OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Iar după răspunsul lui Liviu Radu, să revenim la Horia Nicola Ursu, pentru al treilea tandem.
Horia, tu de ce crezi că autorii români de F&SF publică atît de rar? Scriu ei puțin? Nu găsesc edituri care să-i publice?
Adevărul e undeva la mijloc, zic eu. Nici autorii români nu se omoară cu scrisul – lucru absolut de înţeles, cîtă vreme nici unul dintre ei nu trăieşte din asta – şi nici editurile româneşti nu se dau în vînt după publicarea de autori români, cîtă vreme o traducere de succes poate aduce mai mulţi bani. Există şi excepţii, desigur: dintre autori, Liviu Radu e întotdeauna pregătit cu un nou manuscris de cîte ori e solicitat, Ciprian Mitoceanu are multe manuscrise absolut publicabile care-şi aşteaptă rîndul, proza scurtă a lui Sebastian A. Corn n-a fost încă strînsă într-un volum... Aşadar, material publicabil se găseşte, dacă ştii pe cine să întrebi. Din fericire, Millennium ştie pe cine să întrebe şi şi-a construit strategia editorială tocmai în jurul autorilor români de valoare. Ce ne facem însă atunci cînd autorul abordat de noi are material publicabil, dar refuză – datorită unor diferenţe de opinii care s-au făcut simţite în diverse ocazii – să îl publice la singura editură care publică autori români în mod programatic? Sau nu refuză din capul locului, dar o scaldă şi amînă un răspuns limpede, din aceleaşi motive extraliterare? Avem şi cîteva cazuri de acest gen, iar eu am obosit să mă rog de unii şi de alţii pentru a face un lucru reciproc avantajos.

În întrebarea trimisă autorilor pentru săptămîna trecută spuneam că „asta cu vîndutul nu e (numai) treaba autorului“. Cum e cu editorul? Ce ar trebui să facă editorul pentru autorul lui și cît din ce ar trebui este posibil la noi?
Ei, într-o lume ideală, editorul ar trebui să facă multe lucruri... Într-o lume ideală, editorul ar trebui să trateze în mod egal fiecare autor şi fiecare carte, şi-anume la nivelul unui ultra-super-mega-seller. Dar nu trăim într-o astfel de lume. Aşa că trebuie să facem faţă la ceea ce ne e dat. În România, editorul trebuie să se asigure că are un comportament de partener, nu de stăpîn faţă de autor. Dacă îşi respectă cuvîntul dat prin contract, dacă exploatează cartea la nivelul ei maxim de potenţial (indiferent care ar fi acesta), înseamnă că editorul şi-a făcut pe deplin datoria. Mai concret? Orice carte trebuie să aibă parte de una sau mai multe lansări, organizate cu cap, astfel încît să-i atragă pe cei din publicul-ţintă, nu la întîmplare. Orice carte trebuie să aibă parte de publicitate şi promoţii în mediul online, unde se desfăşoară cel puţin jumătate din „bătaia peştelui“. Aşadar: maximum de expunere posibil. Cît anume e posibil... pînă la urmă, totul se reduce la bani. Dar chiar şi fără sume exorbitante, o carte poate avea parte de o promovare inteligentă, iar cea mai bună dovadă în acest sens e faptul că, la 8 luni de la lansare, primul tiraj al antologiei Steampunk: A doua revoluţie, editată de Adrian Crăciun şi apărută în martie la Millennium, e aproape epuizat. O antologie care adună autori români, cu scrieri într-un gen încă neverificat la noi. Deci se poate.

Autorul nu mai are nici o treabă după apariția cărții?
Spusa asta, cu autorul care poate să uite de „odrasla“ imaginaţiei sale din momentul în care ea a ajuns la editor şi să-şi vadă mai departe de scris, e de domeniul trecutului. Autorul cu mintea ancorată în prezent va fi un partener activ al editurii în promovarea cărţii. Îşi va face un cont pe Facebook, va deschide un blog, va face un website pentru volumul său, va accepta cu entuziasm lansările şi evenimentele publice, orice ocazie de a-şi promova „produsul“ şi de a interacţiona cu potenţialii cumpărători ai volumului. Sau, mă rog, nimeni nu-l opreşte pe un autor să îşi ignore creaţia gata publicată, dar mă îndoiesc că aceeaşi editură îi va mai publica vreodată ceva.
 
Pînă la urmă de ce nu avem scriitori de F&SF care să trăiască din scris?
Comparativ cu lumea editorială occidentală, tirajele sînt mici, prin urmare şi venitul autorului (care primeşte doar o fracţiune din ceea ce încasează editorul) de pe urma unei cărţi e mic. Aşa că se pot număra pe degete autorii capabili să se întreţină, fie şi la limita subzistenţei, din ceea ce publică. Iar asta la nivelul întregii literaturi, deci cu atît mai mult la nivelul unei nişe. Fiindcă piaţa de F&SF de la noi e infimă. Numărul celor care citesc absolut orice în domeniu s-a redus drastic, aşa încît abia putem vorbi de 1.000 de cititori care citesc constant aceste genuri.

 

În încheiere, spune-mi cîteva nume de scriitori români de F&SF în al căror destin crezi. Și mai vechi, și mai noi.
De-a valma, fără pretenţia de exhaustivitate: Dan Doboş, Michael Haulică, Liviu Radu, Sebastian A. Corn, Marian Truţă, Mircea Opriţă, Voicu Bugariu, Ladislau Daradici, Ştefana Czeller, Marian Coman, Ciprian Mitoceanu, Doru Stoica, Dănuţ Ivănescu, Florin Pîtea, Ona Frantz, Costi Gurgu, Oliviu Crîznic, Narcisa Stoica, Ana-Maria Negrilă, Jean-Lorin Sterian, Radu Pavel Gheo, Ioana Vişan, Bogdan Bucheru... Dacă am crezut în vreun autor, l-am publicat sau îl voi publica la editurile cu care lucrez sau am lucrat de-a lungul vremii. Şi n-am aşteptat să vină autorul la mine, ci l-am căutat eu şi l-am bătut la cap să scrie şi să publice.