioane, a premiilor Romcon din ultimii ani, a realizat emisiuni despre SF la radio si TV. Este presedinte al cenaclului SFera din Braila, unul dintre putinele care inca mai functioneaza (din cele peste 50 cite erau in urma cu 20 de ani), poate si datorita suportului pe care-l reprezinta pentru tinerii autori suplimentele despre care am vorbit. Daca il intrebi ce ar mai trebui sa se stie despre el, raspunde: „Ca sint afon si ca as vrea tare mult sa cint. Ca asta-i marea mea frustrare: nu pot cinta. Si ca as da toate celelalte «aptitudini» pentru o ora, pe o scena, unde sa cint la pian si sa ma aplaude toata sala“. Si ca „am fost dat in judecata pentru o caricatura“ (in ziarul la care lucreaza, publica saptaminal cite o caricatura). Si ca „in fiecare an imi mor cite doi prieteni“.

Planuri de viitor? „Pe termen scurt, finalizarea volumului Nopti albe, zile negre. Povestea unui sinucigas si povestirile mele. Urmeaza apoi munca la romanul 10 ani de la sfirsitul lumii si, mai apoi, in doi-trei ani, un alt roman, un fantastic macabru, sper eu, halucinant. Dar, mai intii de toate, sper ca volumul de povestiri sa fie publicat de o editura mare. Ar fi motivatia cea mai buna pentru a face pasii urmatori.“
Despre impactul povestirilor publicate pina acum, Marian Coman marturiseste: „Din pacate, multa vreme nu m-am luat destul de in serios. Am crezut mereu in destinul meu de scriitor, insa n-am avut curaj, mult timp, sa defilez cu povestirile mele, sa le trimit la concursuri, sa le public, sa vorbesc despre ele. Cind am inceput sa iau premii cu textele scrise in urma cu sase-sapte ani, cind au fost incluse in antologii alaturi de texte ale unor autori din mainstream, mi-am dat seama ca am fost un pic prea exigent cu mine. Acum mi-e frica sa nu pic in extrema cealalta si sa cred, cumva, ca tot ce scriu e foarte bun. M-am bucurat de citeva cuvinte in Romania literara, am fost mereu imbratisat de scriitorii si criticii din fandom, in ultimii ani am luat premii peste tot pe unde se putea lua, insa niciodata nu este suficient. Dar, in fond, acum sint la sfirsitul uceniciei.

Volumul va fi proba de foc. Si sint tare curios sa vad cum va fi primit de edituri, de critici, de cititori“.
Decablat este o poveste despre un sistem social opresiv care isi controleaza cetatenii printr-un implant, Semnul – un inel plasat pe timpla, prevazut cu un orificiu care ajunge pina la cortex –, care le restrictioneaza actiunile. Un grup reuseste sa evadeze, refugiindu-se pe o insula. Intilnim bunica, purtatoare a inelului, parintii, care au doar orificiul in timpla, si primul membru al grupului care nu mai are nici inelul, nici orificiul, un copil. El poate trece in partea neecranata a insulei, lucru neaccesibil celorlalti, carora „le-ar bubui capul“. Copiii ceilalti insa il trateaza ca pe un handicapat („Netedule!“).
In partea neecranata gaseste o pestera: „As ramane aici o mie de ani si n-as mai sti de mami si tati, de copiii cei rai, de Masina si de toate grozaviile pe care le aud noaptea, in timp ce ma prefac ca dorm. O, sau m-as intoarce cu Semnul pe timpla, aidoma tuturor celorlalti, si n-ar mai ride de mine, si nu m-ar mai inghionti, si m-ar lasa sa culeg, in liniste, stelute de mare, ori chiar mi-ar da voie, poate, sa ma joc cu ei, pe Dealul lui Jen“. Alege, cind gaseste un colt de stinca. „Daca o sa ma doara, voi sti ca trebuie sa plec repede de aici, din zona neecranata. Dar voi avea Semnul. Si capul loveste piatra, si-i noapte, si mor“. Si gata. Asta-i toata povestea.

In mai putin de trei pagini de text, Marian Coman descrie o lume, o societate, reactiunea la sistem. Si un personaj aflat in fata dramei acceptarii destinului de „Ales“ sau a fiintarii in multime. Personal ma satisface optiunea autorului: personajul-copil alege sa fie asemeni celorlalti copii. M-am cam saturat de Mintuitori care de mici stiau si au inteles ca menirea lor este salvarea...
Marian Coman NU este un autor de SF. Si in acest text, ca si in celelalte publicate pina acum, se vede mai degraba preocuparea pentru literatura decit grija de a nu sparge canoanele genului pe care il practica. Marian Coman este ceea ce s-ar numi un scriitor complex care, pentru a-si face cunoscute ideile, obsesiile, se foloseste de orice tehnica ii este la indemina, plasarea fie in universuri fantastice, magice, fie, pur si simplu, in realitatea cunoscuta.
Intrebindu-l despre destinul in lume al autorului de SF roman, Marian Coman prefera sa dea batalia acasa: „Cred ca, mai intii de toate, scriitorii romani vor trebui sa cucereasca marile edituri de aici. Un succes la public in Romania va putea fi exportat“.