OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cind m-am hotarit sa scriu despre Catalin Sandu, am stat in cumpana: sa scriu despre volumul sau de proza scurta sau despre roman? Despre rolul sau ca administrator al AtelierKult.com sau despre site-ul dedicat SF-ului? Am ales romanul.
Catalin Sandu s-a nascut la 3 martie 1972 la Galati. A studiat informatica la Galati si Iasi (fiind si beneficiarul unei burse la o universitate britanica), luindu-si licenta in 1997. In prezent lucreaza la o firma de soft din Iasi. A inceput sa publice povestiri in anii ’90, in Anticipatia, Jurnalul SF si suplimentele iesene. Este detinatorul premiului Romcon 2004 la sectiunea proza scurta, pentru textul Colectionarii. In 2000 debuteaza editorial cu volumul de proza scurta Duel cu ceata si lotusi, iar un an mai tirziu publica romanul Fragmentalia sau Penultimul Razboi Mondial.

. Este prezent in antologiile Taina spovedaniei (1993), Nemira ’96, Quasar 001 (2001). Apare ca antologator pentru Timpul eroilor (2001) si Alte lumi, alte legende (2002, impreuna cu Bogdan-Tudor Bucheru). Are si o activitate sustinuta de promotor al SF-ului, prin site-urile www.AtelierKult.com (despre care am mai vorbit in aceasta rubrica) si www.netsf.org.
Fragmentalia sau Penultimul Razboi Mondial este unul dintre (relativ) putinele romane publicate la noi in ultimii ani in domeniul F&F. Nu stiu de ce autorii romani aparuti dupa 1990 par a fi „specializati“ in proza scurta, cert este ca asupra romanului s-au aplecat putini, doar citeva nume se pot rosti fara eforturi de memorie: Ona Frantz, Sebastian A. Corn, Radu Pavel Gheo, Dan Dobos, Liviu Radu. Dar poate ca situatia e in curs de schimbare, sint zvonuri care spun ca in urmatoarele luni vor mai fi publicate ci-teva romane, iar altele sint in lucru, pregatind anul editorial 2006.
Romanul lui Catalin Sandu se desfasoara in fata cititorului ca un puzzle, fiecare personaj venind cu portiunea lui de realitate la care, capitol de capitol, i se adauga noi elemente pentru ca, in final, sa ne putem da un pas inapoi pentru a vedea intregul. Iar intregul este o lume din care zilnic dispare cite ceva: cladiri, oameni (chiar si din fotografii), amintiri, insemnari.

Personajele sint multe, dar bine construite. Marc, eroul principal, isi pierde amintirile (ca toti ceilalti). In fiecare zi isi aminteste cite ceva, dar are numai o amintire pe zi. „Ce iti aduci aminte azi?“ il intreaba Helga, iubita lui, intr-o zi. Marc vrea sa afle cine este, si pentru asta isi noteaza (asemeni Helgai) in fiecare zi ceea ce i se intimpla. Dar pina si notele din caiet dispar in aceasta lume supusa fragmentarii. Isi doreste sa ajunga (ca toti ceilalti) la Fintina Gindurilor, acolo unde orice dorinta ti se implineste. Vrea sa dezlege misterul fragmentarii, s-o stopeze (etc.). Iacob, vecinul lui Marc, iese in fiecare seara prin oras cu o hirtie roz, „convins ca hirtia stia sa ghiceasca ce urma sa se intimple a doua zi“. Alt vecin, Radon, face plimbari, carind dupa el o clepsidra in care curge cenusa sotiei sale moarte. Generalul Popovski, cu nelipsitu-i motan Andrei, general al unei armate inutile, cita vreme tinuturile cucerite pot disparea a doua zi, are si el propriul lui traseu in atingerea scopului comun, are chiar si solutia: „Daca am reusi sa alungam ciorile din oras, atunci cu siguranta se va opri fragmentarea“. Marian Casalotul, politistul pensionar, este un alt posibil insurgent. Doar cersetorii nu sint afectati de fragmentare, ba mai mult, „acolo unde cersetorii isi stabileau locul de cersit, disparitiile incetau“, motiv pentru care sint ocrotiti de stat. Dintre toti cunoscutii lui Marc, doar seful lui isi permite sa nu dea bani cersetorilor, dar pentru asta plateste o taxa la stat.

Intr-o buna zi, Marc este instiintat ca a cistigat o excursie de o luna pe Insula Fericirii, locul unde nu exista fragmentare, excursie organizata (evident!) de Partidul Fragmentalistilor. Insula este locul unde apar alte personaje, hangiul Jessica (nu zimbiti, ca-l enerveaza chestia asta!), Angel, care comunica doar prin biletele – dar care, pina la urma, se va dovedi a fi un tradator ajutindu-l pe Marc sa evadeze de pe Insula cind acesta intra in tot felul de incurcaturi, ca apoi sa-l toarne autoritatilor. Marc este prins, judecat si condamnat la moarte, iar calaul isi face datoria. Nu e finalul, pentru ca Marc se trezeste in orasul lui, unde fragmentalistii tocmai ii aranjeaza amintirile de pe insula. Asa afla ca, de fapt, Insula Fericirii nu exista, este o inventie, un joc pus la cale de fragmentalisti pentru a pastra speranta locuitorilor coplesiti de fragmentare. Marc: „Sa vestesti eliberarea, iar tu sa stii ca totul nu e decit durere. Iata dilema profetilor. Sint un profet ajuns la revelatia ultima“. Finalul este alegoric, simbolic (apare Dumnezeu?), te lasa sa te intrebi „ce-a vrut sa spuna autorul“ si zau ca n-am chef de asta dupa 200 de pagini citite. Cartile ar trebui sa aiba finaluri clare. Chiar daca, dupa ultima pagina, ramii pe ginduri, incercind sa-ti reasezi parerile, conceptiile, prejudecatile, neintelegerile.

Altfel, bine scris romanul, alert, iti propui mereu sa mai citesti un capitol si abia apoi sa maninci, dar la sfirsitul lui nu rezisti sa nu dai pagina si s-a terminat cu planurile tale, le lasi pentru capitolul urmator. Ceea ce nu e putin lucru. Foarte interesanta ideea fragmentarii si imaginatia debordanta in a inventa personaje si situatii, scriitura oscilind intre umor si poezie. Uneori am avut senzatia ca citesc o piesa de teatru in care didascaliile sint scrise de un prozator cu har. Dar am remarcat si redactarea pe alocuri neglijenta, la fel corectura.
Asa cum spunea si Mircea Oprita in Anticipatia romaneasca, romanul poate fi citit independent de genul SF. Catalin Sandu nu si-a propus sa scrie un roman SF, chiar daca ideea fragmentarii tine de gen (sau de subgenuri). Lipseste cu desavirsire recuzita obisnuita, nu avem parte nici de „idei SF“, nici de gadgeturile nelipsite.
Si-atunci, poate fi considerat Fragmentalia un roman SF?
Dar pe cine mai intereseaza asta in anul 2005?