OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Au fost trei zile consecutive, in trei orase – Bucuresti, Cluj, Galati – in care am participat la trei lansari de carte. Un miniturneu de promovare, indeletnicire care incepe sa-si faca loc tot mai vizibil in viata scriitorilor si editorilor romani. Pentru ca, asa cum am mai spus, nu mai e suficient ca scriitorul sa-si scrie cartile, iar editorul sa le publice. Ele trebuie sa ajunga la cititori, sa-i bata pe umar ori sa se uite gales la ei, ca pisicile vagaboande: ia-ma si pe mine acasa.

N-am sa dau nume (nici prenume) ale actorilor principali, pentru ca nu despre asta vreau sa vorbesc. Dar am sa pomenesc locuri, obiceiuri, intimplari. Care sint aceleasi, indiferent daca vorbim despre carti/autori din domeniul F&F sau din „literatura mare“, „inalta“, adica mainstream (ce-o mai fi si asta acum, cind sefistii scriu romane „obisnuite“, iar autorii „obisnuiti“ folosesc din ce in ce mai des teme si motive F&F).
Joi, Bucuresti, Salonul de carte Polemos, Centrul Militar National. N-am stiut pina acum de acest eveniment, desi se afla la editia a III-a si exista in buricul tirgului. De-abia acum am gasit pe net titulatura intreaga: Polemos – istorie, stiinte politice, securitate si aparare. Nici promovarea lui nu e cine stie ce (am retinut, totusi, afisul, foarte inspirat), nici participarea. Lipsesc editurile importante, am descoperit doar citeva care tin, in general, de scolile militare – aflu, pe zi ce trece, ca mai toate institutiile de invatamint superior au edituri.

Ce fac cu ele, ai cui bani ii cheltuiesc, pe ce carti, ce scriitori promoveaza (sau poate „scriitori“)... asta e alta poveste. Desi nu se stie niciodata. O surpriza a fost sa descopar la standul Editurii Ararat volumul lui Stefan Agopian, Manualul intimplarilor. L-am mai vazut si la alte tirguri (saloane, ca noi, tirguri, nu prea...), dar zau ca m-a bucurat sa-l vad acolo. Nu stiu daca s-a vindut, in seara cu pricina n-am prea vazut public decit cel strins cu ocazia lansarii noastre. Rude, prieteni, cunoscuti. Curiosi. Presa (care poate fi toate astea la un loc, si chiar mai mult). Inamici? Posibil. Au fost de la TV, de la radio, din presa scrisa, bloggeri. George Arion, care si-a facut aparitia exact in momentul in care i se pomenea numele. Interviuri, autografe. Carti vindute. Apoi acasa, citeva ore de somn, plecarea spre Cluj avea sa fie foaaarte matinala.
Vineri. Destinatia: Cluj, Tirgul de carte Kilipirim, Casa de Cultura a Studentilor. La tinuta din ziua precedenta am adaugat pardesiul. E bine sa tinem seama, totusi, de meteorologii televiziunilor. Vineri au avut dreptate. La Cluj ploua, era frig..., dar era un tirg de carte.

La care, trebuie spus, clujenii nu s-au prea inghesuit, in ciuda eforturilor organizatorilor (anunturi in presa locala, la radio, mii de fluturasi raspinditi pe strazi). Am ajuns in Cluj fix la ora la care ne-am anuntat, atunci cind am hotarit sa vizitam mai intii prima librarie Libri din noul lant de librarii intrat pe piata romaneasca. John Holm, the boss, ne-a asteptat pentru Marele Tur. Libraria este imensa, asa ca „mare“ este perfect justificat. Mi-a crescut pipota cind am vazut sectorul Science Fiction-Fantasy. Mai exista sectoare Thriller-roman politist, Literatura romana, Literatura universala, Calatorii etc. Intram si noi in rindul lumii, dispar (sper ca asa o sa fie) librariile care gazduiesc buticuri ale editurilor. La intrare ne asteptau, pe o masuta, cartile noastre, ca sa le semnam. Am pus si bulinele „exemplar semnat de autor“ si asa a aparut o noua sectiune in librarie, John Holm a imbratisat ideea cu entuziasm. Am facut poze, sa aratam si altora cum poate fi o librarie. Am auzit ca la deschidere au fost vinzari fabuloase, depozitul s-a cam golit, erau asteptate noi transporturi de carti care sa reumple rafturile. Asa le trebuie!

Lansarea de la Kilipirim n-a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte. Citeva zeci de vizitatori care se aflau la acea ora in tirg, bloggeri care stiau ca venim acolo. Tirgul insirat pe doua etaje, in doua sali mari, merita mai mult. Neplacuta atmosfera de tirg de carte de provincie la care lumea nu da buzna, dar daca n-ar exista, cu totii ar fi nemultumiti si ar cirti impotriva „stapinirii“ care duce toate bunatatile la Bucuresti. Cunosc senzatia, am avut-o si eu cindva, am trait-o. Drumul inapoi spre Bucuresti a fost un mic cosmar, iar somnul, inainte de plecarea spre Galati, n-a fost decit un... somnicel.

Simbata, Galati, intr-o sala a unui hotel de pe faleza. Lansarea a facut parte din ansamblul de evenimente care s-au chemat Festivalul de Comedie (editia a XIX-a). Mizanscena neprotocolara, fotolii si scaune adunate ca la o intilnire la care toti aveau ceva de spus, a facut sa nu ne simtim ca „performeri“, ci ca participanti la un eveniment. Au fost mai multe carti in discutie, au fost aproape patru ore de schimbat idei, pareri, de povestit experiente. Ce scriem, pentru cine, cum ajungem sa publicam, ce facem dupa ce am publicat... Am fost noi, au fost cititori, citiva scriitori locali, membri sau nemembri ai Uniunii Scriitorilor, Filiala Galati, de care cei prezenti erau foarte mindri. Cineva chiar isi luase prima pensie ca proaspat membru al USR. Si toate astea mi-au redesteptat atmosfera – aceeasi – pe care o mai intilnisem cindva in alte orase prin care am trait. Am fost bucuros sa-i (re)intilnesc pe Victor Cilica (inca mai am in memorie impresia pe care mi-a lasat-o primul text pe care i l-am citit in Jurnalul SF, in urma cu vreo paisprezece ani), Petru Iamandi – traducatorul, Marian Coman – un galatean despre care galatenii nu stiau mare lucru, asa ca ne-am promis unii altora o revedere peste doua-trei saptamini, la o lansare a cartii Testamentul de ciocolata, care a intrat la tipar in aceste zile.

Un turneu de promovare este o experienta din care toata lumea are ceva de invatat, atit cititorii, cit si protagonistii: scriitori, editori. Este, la urma urmei, un lucru obisnuit, care face parte din „meserie“. Din noua meserie de scriitor in Romania.