Autor: 
Categoria: 
Regula este că
oricine plăteşte o taxă de participare la convenţii. Singurele excepţii sînt oaspeţii
de onoare şi participanţii activi la lucrări.
La asemenea
evenimente, îi poţi cunoaşte personal pe „greii“ literaturii SF, poţi schimba
idei cu ei, te poţi prezenta şi chiar le poţi propune vreun proiect la care
lucrezi. Sînt printre puţinele ocazii în care te vor asculta şi îţi vor oferi o
opinie profesionistă.
La paneluri îi
poţi asculta pe marii sau micii maeştri, scriitori, editori şi critici, vorbind
despre tot soiul de subiecte interesante, seara poţi sta la o bere şi o şuetă
cu grupul scriitorilor tăi preferaţi, iar mai tîrziu poţi petrece cu ei la una
dintre zecile de petreceri organizate în hotelul convenţiei.
Am început, în
toamna lui 2007, să frecventez Cenaclul Parliament
Writers Group. Este un cenaclu de scriitori mainstream, iar acest fapt înseamnă
că sînt înclinaţi să dea mai puţină atenţie ideii, intrigii şi poveştii, dar
dau o foarte mare atenţie stilului, personajelor, relaţiilor dintre personaje şi
dialogurilor. Lucruri foarte folositoare atunci cînd engleza este a doua mea
limbă.
În 2008, am
contactat un grup de scriitori SF care se întîlneau de aproape zece ani. Iniţial
făcuseră parte din Cenaclul Fledgelings,
organizat de Robert J. Sawyer, atunci cînd a fost scriitor în rezidenţă pentru
Merril Collection. Le-am dat o povestire ca să mă analizeze şi să discute dacă
sînt cel puţin la nivelul grupului şi, deci, dacă mă pot accepta sau nu pentru
o primă şedinţă unde urmau să observe dacă maniera mea de critică este pe
placul tuturor şi dacă mă vor pe termen lung. Cam aşa-i practica aici. Şi, nu în
ultimul rînd, în 2009 mi-am creat propriul grup de scriitori. Am început cu
Tony Pi, care mi-a fost coleg de antologie la Ages of Wonder. Cenaclul se numeşte The StopWatch Gang, după numele unui celebru grup canadian de spărgători
de bănci, care şi-au executat toate loviturile cu ceasul în mînă. La ora actuală,
membrii grupului sînt Tony Pi, Stephen Kotowych, Mike Rimar, Brad Carson, Ian
Keel, Mike Derwin, Suzanne Church şi subsemnatul. Şedinţele sînt intense,
criticile dure, dar politicoase, şi rezultatele încep să se vadă. Dincolo de activitatea critică, cu StopWatch Gang apar la convenţii,
organizez paneluri şi încep să fiu cunoscut în comunitatea SF. Foarte, foarte
folositor.
În Canada se
poate trăi din scris. Probabil că ar fi foarte dificil dacă limba oficială ar
fi fost alta decît engleza, dar în condiţiile actuale există o grămadă de
scriitori care trăiesc din scris.
Trebuie să
scrii cărţi care să fie de interes pentru publicul de limbă engleză din toată
lumea şi în special din Statele Unite. Ceea ce înseamnă că trebuie să scrii cărţi
comerciale. Chiar şi ca scriitor „literar“, cum sînt numiţi aici, ori de
„mainstream“, cum le spunem noi, este recomandat să scrii cărţi cu subiecte
considerate „comerciale“, în sensul că apelează la gustul unei mase mai mari de
oameni. Cuvîntul „comercial“ nu se referă la scăderea calităţii literare a
operei, la o vulgarizare a acesteia pentru a fi pe înţelesul tuturor. Se referă
doar la temă, la subiect şi în cele din urmă la intrigă.
După ce ai
scris, trebuie să-ţi promovezi cărţile şi să ieşi în lume, să ai legătură cu
cititorii, să participi activ la viaţa culturală a oraşului tău, a ţării tale şi,
în cele din urmă, a continentului tău, adică locurile unde ţi se vor vinde cărţile.
În Canada, o
carte care a vîndut mai mult de 4000 de exemplare este considerată un best-seller.
În Statele Unite, cartea trebuie să vîndă peste 10. 000 de exemplare pentru a intra
la categoria de best seller. Dacă ai reuşit să vinzi acest minimum, atunci
contractele cu editurile îţi vor oferi şansa de a cîştiga binişor din cărţile
tale. Pe de-o parte, scriitorii care trăiesc din scris aici vînd mult mai mult
decît aceste minime, pe de altă parte, „binişor“ nu-i de ajuns, aşa că
majoritatea scriitorilor se implică într-o multitudine de alte activităţi care
să le suplimenteze venitul provenit din cărţile lor. Activităţi care sînt, însă,
încadrabile tot la meseria de scriitor. Doar cîteva exemple: scriitor în
rezidenţă (atunci cînd Guvernul te plăteşte regeşte să stai cîteva luni la
dispoziţia unei librării sau a unei şcoli, pentru a ţine discursuri şi ateliere
de scris), instructor de scris (numai în Toronto sînt cîteva zeci de cursuri de
scris în fiecare semestru), cuvîntări pentru evenimente culturale, editor la o
revistă sau o editură, editor liber profesionist, recenzent, jurnalist etc.
În renaştere.
Noi am crezut că, în anii ’90, au fost începuturile de după căderea
comunismului, dar ce s-a întîmplat atunci nu a fost decît o prelungire a
organizării comunităţii SF de dinainte. De aceea a şi avut loc căderea totală a
mişcării SF de la sfîrşitul anilor ’90. Abia acum se simte înmugurirea unei
adevărate mişcări şi a unei adevărate comunităţi SF în România. Abia acum, cînd
fanii SF au început să priceapă care este realitatea din spatele unei asemenea
comunităţi. Cînd nu mai există acea infuzie de capital de la Guvern, cînd nu se
mai pun în mişcare rotiţe politice pentru a sprijini mişcarea, cînd tot ceea ce
se întîmplă se întîmplă prin dragostea şi efortul fanului SF. Apariţia unor
cenacluri precum ProspectArt, a unei reviste precum Galileo şi a unor edituri care sprijină scriitori români fără să se
gîndească în primul rînd la cifra de afaceri de anul acesta, ci mai degrabă la
perspectiva unui viitor în care scriitorii români sînt ceruţi în toată Europa şi
editurile care i-au sprijinit vor face bani serioşi şi vor avea prestigiu
internaţional, toate aceste lucruri constituie semnele unei renaşteri adevărate.
RSS Feed
Newsletters