După ce am umblat cîteva zile prin Bookfest, după ce am
asistat la lansări, după ce am stat de poveşti cu scriitori, editori,
traducători, redactori, coordonatori de colecţii şi, în general, cam cu tot ce
poate fi numit om implicat în editarea de carte (din nou: e vorba despre
literatură F&SF, ca să ştim pe ce picior dansăm!), poate că ar fi bine să
încerc să rezum acele discuţii, să încerc să trasez o schiţă a ceea ce se
publică din literatura de gen. Cu alte cuvinte, să încerc să răspund la
întrebarea: „Care sînt tendinţele în domeniul publicării de F&SF în
România?“.
Nu ştiu de ce tot caut eu răspunsuri cîtă vreme, după cîţiva
ani petrecuţi ca editor, am ajuns la concluzia că nu ştiu ce cărţi vrea
publicul, nu ştiu ce ar avea succes. Dar e şi încăpăţînarea una dintre
calităţile învingătorilor, aşa că nu mă dau bătut şi, iată, încerc din nou,
schimbînd perspectiva de astă dată.
Să vedem, deci, ce publică editorii, ce cred ei că vrea
publicul sau ce vor ei să ofere
publicului-cititor. Evident, aici vorbim şi de gusturi, şi de experienţă, şi de
vînzările din ultima vreme, şi de marote, idei fixe (uneori puţine, dar fixe).
Fiecare editură cu redactorul ei coordonator de colecţie F&SF sau cu omul
din interior care se ocupă de cărţile de gen (uneori spre mirarea colegilor, a
şefilor etc.), fiecare editură cu subgenul favorit.
Măcar aşa, din acest punct de vedere, se poate distinge vreo
cale, vreun drum de urmat, vreo tendinţă?
Colecţia „Nautilus“ a Editurii Nemira are un drum clar de
ani de zile, mai precis de prin 2006, cînd a fost adus ca redactor coordonator
Mihai-Dan Pavelescu, pentru resuscitarea celei mai vechi colecţii de literatură
F&SF de la noi. Se ştie ce cărţi scoate Nemira, vorbim aici despre sefeuri
clasice, nu neapărat de autori clasici (deşi revenirea la Arthur C. Clarke este
un argument şi în favoarea clasicilor), cît clasice ca stil, ca manieră de
abordare. Sînt cărţi SF, curat SF, pentru cei care alcătuiesc nucleul pur şi
dur al fanilor SF. Sînt autori cu nume, clasicizaţi sau pe cale de a ajunge
astfel, de la Clarke, cum spuneam, şi Philip K. Dick, la Frederik Pohl, Orson
Scott Card, Dan Simmons, Jack McDevitt, Iain M. Banks, Christopher Priest,
Alastair Reynolds etc. Puţinele ieşiri în decor – adică autori mai noi, cel
puţin pentru cititorii români – se cheamă Robert J. Sawyer (parcă doar testat)
sau Robert Charles Wilson, cu trilogia îndelung lăudată Turbion, Axa, Vortex
(ultimul în pregătire). În rest? Noutăţi? Pariuri pe nume noi? Debutanţi care
au reuşit să smulgă lauri cu prima carte? La Nemira, nu. Doar Naomi Novik şi-a
făcut loc, dar în varianta „Nemira Junior“, cu primul volum al seriei
„Temeraire“, cea care i-a adus, prin primele trei romane (publicate toate în
2006), un premiu Campbell pentru tineri scriitori şi un Locus (categoria roman
de debut), ambele în 2007. Deci fără riscuri, călduţ, dar eficient. Un caz
aparte îl constituie, dacă vorbim despre colecţia „Nautilus“ a Nemirei, seriile
de antologii Gardner Dozois şi Ellen Datlow, numele cel mai des vehiculate ca
editori, totuşi. Cam acelaşi caz îl avem şi cu seriile fantasy semnate de Maron
Zimmer Bradley şi George R. R. Martin. Pariuri pe cai obişnuiţi să cîştige.
Editura Leda are două colecţii, una „SF“, cealaltă,
„Fantasy“. E o editură relativ nouă pe piaţa F&SF, dar cu destule
realizări, reuşind să atragă atenţia fanilor fie prin nume clasice (A.E. van
Vogt, Jack Williamson, Alfred Bester), fie prin seria „Soarele nou“ a lui Gene
Wolfe, care a venit şi într-o traducere deosebită, cea a Irinei Horea. Poate
volumele în pregătire de Neal Stephenson şi Walter Jon WIlliams ar putea da o
idee despre ce va urma, dar deocamdată e prea devreme pentru a trage nişte
concluzii. Din titlurile apărute pînă acum n-am reuşit să disting o linie, o
direcţie care să-mi spună încotro se va merge. Sînt două colecţii care încă îşi
caută identitatea şi, poate, la găsirea ei, un cuvînt îl vor avea şi cititorii,
ştiu că blogul editurii este foarte vioi, mai ales cînd este vorba despre
cărţile F&SF sau cele cu vampiri. Pentru că aici, da, Leda şi-a găsit o
cale, cărţile cu vampiri care au mare succes, că doar nu degeaba sînt patru
serii în derulare, începînd cu cea supermediatizată a lui Charlaine Harris,
Vampirii Sudului (sau True Blood, în varianta de serial HBO). Şi asta încă nu e
tot, mai sînt în pregătire şi altele.
Millenium Press are o găină cu ouă de aur, cărţile din seria
„Dune“ scrise de Brian Herbert şi Kevin J. Anderson, dar ce se va întîmpla cînd
seria va lua sfîrşit nu se ştie. La Bookfest a fost aruncat pe piaţă un roman
de Norman Spinrad, semn că se doreşte o serie de autor, ceea ce nu e tocmai
rău, Spinrad are încă piaţă în România. Dar, în cazul Editurii Millennium
Press, nu despre traduceri ar trebui să vorbim, deşi publicarea lui John
Scalzi, un tînăr care a scos primul roman în 2005 şi a luat Premiul John W.
Campbell pentru tineri scriitori, ar fi o idee despre intenţiile de a veni cu
nume noi ale editurii, care, se ştie, pariază şi pe cai tineri, dar de
perspectivă. Caracteristice însă pentru această editură sînt două direcţii:
proza scurtă şi autorii români. La Milennium Press au apărut două importante
antologii, Cyberpunk (editor Bruce Sterling, celebra antologie-cult a curentului
Cyberpunk din anii ’80) şi New Weird (editori Ann şi Jeff VanderMeer), dar şi
cîteva făcute „în casă“, cum ar fi cele două antologii AtelierKult sau cele
două antologii Millennium Fantasy&Science Fiction. Cea de-a doua direcţie
(uneori împletită cu prima) este cea a autorilor români. Poate la nici o altă
editură ponderea autorilor români în totalul celor publicaţi nu este atît de
consistentă. Să-i enumerăm pe Sebastian A. Corn, Liviu Radu, Mircea Opriţă,
Doru Soica, Michael Haulică (proză scurtă), Dan Doboş, George Lazăr. Şi mai
urmează, în următoarele luni fiind prevăzute să apară volume de povestiri de
Costi Gurgu şi Bogdan Suceavă.
La restul editurilor nu poate fi vorba de tendinţe, cîtă
vreme cărţile F&SF apar accidental, fără vreo preocupare expresă în acest
sens.
E de bine? Nu e? Vom trăi şi vom vedea.