Autor: Ştefan Ghidoveanu, coordonator de colecţii de cărţi SF, traducător şi, din anul 1990, realizatorul emisiunii Exploratorii lumii de mîine, la Radio România. De cîţi ani se difuzează Exploratorii lumii de mîine? Evident, ăsta e un pretext să scot cîteva cuvinte de la tine referitoare la istoricul emisiunii...
Cum îţi alegi muzica pentru emisiune? Ce anume din acea muzică îţi pare a merge cu SF-ul?
Mă bazez pe instinct şi pe... lista de copyrighturi a radioului! Avem o serie de albume speciale pentru ilustraţie, majoritatea cu tentă electronică, prin urmare – în funcţie de subiectul emisiunii şi de profilul invitatului –, încerc să-mi dau seama care ar fi muzica cea mai potrivită. Evident, nu-mi iese întotdeauna...
Cum este audienţa emisiunii? E adevărat că ai ascultători din toată ţara?
În august, în perioada taberei Atlantykron, emisiunea ta se mută pe insula de lîngă Capidava. Sînt diferenţe între emisiunile făcute în tabără şi cele din studioul radioului?
Da, în ceea ce priveşte dotarea tehnică. În rest, cred că atmosfera de pe Atlantykron este una ceva mai degajată, atît pentru echipa de realizatori, cît şi pentru invitaţi. Să nu se creadă că facem rabat de la calitatea jurnalistică; lucrînd însă de fiecare dată cu începători, orice se poate întîmpla, deşi pînă acum nu am avut probleme. Pentru edificare, puteţi asculta pe site-ul www.atlantykron.org o parte dintre emisiunile realizate de Radio Atlantykron în ultimii ani.
Ne îndepărtăm de emisiune, ca să ne oprim puţin la activitatea ta de traducător. Tocmai ai primit Premiul site-ului Cititor SF pentru traducerea volumului Vînătoarea de capete de David Marusek. L-ai tradus împreună cu soţia ta, Cristina. Cum se traduce în doi?
La ce lucraţi acum?
Şi o întrebare adresată unui posibil revenit în tagma editorilor: ce cărţi ţi-ai dori să le vezi traduse în româneşte?
Asta aduce puţin a răsucitul cuţitului în rană... Ştii şi tu că partea cea mai frumoasă a activităţii noastre a fost aceea în care eram coordonatori de colecţii pe la diverse edituri.
Că editorii nu au suficientă încredere sau au interese diametral opuse faţă de cele ale oamenilor pe care-i angajează tocmai pentru ceea ce ştiu şi ale căror cunoştinţe s-ar putea transforma pentru ei într-un avantaj (măcar) economic, asta este o altă poveste. În general, în România, editorii se pricep la orice – realizarea copertelor, tehnoredactare, selecţia titlurilor şi a traducătorilor, tipar, difuzare, marketing, plata colaboratorilor etc. Te şi întrebi cînd mai au timp să se bucure de roadele afacerii lor!
Aş traduce în primul rînd Philip K. Dick, pe care eu îl consider – după H.G. Wells, inventatorul a circa 80% din temele SF-ului – al doilea mare scriitor al genului din toate timpurile. Apoi, doi scriitori americani puţin sau nesemnificativ prezenţi în limba română: Frederik Pohl şi Philip Jose Farmer. Urmează Robert Silverberg, Ian Watson şi Bob Shaw, Dan Simmons, Gene Wolfe şi Fritz Leiber – ultimii doi, pe partea de fantasy, ca şi Michael Swanwick, Keith Roberts, John Varley, Michael Moorcock ori Lucius Shepard – pentru modul cum ştiu să spună o poveste. Dar eu sînt un tip de modă veche, prin urmare, sugestiile mele s-ar putea să nu aibă succes la actuala generaţie de cititori. Poate doar la cei cărora le place literatura. Fie ea şi SF...
RSS Feed
Newsletters