OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Tritonic, editura pe care o conduci, a început să publice F&SF (colecţia „fiction.ro“) în toamna lui 2005. Cum merg lucrurile? Ce concluzii ai tras?

Concluziile sînt multe şi destul de contradictorii. În România, specializarea pe foarte puţine direcţii s-a dovedit periculoasă. Avînd o piaţă încă mică, foarte dinamică – supusă fluxului şi refluxului –, am hotărît să deschidem şi alte noi direcţii: „Crime“, „Thriller“ şi, mai ales, „LIT“ – literatură, sau cum spun sefiştii, mainstream... Altfel, lucrurile merg bine...

Am început cu China Miéville, dar Neil Gaiman este vîrful nostru de lance. După patru volume editate, consider că am reuşit să-l impunem pe piaţa românească. Al cincilea volum va fi un festin (Semne bune) pentru că îl are pe copertă şi pe Terry Pratchett, iar prezentarea grafică va fi de excepţie. Cei nou-intraţi în portofoliu – Richard Morgan, Brandon Sanderson – se vînd foarte bine, dar sînt abia la început. O menţiune specială pentru parteneriatul cu Millenium Press, în urma căruia au apărut cele trei „cărămizi“ din Preludiul Dune: Casele Atreides, Harkonnen şi Corrino.

Aţi pornit la drum cu intenţia declarată de a publica cărţi noi, apărute după anul 2000, cărţi despre care se vorbeşte în lumea anglo-saxonă acum. Crezi că a fost o politică cîştigătoare?

Cred că a fost o politică bună pentru imagine. Pe termen scurt a părut cîştigătoare, dar pentru o politică editorială de perspectivă prezenţa „clasicilor“ este absolut necesară. Argumentul numărul 1 este seria Amber a lui Roger Zelazny, care s-a bucurat de un mare succes.

Cititorii români de F&SF sînt fărîmiţaţi în grupuri de interese şi în pături sociale şi/sau culturale. Evident, sînt bine informaţi, dar sînt şi foarte radicali şi, uneori, intoleranţi. Pe cei informaţi nu îi poţi păcăli cu o copertă genială şi nici nu cred că îi convingi cu un premiu. Da, contează dacă o carte are un premiu important. Problema este: pentru cîţi contează? Pentru 300? Sau pentru 3.000? Mi-e teamă că doar pentru 300...

Încă de la început aţi publicat autori români. Cum au mers? Veţi mai publica?

Politica noastră editorială a fost astfel gîndită încît în fiecare colecţie să fie publicaţi şi români. Cum a mers? A mers prost, poate că ne-am grăbit puţin, atunci cînd piaţa nu era pregătită pentru asemenea provocări. Un roman SF excelent – Sharia al Roxanei Brînceanu – a trecut aproape neobservat de fanii genului. Ne gîndim să-l retipărim. Pot să spun că vînzările sînt direct proporţionale cu notorietatea autorului – lucru nu chiar neaşteptat. Da, vom continua cu obstinaţie să publicăm autori români. Ne dorim să primim mai multe manuscrise! Mai ales de SF&F...

Gînduri negre pe care le-am dorit transformate în roz. Gaiman nu mai este un „autor de SF&F“, este doar un „autor“... Iar ruperea „fiction“-ului în trei a avut cel puţin două motive: ferocitatea cu care cîţiva fani ne-au acuzat că ameţim lumea şi existenţa unei alte edituri care publică mult mai mult decît noi şi care conţine în nume cuvîntul „fiction“. Cred că a fost o hotărîre bună, dar mai aşteptăm pentru a putea fi siguri.

Tritonic este una dintre puţinele edituri care au blog. Ce a adus nou blogul? Cum v-a ajutat? Şi, la urma urmei, de ce e bine ca o editură să aibă blog?

A fost o experienţă interesantă. Acum, după mai bine de doi ani, cred că o editură nu trebuie să aibă blog. Un editor – persoană, şi nu firmă – trebuie să aibă blog. Blogul a adus informaţii despre ce vor cititorii. Din nefericire, a fost greu de stabilit dacă acele informaţii erau reprezentative sau nu. Dar ne-au ajutat foarte mult să ne calibrăm în cazul unor autori noi, al unor coperte sau formate de carte. Este, fără îndoială, o formă dezinhibată de comunicare. Uneori mult prea dezinhibată şi lipsită de substanţă.

În 2006 i-aţi adus în România pe Jeff VanderMeer şi K.J. Bishop. Aveţi planuri şi cu alţii?

Mai sînt cîteva zile, nu multe, pînă la ediţia 2008 a Bookfest. Ce noutăţi pregăteşte Editura Tritonic iubitorilor de literatură F&SF?

O să încep întîi cu cei mari: Semne bune de Gaiman & Pratchett, volumul VII din seria Amber de Zelazny. Mult aşteptatul Joe Hill (Cutia cu fantome), primul Steven Erikson (Grădinile lunii) şi primul Charles Stross (Spaţiul Singularităţii). Mai sînt şi altele, dar nu vreau să fac promisiuni cu grad mare de risc...

Am început cu SF-ul şi nu prea am publicat. Romanul poliţist a fost un test. Acum lucrez (în tandem cu Răzvan Dolea, jurnalist de radio şi profesor de istorie) la un fel de thriller istoric numit Blestemul manuscrisului. Va fi o lucrare amplă, bine documentată. Aşa cum îi place lui Răzvan să spună: 50% evenimente reale, 25% probabile şi 25% posibile. Sper să fie o carte frumoasă, un page turner – cum zic occidentalii. Şi, apropo de bloguri, va fi o carte care va avea blog!

Vei mai scrie SF?

De mulţi ani „rumeg“ o idee de roman SF. Cred însă că e prea „măreaţă“ şi mă sperie. Nu reuşesc să-mi fac timp pentru a aşterne pe hîrtie mai mult de cîteva rînduri. Poate după ce voi ajunge scriitor profesionist şi o să-mi dau demisia de la Tritonic, voi reuşi. Deci, răspunsul este: da, îmi doresc să mai scriu...