Autor: 
Categoria: 
ON-LINE
Costi Gurgu are două volume publicate în România, Ciuma de sticlă (2000, Premiul„Alexandru Odobescu“ al USR pentru debut în volum), o culegere de povestiri și romanul Rețetarium (2006, Premiul AtelierKult 2007 și Premiul „Vladimir Colin“ 2008). Ca editor a publicat trei antologii de dark fantasy, Vremea demonilor (2001), Cronicile sîngelui (2001) și Radharc (2005). Din 2004 este stabilit în Canada. În 2009 a avut prima publicare pe piața nord-americană, în antologia Ages of Wonder de Julie Czerneda & Rob St. Martin.
Ești de șase ani în Canada, anul trecut ai vîndut prima povestire, iar aceasta a apărut într-o antologie care a stîrnit oarece vîlvă. Cum ai ajuns în Ages of Wonder și cum a fost primită povestirea ta în presa și în mediile SF de acolo?
AdAstra, convenția anuală de SF din Toronto, organizează de fiecare dată un atelier de scris, al cărui instructor este un scriitor profesionist. În 2007, instructorul a fost Julie Czerneda, autor canadian de hard SF, cu peste 12 romane. După ce s-a încheiat atelierul, am mers la o cafea și i-am povestit despre SF-ul românesc, despre ce scriu eu și care sînt obstacolele unui scriitor de altă limbă care vrea să publice în engleză.
Julie coordonează cîte o antologie anuală tematică pentru Editura DAW Books. Pe lîngă autorii profesioniști invitați, Julie rezervă un loc în antologie pentru un începător, un scriitor nepublicat, pe care ea l-a cunoscut pe la vreun atelier de scris sau la vreo convenție, și l-a adăugat pe lista ei de autori interesanți și promițători. Se pare că după AdAstra 2007 am ajuns și eu pe lista lui Julie și astfel, în primăvara lui 2008, am primit o invitație de a colabora la următoarea sa antologie tematică, Ages of Wonder.
Bineînțeles că Julie m-a pus în gardă că sîntem mai mult de cincizeci de candidați pentru locul debutantului și că, deci, nu am nici o asigurare în aventura asta. Am avut o lună să scriu o povestire originală pe tema dată. Am scris-o și i-am trimis-o ei și co-editorului ei de la acea antologie, Rob St. Martin. O lună mai tîrziu, am primit un mesaj de la cei doi că am fost acceptat și că au fost impresionați (mai exact, au spus că i-am lăsat cu gura căscată) de calitatea povestirii. În primăvara lui 2009 a apărut antologia, iar eu am reușit să particip la lansarea din Toronto.
Pe parcursul lui 2009 au fost scrise mai multe recenzii despre antologia Ages of Wonder, în cîteva dintre ele aducîndu-se cuvinte de laudă și povestirii mele, Angels and Moths. Iar în primăvara lui 2010, Angels and Moths a ajuns pe lista celor mai bune povestiri ale anului 2009, listă întocmită anual de revista de critică și recenzii, Tangent Online.
Ce importanță crezi că au relațiile personale în treaba asta cu literatura, cu publicatul?
O importanță destul de mare. În general, întreaga societate nord-americană se bazează pe sistemul relațiilor. Editurile sînt suprasolicitate și în general timpul de așteptare pentru primirea verdictului de la un editor care încă mai acceptă manuscrise nesolicitate (cam 15% dintre edituri primesc manuscrise nesolicitate, restul mergînd numai pe mîna agenților literari) este cam de la doi-trei ani în sus.
Pe de altă parte, dacă un scriitor de renume care este prieten cu Editorul intervine pentru un debutant, atunci timpul de așteptare al acestuia se reduce la doar cîteva luni. Bineînțeles că intervenția nu-i va asigura acceptarea manuscrisului respectivului debutant, dar măcar își va cunoaște într-un timp mai scurt șansele cu editura în cauză.
Ce înseamnă profesionalism pentru un scriitor de acolo?
Înseamnă să-ți iei rolul de scriitor cîțiva pași mai departe. Să-ți dai seama că treaba ta nu s-a încheiat odată cu ultima pagină a romanului.
La prima carte, editura nu investește mai mult într-un scriitor debutant decît ceea ce este necesar pentru tipărirea cărții. Reclamă, lansări, turnee, nu există așa ceva. O editură mare îți va tipări cartea, apoi te va lăsa să vadă cum te descurci. Iar o editură mică oricum nu are bani de cine știe ce campanii, chiar dacă ești la a zecea carte.
