OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Acest text nu este un articol. Este, mai degraba, o insemnare de blog. incet-incet, se sterg granitele dintre genuri si nu mai ramin importante decit cuvintele. Care ar trebui sa exprime adevarul, nu? Al naibii si adevarul asta! Toata lumea vorbeste despre adevar de parca adevarul ar fi asa... o piatra, un copac, un riu, dar el nu e decit susur, umbra, parere (am adus-o bine?).
Ann si Jeff VanderMeer au ajuns in Romania simbata, 12 august 2006, ora 16.25 (si nu 45, cum stiam eu) cu avionul care venea de la Viena (si nu de la Praga, cum credeam, stiind ca Praga a fost ultimul oras pe care l-au vizitat inainte de a veni incoace). N-au fost decit cinci minute de confuzie pentru ca cei doi au aparut in aeroport, iar Horia (Nicola Ursu, membru al „comitetului de intimpinare“, alaturi de Bogdan Hrib, Mireille Radoi, Ona Frantz, Marius Dimitriu si cu mine, bietul cronicar) i-a recunoscut. Aratau exact ca in poze, n-a fost greu.

Surpriza lor a fost ca de la aeroport nu i-am dus in Bucuresti la hotel, ci i-am imbarcat intr-una dintre cele doua masini si nu ne-am mai oprit pina la Poiana Tapului. Ann cu aparatul de filmat, noi cu trei camere digitale, am imortalizat peisaje, personaje. in afara de intilniri cu cititori, scriitori, editori – parte a programului de promovare a cartilor lui Jeff aparute in vara asta in Europa (e tradus in 9 limbi), ei au venit si cu treaba: sa realizeze un film despre activitatea editoriala din Europa si sa scrie o serie de articole pe aceasta tema.

Prima seara a fost de incalzire, sa ne cunoastem. I-am aratat, pe rind, cele trei tiparituri ale noastre – motivele venirii lui in Romania: volumul Veniss Underground, antologia lui Horia Transformarea lui Martin Lake si alte povestiri (cu titlul imprumutat de la povestirea lui) si revista Fiction.ro nr.3 care il are pe Jeff pe coperta. S-a bucurat, s-a simtit bine primit. Un bonus: tuica adusa de Horia de la Satu Mare. Daca pina la noi a gustat din berea europeana, aici a dat de „apa vietii“.
Duminica 13 august. Am plecat spre Risnov, am vazut cetatea, am facut poze. La ora 13 am avut lansarea de la Brasov. inainte de a intra in librarie am incercat sa-l pun in garda ca s-ar putea sa nu fie prea multa lume fiind duminica, ora prinzului, cind romanii iau masa in familie. „Nu-i nimic“, zice Jeff, „am avut evenimente si fara public si cu public foarte numeros.

Important e sa ne facem treaba pentru care am venit“. A fost lume, presa locala, televiziune. A dat autografe, interviuri in romana si engleza (au fost si doua fete de la Brasov Visitor, o revista in limba engleza care apare la Brasov). O mica plimbare prin centru, pe sub Timpa, apoi in masini si hai la Bran. Castelul lui Dracula, nu? Am mai nimerit si Zilele Branului, asa ca Branul arata ca Bulevardul Magheru la ora de virf (care-o fi aia?). Seara, inapoi la vila din fata Caraimanului, un fotbal in curte si culcarea. A doua zi, scularea la 3.30, pentru ca la ora 12 fix o cursa rapida urma sa ne duca de la Tulcea la Crisan, pe Dunare.
Luni 14 august. Cu masina de la Poiana Tapului la Tulcea, o scurta escala in Bucuresti unde am lasat-o pe Ona, apoi autostrada, Tulcea si cursa rapida. Am ajuns la hotel, ne-am cazat, ne-am luat mincare si apa la pachet si ne-am imbarcat toti sapte in doua barci cu motor. Trei ore pe canalele Deltei. Doua aparate digitale si o camera de filmat si-au facut treaba, imbogatind arhivele personale sau acumulind material pentru filmul documentar. Jeff, mare iubitor de pasari („de cind am ajuns in Europa n-am vazut decit trei pasari“), a avut ce vedea, la intoarcere in America va studia cataloagele pentru a identifica pasarile vazute. Stolul de lebede ridicindu-se in aer din fata barcii l-a impresionat poate cel mai mult. Cina. Apusul de soare. Si tintarii care ne-au distrus iluzia de a ne bea cafeaua pe terasa.

Marti 15 august. Ziua cea mare. Cum nu ni s-a facut rezervare pentru intoarcerea la Tulcea, a trebuit sa facem drumul de la Crisan sapte insi intr-o barca de patru locuri. Si ne-au mai oprit si autoritatile portuare, care nu ne-au lasat sa intram in port. Desigur, in port erau asteptati altii, care se aflau in spatele nostru: citeva nave militare, era 15 august, Ziua marinei.
Am ajuns pina la urma la masini, autostrada e buna, n-am intirziat prea mult, i-am cazat pe VanderMeeri, apoi ne-am intilnit la sediul editurii, am dat noi interviuri pentru filmul lor, iar la ora 18 am intrat – veseli si pusi pe fapte mari – in Libraria Carturesti. Sala rezervata lansarii a fost neincapatoare, cartile s-au epuizat in primele 15 minute (noroc ca mai aveam citeva pachete in masini). Jeff a dat interviuri, a semnat cartile scoase de Tritonic, a semnat pe editii britanice si americane (public cu lectiile facute!), a raspuns la intrebari. „Omul zilei“, dupa cum l-a declarat editia din acea dimineata a Jurnalului National, s-a comportat ca un profesionist, gata sa faca orice ar fi putut ajuta promovarea cartii fara fite/fasoane/mofturi. Asa cum, de altfel, a fost pe tot parcursul vizitei.

Seara, ultima cina, Bogdan-Tudor Bucheru (venit si el din Arizona, in vacanta), Marian Coman (coleg cu Jeff in antologia lansata), ultimele povesti. Despre scriitori, despre planurile colectiei „fiction.ro“, despre promovarea scriitorilor romani in strainatate (va da si el o mina de ajutor), despre planurile scriitorului Jeff VanderMeer, despre premiile World Fantasy – Jeff fiind membru in juriu (mi-a placut titlul articolului din Cotidianul de joi: VanderMeer il jurizeaza pe Murakami).
Miercuri, 16 august. Ultimul interviu (Radio Romania Cultural), autografele noastre, apoi la aeroport. imbratisari, ochi rosii (nuuuu, n-a plins nimeni!). Peste citeva ore aveam sa citim in blog-ul lui Jeff (http://vanderworld.blogspot.com): Missing Romania. Le era dor de Romania, de noi, si nici macar nu plecasera.
Si noua ne era deja dor de voi, Ann, Jeff, si noua ne este dor. Ar trebui sa-i invat cuvintul romanesc dor. il invatau repede, adaugindu-l la cele pe care le stiau deja sau le-au invatat aici (printre ele, tuica).