OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La începutul anului, într-un interviu dat ziarului Adevărul, aveați cuvinte de laudă privind inițiativa reluării ediției „Jules Verne“, cea în 40 de volume din anii ’80 de la Editura Ion Creangă. Iată-ne ajunși la trei sferturi din acest proiect, 30 de volume au fost deja publicate în noua serie de la Adevărul. Cum vedeți această inițiativă a ziarului? O faptă bună pentru tînăra generație de cititori? Un omagiu adus lui Jules Verne? O afacere excelentă?
Spuneam atunci, într-adevăr, că ideea este excelentă, precizînd însă, imediat, că succesul ei este condiţionat de respectul faţă de textele originale ale Călătoriilor extraordinare şi de calitatea traducerilor. Nu citisem-recitisem romanele apărute pînă în acea zi de 4 februarie, aşa că nu mă puteam pronunţa în legătură cu îndeplinirea celor două criterii. Recent, confratele Andrei Niculescu mi-a atras atenţia asupra modului în care le-a fost oferit cititorilor romanul Douăzeci de mii de leghe sub mări. Efectuînd o confruntare cu textul original, am descoperit că lipsesc fraze întregi, traducerea fiind de o calitate cel puţin îndoielnică. Nu dispun de timpul necesar pentru a vedea cum au fost transpuse în limba română celelalte volume, dar dacă această capodoperă verniană a fost supusă unui astfel de tratament...
Respectul faţă de textele originale se referea şi la un alt aspect. Au fost reluate din ediţia „Ion Creangă“ romanele postume substanţial modificate de fiul scriitorului, Michel Verne, cum s-a aflat după multe decenii. Mă refer, în ordinea apariţiei, la Vulcanul de aur, Goana după meteor, Secretul lui Wilhelm Storitz, Pilotul de pe Dunăre. Iar Uimitoarea aventură a misiunii Barsac este, în întregime, opera lui Michel şi ar trebui să poarte pe copertă doar numele lui.
Nu am nimic împotriva afacerilor, atunci cînd se desfăşoară sub semnul seriozităţii, ceea ce, din păcate, nu este cazul în privinţa retipăririi Călătoriilor extraordinare.

Volumul 40 al ediției „Ion Creangă“ a apărut în 1989. Au trecut 20 de ani de atunci, istoria literară a făcut noi descoperiri. Ce noutăți s-au aflat despre Jules Verne și operele lui, noutăți despre care ați și scris, de fapt?
Este vorba mai ales tot despre cîteva opere postume, care-i aparţin însă numai lui Jules Verne. Le voi aminti pe cele traduse de mine: Călătorie prin imposibil (o piesă de teatru scrisă în colaborare cu Adolphe d' Ennery), Călătorie de-a-ndăratelea în Anglia şi Scoţia, Parisul în secolul XX. Sînt cărţi care ar merita şi ele să fie reeditate, întrucît pun în lumină noi şi uneori neaşteptate preocupări ale autorului.

Și atunci considerați că această ediție ar fi trebuit reorganizată în funcție de aceste descoperiri? Poate să dispară unele titluri, să fie incluse altele...
Editura ar fi trebuit să publice versiunile originale, apărute în Franţa prin grija Societăţii „Jules Verne“. Cît despre includerea altor titluri, semnalez faptul că lipsesc opere importante, cum ar fi Michel Strogoff, Arhipelagul în flăcări, Mathias Sandorf, Nord contra Sud, În faţa steagului, Sfinxul gheţarilor. Poate că se va găsi o editură care să le publice, împreună cu versiunile originale ale romanelor postume.

Sînteți principalul exeget al lui Jules Verne în România. Normal ar fi ca orice editură care își propune să publice o serie „Jules Verne“ să vă consulte. De ce credeți că nu se întîmplă așa? E vorba de edituri și „edituri“, de nepăsare sau...?
Poate că de vină e teama de exigenţa pe care aş fi manifestat-o în legătură cu textele modificate... De altfel, editura s-ar fi putut mulţumi cu lectura capitolului „Colaborare familială“ din cartea mea Douăzeci de mii de pagini în căutarea lui Jules Verne (ediţia a doua, Editura Gramar, 2000).

Mai am un subiect. Sînteți inițiatorul Premiilor „Vladimir Colin“, de la a căror primă ediție s-au împlinit zece ani. De ce ați înființat aceste premii și cum ați ajuns să vă materializați inițiativa? Ce v-a dezamăgit cel mai mult, legat de ele, dar și care a fost cea mai mare satisfacție pe care v-au oferit-o? Cînd vom avea o nouă ediție?
Am iniţiat Premiile „Vladimir Colin“ împreună cu scriitorul francez Gerard Klein – şi el prieten apropiat al celui care ne-a părăsit mult prea curînd. Un nume binecunoscut iubitorilor literaturii SF de la noi, graţie traducerilor unor cărţi de incontestabilă valoare. De altfel, a fost posibil ca premiile să aibă şi o consistenţă materială, pentru că Gerard a hotărît ca drepturile sale de autor pentru versiunile româneşti să fie afectate acestui scop.
Satisfacţia constă în posibilitatea de a-i onora astfel pe cîţiva dintre cei mai înzestraţi autori – şi cred că juriile n-au greşit în deciziile lor. Cum nu e posibil să-i răsplăteşti pe toţi cei care merită, au existat şi nemulţumiri, dar această reacţie poate fi întîlnită şi în legătură cu premiile acordate de instituţii prestigioase - la noi şi pretutindeni.
Cît despre dezamăgiri... Distanţele dintre cele patru ediţii au fost cam mari, dar a trebuit să aşteptăm apariţiile cărţilor lui Gerard. Iar acum nu ştiu cînd vom putea să organizăm cea de-a cincea ediţie, întrucît volumul Mémoire vive, mémoire morte nu are încă un editor. Sper să putem rezolva această problemă cît mai curînd, pentru ca evenimentul să aibă loc pînă la sfîrşitul acestui an.

Trebuie să avem și un final, nu? Ce mai faceți, domnule Hobana? La ce mai lucrați? Masa dvs de lucru este plină, ca de obicei. Mai aveți ceva de spus despre Jules Verne? Despre alții? Poate despre dvs? Nu vă scrieți memoriile, domnule Hobana?
Sînt pe cale să închei lucrul la istoria literaturii franceze de imaginaţie ştiinţifică, de la începuturi pînă la 1900. Trudesc la ea de mulţi ani şi sper că va oferi o privire cuprinzătoare asupra unui segment important şi de multe ori neglijat al unei mari literaturi.
Cît despre memorii, nu sînt deloc tentat să reiau lucruri consemnate de alţii sau să adaug altele, poate nesemnificative. Prefer să-mi continui activitatea în cele trei direcţii pe care le-am ilustrat de-a lungul timpului: science-fiction, Jules Verne, fenomenele aerospaţiale neidentificate.