Un scriitor profesionist își scrie romanele și povestirile cu cea mai mare grijă pentru calitatea literară și pentru condițiile pe care le-a agreat în contractul semnat cu editura, apoi face toate corecturile și rescrierile cerute de editori. Pleacă în turnee de lansare a noilor cărți chiar și pe banii lui, pentru că la sfîrșitul turneului își va scoate banii din vînzarea cărților. Participă la cît mai multe convenții cu putință, acestea fiind una dintre cele mai ieftine și eficiente metode de promovare pe care o are la dispoziție. Are un website și/sau un blog unde ține legătura cu fanii săi și unde continuă munca de promovare. Se implică în alte proiecte literare, care-l pot ajuta în cariera sa de scriitor, fie prin banii pe care-i poate cîștiga, fie prin legătura cu publicul pe care acestea i-o asigură.
Cum sînt scriitorii celebri? Cum se poartă cu ceilalți? Te întreb pentru că știu că ai cunoscut cîțiva... Unii ți-au devenit chiar prieteni.
Am devenit prieten cu cîteva nume mari ale SF-ului mondial: Robert J. Sawyer, Robert Charles Wilson, Julie Czerneda, Karl Schroeder, precum și cu cîțiva autori care sînt încă la începutul carierei, scriitori precum Douglas Smith, David Nickle, Nina Munteanu, Tony Pi, Eric Choi și alții.
Probabil că am devenit prieten cu ei tocmai pentru că sînt toți atît de deschiși și cu capul pe umeri. Nu am întîlnit un scriitor aici, indiferent de prestigiu, care să fi fost plin de el/ea, care să încerce să domine discuțiile din poziția vedetei sau căruia să nu-i ajungi la nas și să trateze totul ca pe un veșnic spectacol al cărui actor principal este el însuşi. Nu spun că nu există, pentru că am auzit de cîțiva, dar regula este că scriitorii profesioniști nu joacă rol de vedetă.
Sînt abordabili de orice cititor sau scriitor, încearcă să răspundă tuturor întrebărilor cu seriozitate și cu respect și sînt disponibili pentru apariții publice în cele mai multe dintre cazurile în care agenții, editorii sau pur și simplu fanii le-o cer.
Va urma
Costi Gurgu are două volume publicate în România, Ciuma de sticlă (2000, Premiul„Alexandru Odobescu“ al USR pentru debut în volum), o culegere de povestiri și romanul Rețetarium (2006, Premiul AtelierKult 2007 și Premiul „Vladimir Colin“ 2008). Ca editor a publicat trei antologii de dark fantasy, Vremea demonilor (2001), Cronicile sîngelui (2001) și Radharc (2005). Din 2004 este stabilit în Canada. În 2009 a avut prima publicare pe piața nord-americană, în antologia Ages of Wonder de Julie Czerneda & Rob St. Martin.
Ești de șase ani în Canada, anul trecut ai vîndut prima povestire, iar aceasta a apărut într-o antologie care a stîrnit oarece vîlvă. Cum ai ajuns în Ages of Wonder și cum a fost primită povestirea ta în presa și în mediile SF de acolo?
AdAstra, convenția anuală de SF din Toronto, organizează de fiecare dată un atelier de scris, al cărui instructor este un scriitor profesionist. În 2007, instructorul a fost Julie Czerneda, autor canadian de hard SF, cu peste 12 romane. După ce s-a încheiat atelierul, am mers la o cafea și i-am povestit despre SF-ul românesc, despre ce scriu eu și care sînt obstacolele unui scriitor de altă limbă care vrea să publice în engleză.
Julie coordonează cîte o antologie anuală tematică pentru Editura DAW Books. Pe lîngă autorii profesioniști invitați, Julie rezervă un loc în antologie pentru un începător, un scriitor nepublicat, pe care ea l-a cunoscut pe la vreun atelier de scris sau la vreo convenție, și l-a adăugat pe lista ei de autori interesanți și promițători. Se pare că după AdAstra 2007 am ajuns și eu pe lista lui Julie și astfel, în primăvara lui 2008, am primit o invitație de a colabora la următoarea sa antologie tematică, Ages of Wonder.
