În nr. 394 din 18 octombrie 2007
scriam despre primul număr al revistei Sci-Fi Magazin, publicată la
Botoşani şi avîndu-l ca director pe George Lazăr (care se va
dovedi cu timpul nu numai un fan SF, ci şi un scriitor; romanul său
America One avea să fie lansat pe piaţă la Tîrgul Gaudeamus
din 2007).
În cele unsprezece numere apărute
pînă în prezent, au fost publicate peste o sută de
povestiri şi nuvele, cunoscute (cel puţin din auzite) publicului
român, o parte dintre ele fiind deţinătoare ale unor
prestigioase premii. Printre ele: Intrusul de Connie Willis (Hugo
2006), Monştri pentru software de Vernor Vinge (Nebula şi Locus
2004), Călătorii cu pisicile de Mike Resnick (Hugo 2005), Iadul e
acolo unde nu există Dumnezeu de Ted Chiang (Hugo şi Nebula 2001),
Geanta fărmăcată de Kelly Link (Hugo şi Nebula 2005), dar şi
Ziua de dinaintea revoluţiei (Nebula şi Locus 1974) sau Cei care
pleacă din Omelas (Hugo 1974), ambele de Ursula K. Le Guin. Alte
nume celebre ale căror semnături le-am întîlnit în
paginile revistei: Nancy Kress, Walter Jon Williams, George R.R.
Martin, Gene Wolfe, Michael Swanwick, Orson Scott Card sau „clasicii“
Arthur C. Clarke şi Isaac Asimov. O ofertă largă şi variată,
care ar fi trebuit să aducă fani revistei, cumpărători fideli,
abonaţi. În fond, găsim în această înşiruire
(incompletă totuşi) o bună parte dintre scriitorii pe care
iubitorii de F&SF îi solicită a fi publicaţi în
intervenţiile lor de pe bloguri personale sau de pe blogurile
editurilor. Teoretic ar fi trebuit să fie bine...
Ştiu cît de greu i-a fost lui
George Lazăr să urnească lucrurile, ştiu cît de greu i-a
fost să convingă agenţii să-i vîndă povestiri (munca este
aceeaşi ca în cazul publicării unui roman, dar comisionul
este de zece ori mai mic), aşa că reuşita lui este cu atît
mai remarcabilă. Cum spuneam, teoretic, ar fi trebuit să fie
bine...
Proză românească n-am prea
găsit în paginile revistei, doar şase texte au fost semnate
de scriitori români. Ei sînt Nicolae C. Ariton, Ciprian
Mitoceanu, Cezar Mazilu, Mioara Musteaţă, George Lazăr, Liviu
Braicu. Poate că aşa e, cum spunea George Lazăr cîndva, că
n-a primit texte de calitate. Poate că nu se scrie atît de
mult în România. Sau poate e vorba doar de gusturi,
despre ce gen de SF vrem să promovăm atunci cînd facem o
revistă. Dar nu cred că lipsa autorilor români i-a ţinut
departe pe cititori.
Multe observaţii am avut a-i face
revistei la începuturile ei. Şi nu numai eu. De la calitatea
traducerilor şi a textelor de prezentare a autorilor pînă la
redactare şi corectură sau la ilustraţiile de pe copertă. Nu ştiu
în ce măsură criticile formulate de cei care au comentat
apariţiile revistei au constituit (sau au fost văzute ca) frîne
în calea unei traiectorii line şi de succes. Unii au afirmat
că toţi cei care au criticat revista n-au făcut-o decît din
spirit de gaşcă şi cu intenţia de a o face să dispară. Au fost
şi alţii care au considerat că mai e de lucru, mai sînt
multe de corectat pînă cînd o să ajungă o revistă
bună, de ţinută etc. Cert este că, în timp, calitatea
revistei a crescut constant şi, acum, cred că este una dintre
revistele pe care orice împătimit al literaturii SF ar trebui
s-o aibă în casă.
Din păcate, la sfîrşitul lunii
iulie, pe site-ul www.rosf.ro a apărut o scrisoare a lui George
Lazăr prin care acesta anunţa încetarea apariţiei revistei.
„Renunţăm datorită cifrelor reduse de vînzări.“ Şi:
„Mai găsim o vină în distribuţie. Sistemul de difuzare a
presei din România nu ne-a îngurgitat şi pe noi“.
Lucruri care sînt oarecum legate între ele, deşi trebuie
spus că se beneficia de o oarecare experienţă în privinţa
vînzării de presă (George Lazăr este directorul cotidianului
Monitorul de Botoşani). M-a mirat însă asta: „Găsim o vină
şi autorilor români, branduri naţionale ale genului, atîţi
cît sînt şi cum sînt, pentru care am fost intruşii
nedoriţi, cei care au intrat pe teritoriul sacrosanct ce şi-l
autoadjudecaseră.“ Şi n-am prea înţeles unde e vina
autorilor români. Că n-au sprijinit revista trimiţînd
texte? Din cîte ştiu, s-au trimis, dar n-au fost tocmai pe
placul redacţiei. Şi nu cred că poţi învinui autorii
români, in corpore, pentru că ţie nu-ţi plac textele lor. O
fi vorba despre altceva? Despre vreo conspiraţie? Mă îndoiesc
şi de asta. Scriitorii vor să fie publicaţi, la urma urmei. Ar fi
contra interesului lor să saboteze o revistă. Şi, oricum, mai sînt
reviste de SF care publică autori români număr de număr.
Deci nu asta e problema, nu cred că scriitorii români au vreun
rol în destinul nefericit al Sci-Fi Magazin. Şi-atunci? Care
să fie vina autorilor români?
Văzînd lucrurile din afară,
chiar nu ştiu de ce a dat greş Sci-Fi Magazin. Textele traduse sînt
OK, interesante, unele chiar bune. Traducerea şi redactarea s-au
îmbunătăţit număr de număr. Distribuţia... nu ştiu în
alte părţi cum a fost, dar în Bucureşti ştiu că se găseşte
revista mai peste tot. Din păcate, la fiecare chioşc se găsesc
doar unul-două exemplare, chiar dacă ele se vînd la prima
oră. Aşa că... are dreptate şi George.
Să fie vorba despre interesul scăzut
pentru proza scurtă? Pe vremuri, Almanahul Anticipaţia era „lider
de piaţă“, cum s-ar spune azi, dar pe vremuri nu exista abundenţa
de romane de acum. Şi totuşi, Editura Nemira declară vînzări
bune la antologiile lui Gardner Dozois. Deci? De ce se citeşte proză
scurtă în volum şi nu şi în revistă? Greu de spus.
Rămînem cu adevărul că numărul
de exemplare vîndute nu asigură continuitatea apariţei
revistei. Rămînem cu ideea că mulţii cititori pasionaţi de
SF nu sînt chiar atît de mulţi (şi-atunci cum se
explică tirajele epuizate, de mii de exemplare, pentru anumite
cărţi?) ori sînt foarte selectivi. Şi preferă ca, între
două staţii de metrou, să citească un capitol de roman decît
o povestire.
Sper ca George Lazăr să se
răzgîndească. Sper să găsească o cale de a continua.
Abonamentele ar fi şi ele o soluţie.
Sci-Fi Magazin ar trebui să meargă
mai departe.
Autor: 
RSS Feed
Newsletters