Bineînțeles că Julie m-a pus în gardă că sîntem mai mult de cincizeci de candidați pentru locul debutantului și că, deci, nu am nici o asigurare în aventura asta. Am avut o lună să scriu o povestire originală pe tema dată. Am scris-o și i-am trimis-o ei și co-editorului ei de la acea antologie, Rob St. Martin. O lună mai tîrziu, am primit un mesaj de la cei doi că am fost acceptat și că au fost impresionați (mai exact, au spus că i-am lăsat cu gura căscată) de calitatea povestirii. În primăvara lui 2009 a apărut antologia, iar eu am reușit să particip la lansarea din Toronto.
Pe parcursul lui 2009 au fost scrise mai multe recenzii despre antologia Ages of Wonder, în cîteva dintre ele aducîndu-se cuvinte de laudă și povestirii mele, Angels and Moths. Iar în primăvara lui 2010, Angels and Moths a ajuns pe lista celor mai bune povestiri ale anului 2009, listă întocmită anual de revista de critică și recenzii, Tangent Online.
Ce importanță crezi că au relațiile personale în treaba asta cu literatura, cu publicatul?
O importanță destul de mare. În general, întreaga societate nord-americană se bazează pe sistemul relațiilor. Editurile sînt suprasolicitate și în general timpul de așteptare pentru primirea verdictului de la un editor care încă mai acceptă manuscrise nesolicitate (cam 15% dintre edituri primesc manuscrise nesolicitate, restul mergînd numai pe mîna agenților literari) este cam de la doi-trei ani în sus.
Pe de altă parte, dacă un scriitor de renume care este prieten cu Editorul intervine pentru un debutant, atunci timpul de așteptare al acestuia se reduce la doar cîteva luni. Bineînțeles că intervenția nu-i va asigura acceptarea manuscrisului respectivului debutant, dar măcar își va cunoaște într-un timp mai scurt șansele cu editura în cauză.
Ce înseamnă profesionalism pentru un scriitor de acolo?
Înseamnă să-ți iei rolul de scriitor cîțiva pași mai departe. Să-ți dai seama că treaba ta nu s-a încheiat odată cu ultima pagină a romanului.
La prima carte, editura nu investește mai mult într-un scriitor debutant decît ceea ce este necesar pentru tipărirea cărții. Reclamă, lansări, turnee, nu există așa ceva. O editură mare îți va tipări cartea, apoi te va lăsa să vadă cum te descurci. Iar o editură mică oricum nu are bani de cine știe ce campanii, chiar dacă ești la a zecea carte.
Un scriitor profesionist își scrie romanele și povestirile cu cea mai mare grijă pentru calitatea literară și pentru condițiile pe care le-a agreat în contractul semnat cu editura, apoi face toate corecturile și rescrierile cerute de editori. Pleacă în turnee de lansare a noilor cărți chiar și pe banii lui, pentru că la sfîrșitul turneului își va scoate banii din vînzarea cărților. Participă la cît mai multe convenții cu putință, acestea fiind una dintre cele mai ieftine și eficiente metode de promovare pe care o are la dispoziție. Are un website și/sau un blog unde ține legătura cu fanii săi și unde continuă munca de promovare. Se implică în alte proiecte literare, care-l pot ajuta în cariera sa de scriitor, fie prin banii pe care-i poate cîștiga, fie prin legătura cu publicul pe care acestea i-o asigură.
Cum sînt scriitorii celebri? Cum se poartă cu ceilalți? Te întreb pentru că știu că ai cunoscut cîțiva... Unii ți-au devenit chiar prieteni.
Am devenit prieten cu cîteva nume mari ale SF-ului mondial: Robert J. Sawyer, Robert Charles Wilson, Julie Czerneda, Karl Schroeder, precum și cu cîțiva autori care sînt încă la începutul carierei, scriitori precum Douglas Smith, David Nickle, Nina Munteanu, Tony Pi, Eric Choi și alții.
Probabil că am devenit prieten cu ei tocmai pentru că sînt toți atît de deschiși și cu capul pe umeri. Nu am întîlnit un scriitor aici, indiferent de prestigiu, care să fi fost plin de el/ea, care să încerce să domine discuțiile din poziția vedetei sau căruia să nu-i ajungi la nas și să trateze totul ca pe un veșnic spectacol al cărui actor principal este el însuşi. Nu spun că nu există, pentru că am auzit de cîțiva, dar regula este că scriitorii profesioniști nu joacă rol de vedetă.
Sînt abordabili de orice cititor sau scriitor, încearcă să răspundă tuturor întrebărilor cu seriozitate și cu respect și sînt disponibili pentru apariții publice în cele mai multe dintre cazurile în care agenții, editorii sau pur și simplu fanii le-o cer.
Va urma
Etichete:
RSS Feed
Newsletters